- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 1 februarie 2005
Decizia nr. 660/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 306/2003 a Curții de Apel Cluj
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 306 din 16 decembrie 2003 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții S.R. și O. contra încheierii din 9 octombrie 2003 a Judecătoriei Bistrița. Decizia a fost comunicată celor doi apelanți la 3 februarie 2004 (filele 28-29), recursul declarat la 8 ianuarie 2004, fără, însă a fi depuse motivele de recurs. Ipoteza unui recurs nemotivat echivalează cu cea din art. 306 alin. (1) C. proc. civ. a depunerii motivelor de recurs peste termenul prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ., de 15 zile de la comunicare. Așadar, sancțiunea nulității recursului operează și în speță, pe același temei din art. 306 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanții S.R. și S.O. împotriva deciziei nr. 306 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.