ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4981/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 11305 din 27 septembrie Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea D.G.A.S. Mehedinți în contradictor cu SC R. SA, prin lichidator P.W.C.M.C., prin care s-a contestat măsura lichidatorului de a o înscrie în tabelul creditorilor cu suma de 640.080.000 lei în loc de 1.994.887.667 lei ca și măsura de încadrare a creanței în ordinea de preferință prevăzută de art. 38 pct. 1 lit. g) în loc de art. 38 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Instanța de fond a reținut că în mod corect a fost înscrisă contestatoarea în Tabloul Creanțelor cu suma de 1.268.036.655 lei, deoarece prin sentința nr. 477 din 24 aprilie 2002, intimata a fost obligată să plătească reclamantei suma de 640.080.000 lei contravaloare microbus plus 627.553.655 lei rata inflației calculate de la 21 decembrie 1999 până la 1 martie 2002, iar actualizarea acestei sume cu rata dobânzii de referință a B.N.R. în perioada aprilie 2002 – aprilie 2004 este eronată. Actualizarea trebuia să aibă în vedere numai suma de 640.080.000 lei ca bază de calcul, dar cum nu s-au depus la dosar circularele B.N.R. referitoare la rata dobânzii de referință, aceasta s-a apreciat ca nedovedită, deși s-a acordat termenul prevăzut de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 137/2002.

În ce privește încadrarea în ordinea de preferință, instanța de fond a apreciat că în mod corect reclamanta a fost încadrată conform art. 38 lit. g) din Legea nr. 137/2002, întrucât art. 38 lit. d) se referă la creanțe ale statului sau ale autorităților administrației publice locale provenite din impozite, taxe și alte obligații fiscale, iar faptul că reclamanta este o instituție bugetară, finanțată de la bugetul de stat nu îi acordă automat un loc preferențial în ordinea prevăzută de art. 38 din Legea nr. 137/2002. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 233 din 24 martie 2005, a admis apelul declarat de reclamanta D.G.A.S. Mehedinți, împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte, a admis în parte contestația și a dispus înscrierea contestatoarei în tabelul creanțelor și cu suma de 536.666.574 lei, reprezentând dobânzi calculate pe perioada 25 aprilie 2002 – 5 aprilie 2004, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Critica apelantei cu privire la modul de calcul al creanței s-a apreciat ca întemeiată stabilind că, cuantumul sumei care trebuie înscrisă de lichidator în tabelul creditorilor este de 1.268.036.655 lei potrivit sentinței nr. 477 din 24 aprilie 2002, recunoscută deja de lichidator, la care se adaugă dobânzi în sumă de 536.666.574 lei pe perioada 25 aprilie 2002 – 5 aprilie 2004, conform circularelor B.N.R., depuse în apel, apelanta, conform O.G. nr. 9/2000 nefiind îndreptățită la capitalizarea dobânzii în lipsa unei convenții sub acest aspect. În ce privește critica apelantei cu privire la ordinea de preferință, aceasta a fost înlăturată de instanța de apel, decizia reținând caracterul comercial al creanței negarantate, iar nu pe cel fiscal pentru a putea fi încadrată conform art. 1 lit. d) din Legea nr. 137/2002, capacitatea sa de instituție bugetară nefiind, în opinia instanței, un argument în acest sens.

În contra deciziei reclamanta a declarat recurs pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare arată că: - în mod greșit instanța de apel nu a luat în calcul că suma de 1.928.697.663 lei care reprezintă actualizarea creanței de 1.268.036.655 lei a fost calculată, conform dispozițiilor legale în materie; - în mod greșit aceiași instanță a interpretat dispozițiile art. 38 din Legea nr. 137/2002, ignorând faptul că suma în speță vine de la bugetul de stat și tot la buget se restituie. Intimata SC R. SA, în lichidare, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală. Recursul nu este fondat. 1. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1 și 3 din O.G.

nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești dar și a prevederilor art. 42 C. com., calculând dobânda – legală, în lipsa unei convenții, la debitul ce a fost stabilit printr-o hotărâre anterioară, pentru perioada de întârziere a plății, critica cu acest obiect nefiind întemeiată. 2. Creanța reclamantei neavând caracter fiscal, ci comercial, în mod corect s-a reținut prin decizia atacată incidența art. 38 lit. g) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, ea nefiind garantată, iar nu incidența art. 38 lit. g) din aceiași lege, cum eronat susține recurenta și care referă la creanțele statului sau ale autorităților administrației publice locale, provenite din impozite, taxe și alte obligații fiscale stabilite conform legii, din contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și la fondurile speciale.

Ceea ce determină încadrarea creanței în ordinea de preferință prevăzută de art. 38 lit. d) din legea menționată este caracterul fiscal al creanței, iar nu calitatea de instituție bugetară a creditorului, calitate de altfel, intrinsecă lui, critica neputând fi primită. Așa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea C.J.M. – D.G.A.S. Mehedinți, împotriva deciziei nr. 233 din 24 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 octombrie 2005.