ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5330/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul S.J. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 17184 din 7 aprilie

2005, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât ignoră

calitatea sa de persoană strămutată, calitate dovedită prin declarațiile

martorilor.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 426

din 20 iunie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea

hotărârii nr. 17184 din 7 aprilie 2005, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta

din urmă, să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat pe perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2005.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că din probele depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost

strămutat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, urmare a

persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii

Cluj, criticând sentința, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

din documentele depuse în probațiune, așa-zisul refugiu a avut loc în luna

septembrie 1940, din localitatea Galați, localitate aflată sub administrația Statului

român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice, astfel că nu

pot fi aplicate în speță dispozițiile Legii nr. 189/2000.

A mai susținut și că instanța

interpretează legea, în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care

ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu în sensul H.G. nr.

127/2002.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a

suferit persecuții etnice.

Din interpretarea acestor prevederi

rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea

unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Ceea ce reglementează legea, este,

deci, stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei în cauză să

își părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940.

Potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, se

poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarații cu martori.

În cauză, din declarațiile

autentificate ale martorilor P.M.E. și V.I., rezultă că reclamantul, împreună

cu familia acestuia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Galați, în

orașul Cluj, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de

domiciliu a acestuia, reîntoarcerea având loc în luna martie 1945.

Față de considerentele sus

menționate, se constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și

temeinică, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 426 din 20 iunie 2005,

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.