ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5330/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.J. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 17184 din 7 aprilie 2005, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate dovedită prin declarațiile martorilor.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 426 din 20 iunie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 17184 din 7 aprilie 2005, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta din urmă, să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2005. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din probele depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost strămutat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând sentința, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că din documentele depuse în probațiune, așa-zisul refugiu a avut loc în luna septembrie 1940, din localitatea Galați, localitate aflată sub administrația Statului român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice, astfel că nu pot fi aplicate în speță dispozițiile Legii nr. 189/2000. A mai susținut și că instanța interpretează legea, în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu în sensul H.G. nr. 127/2002. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice.

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Ceea ce reglementează legea, este, deci, stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei în cauză să își părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940. Potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarații cu martori. În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor P.M.E.

și V.I., rezultă că reclamantul, împreună cu familia acestuia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Galați, în orașul Cluj, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestuia, reîntoarcerea având loc în luna martie 1945. Față de considerentele sus menționate, se constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 426 din 20 iunie 2005, a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.