ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4224/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24/

P din 6 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul S.P., pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 193 C.

pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

cu referire la art. 18

1

C. pen., același inculpat a fost achitat

pentru infracțiunea de insultă prevăzut de art. 205 C. pen.

În baza art. 91 C. pen., instanța

a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 6.000.000

lei.

Instanța de fond a reținut,

că în ziua de 30 mai 2004, inculpatul S.P., aflat în vizită la S.M., a cărei

locuință se învecinează cu cea a părții vătămate A.G., a pregătit grătarul

pentru a prepara friptură, dar a fost atenționat de acesta că îl deranjează

fumul produs.

În aceste condiții,

motivează prima instanță, inculpatul l-a amenințat pe A.G. vorbind la telefon

cu o persoană pe care o numea șeful său și i-a adus la cunoștință că îl

arestează și amendează cu 20.000.000 lei. S.P. a mai afirmat că partea vătămată

A.G. este prost și bețiv, pe când el are șapte facultăți.

După acest incident,

inculpatul a deplasat grătarul în fața casei rudei sale.

Curtea a reținut această

situație de fapt având în vedere declarațiile părții vătămate care se

coroborează cu cele ale martorilor A.S. și A.N.

Prima instanță a apreciat că

prin reproșurile adresate părții vătămate, într-un mod jignitor, batjocoritor,

inculpatul a adus atingere onoarei și reputației acesteia, faptă ce întrunește

elementele constitutive, ale infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 C.

pen., dar, față de conținutul ei concret, de împrejurările în care a fost

comisă, de gradul de pericol social concret al acesteia, de persoana

făptuitorului, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și l-a

achitat pe S.P., aplicându-i o sancțiune administrativă.

În ceea ce privește

infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen., tribunalul a reținut

că prin acțiunile săvârșite de inculpat nu i s-a produs o temere părții

vătămate, în sensul că persoana sa va fi expusă vreunui pericol, ci dimpotrivă

A.G. a efectuat demersuri pentru identificarea acestuia și tragerea lui la

răspundere penală.

Împotriva sentinței a

declarat recurs inculpatul S.P. susținând că soluția pronunțată este

netemeinică deoarece fapta de insultă reținută în sarcina sa nu este dovedită

cu probe certe de vinovăție, instanța luând în considerare doar declarațiile

părții vătămate, și ale rudelor sale A.S. și A.N. și ca atare greșit a fost sancționat

administrativ pentru aceasta.

Examinând sentința atacată

prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Prima instanță a stabilit corect

situația de fapt și a reținut în mod just vinovăția inculpatului, în

concordanță cu probele administrate în cursul cercetării judecătorești.

Într-adevăr, în ziua de 30

mai 2004, a avut loc un conflict între părți în cadrul căruia S.P. a afirmat că

A.G. este și bețiv pe când el are șapte facultăți.

Fapta de insultă imputată

inculpatului a fost corect reținută pe baza declarației părții vătămate care se

coroborează cu cele ale martorilor A.N. și A.S., fiul și respectiv soția sa.

Astfel, A.S. referindu-se la

discuțiile care au avut loc în legătură cu folosirea grătarului, a declarat că

inculpatul le-a adresat cuvinte necuviincioase, iar A.N. a arătat în mod

detaliat neînțelegerile care au avut loc și cuvintele jignitoare adresate

tatălui său.

Susținerile părții vătămate

sunt confirmate, parțial și de declarațiile martorilor N.V. și D.I., propuși de

inculpat, care au precizat că între părți a avut loc un incident în legătură cu

utilizarea grătarului și că aceștia și-au adresat cuvinte nepotrivite.

Martorul N.V., concubinul

mătușii inculpatului, audiat tot la cererea acestuia, a precizat că între

partea vătămată și inculpat au avut loc discuții după ce a fost aprins focul la

grătar, dar el a intrat în casă astfel că nu cunoaște ce reproșuri și expresii

și-au adresat aceștia, în cadrul incidentului care a urmat.

În raport de probele

analizate se constată că fapta inculpatului este dovedită cu prisosință fiind

corect reținută de curtea de apel, care, de asemenea, a apreciat în mod just că

nu constituie infracțiune deoarece prin conținutul ei concret este lipsită în

mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, dispunând aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În consecință, pentru aceste

considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să

fie luate în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul S.P. împotriva sentinței penale nr. 24/ P din 6

aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul la plata

sumei de 120 lei (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iulie 2005.