ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3003/2006

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2283 din 10 noiembrie 2004, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.R. împotriva pârâtei A.N.D.-D.R.D.P. Cluj, precum și de cererile de intervenție formulate de C.Z.T., C.G. și A.E. și a anulat decizia nr. 10 din 19 noiembrie 2002 emisă de pârâtă în temeiul Legii 10/2001. Pârâta a fost obligată să emită în favoarea reclamantei și a intervenienților decizie motivată pentru stabilirea despăgubirilor bănești în sumă de 3.104.686.000 lei pentru terenul înscris în C.F. Homorog și casa de locuit existentă pe acest teren, conform raportului de expertiză efectuat de inginer V.V.

și T.N. Prin aceeași sentință s-au respins capetele din cererea introductivă și cererile de intervenție, vizând constatarea calității de persoane îndreptățite a intervenienților și cererea privind restituirea în natură a imobilelor, precum și excepția tardivității acțiunii, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei și intervenienților suma de 21.957.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că decizia menționată a fost emisă de pârâtă cu încălcarea cerințelor de fond și de formă prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001 și art. 24 alin. (1) și (3) din Normele metodologice de aplicare a legii, nefiind motivată și necuprinzând, alături de datele de identificare ale petenților și ale imobilului notificat, motivele de fapt și de drept care au condus la imposibilitatea restituirii în natură.

S-a apreciat că, în realitate, decizia reprezintă o parte a hotărârii nr. 10 din 19 noiembrie 2002 a Comitetului Director al pârâtei, prin care s-a examinat cererea a cinci persoane care revendică terenul de 10.807 ha și construcția aferentă Pepinierei Homorog din cadrul S.D.N. Oradea, valoarea despăgubirilor stabilite fiind de 145.649.853 lei. Imobilul în litigiu a intrat în proprietatea Statului Român în baza HCM nr. 1634/1953 și se află în administrarea pârâtei, reprezentând pepinieră productivă în procent de 35,8%. Întrucât reclamanta și intervenienții, prin cererile formulate inițial, au înțeles să conteste doar cuantumul despăgubirilor bănești acordate, nu și măsura propriu zisă, cererea pentru restituirea în natură a imobilului formulată după efectuarea rapoartelor de expertiză a fost apreciată ca tardivă raportat la data emiterii dispoziției și la prevederile art. 132 C. proc.

civ. Excepția tardivității formulării cererii a fost respinsă cu motivarea că termenul de 30 de zile pentru contestarea deciziei, a început să curgă la 13 martie 2004, când pârâta le-a comunicat petenților că au această posibilitate, iar petitul vizând constarea calității de persoane îndreptățite a intervenienților a fost apreciat ca lipsit de obiect în condițiile în care pârâta, prin emiterea deciziei, le-a recunoscut această calitate. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanta și intervenienții, solicitând schimbarea în sensul obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului în litigiu.

S-a susținut că prima instanță a reținut eronat tardivitatea petitului vizând restituirea în natură, necesitatea completării cererii reieșind din dezbateri, după efectuarea rapoartelor de expertiză prin care s-a stabilit că o parte din imobile pot fi restituite în natură, această măsură fiind consacrată în natură, prin dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 7 din Legea 10/2001. Pârâta, la rândul său, a atacat cu apel aceeași sentință, solicitând menținerea deciziei nr. 10 din 19 noiembrie 2002, cu motivarea că, în mod corect, instanța de fond a reținut că aceasta a fost contestată de petenți numai sub aspectul despăgubirilor acordate. S-a susținut că Pepiniera Homorog este obiectiv de interes național și aparține proprietății publice a statului și că, la stabilirea despăgubirilor instanța nu a luat în considerare lucrările de modernizare efectuate de pârâtă, atât la construcții cât și la terenul aferent.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondate apelurile. Cu privire la apelul reclamantei și intervenienților s-a reținut că, prin notificările formulate aceștia nu au solicitat terenurile înscrise în C.F. Homorog, în care figurează ca proprietar tabular, alături de antecesorul lor, V.G. și numitul V.T. S-a reținut că, pe de altă parte, la poziția 3 indicată de petenți, sub A+3 din această C.F. apare într-adevăr nr. top 1559/2 în suprafața de 917 mp, pe care este situată casa solicitată de reclamantă și intervenienți, însă aceștia nu sunt îndreptățiți la restul topograficelor înscrise sub A 1-8 din C.F. Homorog, întrucât în afară de parcela cu nr. top 1561/5 din C.F., nu au solicitat prin notificări restul parcelelor evidențiate în C.F.

Homorog, pe care nejustificat le-a inclus expertul în lucrarea tehnică întocmită. Întrucât pârâta nu a adus critici sentinței sub aspectul întinderii suprafeței în litigiu, s-a apreciat că petenților nu li se poate înrăutăți situația în propria cale de atac. În ceea ce privește apelul pârâtei, prin considerentele deciziei, s-a reținut că pârâta, deși a criticat modul de stabilire a despăgubirilor pentru că nu s-au luat în considerare lucrările de modernizare efectuate la construcții și terenul aferent, nu a solicitat completarea rapoartelor de expertiză în acest sens și nu a indicat în mod concret în ce constau modernizările, astfel încât criticile acesteia au fost apreciate ca lipsite de orice suport.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs pârâta D.R.D.P. Cluj la 11 mai 2005 și reclamanta R.S. și intervenienții în interes propriu A.E., C.Z. și C.G. la 17 mai 2005. Recursul pârâtei nu a fost motivat în fapt și în drept. Prin recursul declarat, reclamanta și intervenienții au criticat decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că imposibilitatea restituirii în natură a imobilului în litigiu nu a fost motivată, fiind astfel încălcată dispoziția art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001. Recurenții au arătat că, necunoscând motivele respingerii cererii de restituire în natură, nu au putut ataca modalitatea de restituire, astfel că, în mod eronat, s-a considerat ca tardivă completarea petitului din cererea de chemare în judecată, fiind încălcate și dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., deși necesitatea completării obiectului cererii inițiale a reieșit din dezbateri. Recurenții au criticat decizia menționată și pentru încălcarea principiului instituit de art.1 coroborat cu art. 7 alin. (1) și (2) din Legea 10/2001, potrivit căruia imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie, de regulă, în natură, situațiile de excepție prevăzute în art. 16 neregăsindu-se în speță. S-a învederat că, așa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză, imobilele în litigiu nu fac parte din domeniul public, nefiind aplicabile dispozițiile O.G. 43/1997 și ale Legii 213/1998. În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la criticile invocate prin recursul declarat de reclamantă și intervenienți, Înalta Curte de Casație și Justiție va aprecia că acesta este nefondat având în vedere următoarele considerente: Prin notificările formulate în termen legal în temeiul Legii 10/2001, numai intervenienta C.G. a solicitat restituirea în natură a clădirii Pepinierei Homorog și a terenului aferent acesteia, evidențiat în C.F. top 1561/5, ce a aparținut defunctului V.G., ceilalți intervenienți și reclamanta R.S. solicitând exclusiv restituirea clădirii ce a aparținut defunctului, înscrisă în aceeași C.F. Reclamanta și intervenienții au investit inițial instanța ca acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, arătând că înțeleg să conteste valoarea despăgubirilor bănești stabilite la suma de 145.649.875 lei.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1), dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată și al cererilor de intervenție rezultă că, la momentul înregistrării acestora, persoanele îndreptățite nu au contestat măsura restituirii prin echivalent, litigiul vizând exclusiv cuantumul despăgubirilor bănești stabilite de unitatea deținătoare. Raportat la situația menționată cererea de restituire în natură formulată după efectuarea rapoartelor de expertiză, este, așa cum corect au stabilit instanțele de fond și apel, o modificare de acțiune, ce contravine prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc.

civ. Față de împrejurarea că prin acțiunea inițială reclamanții au contestat doar cuantumul despăgubirilor bănești și nu măsura reparatorie propriu-zisă, s-a apreciat corect, față de data emiterii deciziei contestate, că o asemenea cerere este tardivă, nefiind înregistrată în termenul de 30 de zile prevăzut art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001. Împrejurarea că necesitatea completării obiectului cererii de chemare în judecată ar fi reieșit în dezbateri, respectiv urmare a efectuării expertizei nu se suprapune nici uneia dintre situațiile prevăzute în art. 132 alin. (2) C. proc. civ., în care cererea nu se socotește modificată. Susținerea recurenților în sensul că nu au putut ataca înseși măsura reparatorie stabilită prin decizie este nefondată, în condițiile în care au înțeles să o atace exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.

Pentru același considerent împrejurarea că decizia emisă de pârâtă nu a fost motivată în ce privește refuzul restituirii în natură este irelevantă în privința termenului în care petenții puteau ataca măsura reparatorie acordată. Pe cale de consecință nici critica referitoare că încălcarea principiului restituirii în natură reglementat de art. 1 din Legea 10/2001 nu este fondată. Pentru aceste considerente se va aprecia că nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se va respinge recursul declarat de reclamantă și intervenienți ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. SA, D.R.D.P. Cluj, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține că acesta nu a fost motivat în fapt și în drept conform dispozițiilor art. 303 C. proc.

civ. în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., deși decizia recurată a fost comunicată acestei pârâte la 28 aprilie 2005 conform dovezii de la fila 37 (dosar apel). În consecință, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va constata nul recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de R.S., A.E., C.Z.T. și C.G. împotriva deciziei nr. 380/A din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Constată nul recursul declarat de C.N.A.D.N. SA, D.R.D.P. Cluj împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.