ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4981/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 11305 din 27

septembrie Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca

neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea D.G.A.S. Mehedinți în

contradictor cu SC R. SA, prin lichidator P.W.C.M.C., prin care s-a contestat

măsura lichidatorului de a o înscrie în tabelul creditorilor cu suma de

640.080.000 lei în loc de 1.994.887.667 lei ca și măsura de încadrare a

creanței în ordinea de preferință prevăzută de art. 38 pct. 1 lit. g) în loc de

art. 38 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru

accelerarea privatizării.

Instanța de fond a reținut că în mod

corect a fost înscrisă contestatoarea în Tabloul Creanțelor cu suma de

1.268.036.655 lei, deoarece prin sentința nr. 477 din 24 aprilie 2002, intimata

a fost obligată să plătească reclamantei suma de 640.080.000 lei contravaloare

microbus plus 627.553.655 lei rata inflației calculate de la 21 decembrie 1999

până la 1 martie 2002, iar actualizarea acestei sume cu rata dobânzii de referință

a B.N.R. în perioada aprilie 2002 – aprilie 2004 este eronată.

Actualizarea trebuia să aibă în

vedere numai suma de 640.080.000 lei ca bază de calcul, dar cum nu s-au depus

la dosar circularele B.N.R. referitoare la rata dobânzii de referință, aceasta

s-a apreciat ca nedovedită, deși s-a acordat termenul prevăzut de art. 40 alin.

(2) din Legea nr. 137/2002.

În ce privește încadrarea în ordinea

de preferință, instanța de fond a apreciat că în mod corect reclamanta a fost

încadrată conform art. 38 lit. g) din Legea nr. 137/2002, întrucât art. 38 lit.

d) se referă la creanțe ale statului sau ale autorităților administrației

publice locale provenite din impozite, taxe și alte obligații fiscale, iar

faptul că reclamanta este o instituție bugetară, finanțată de la bugetul de

stat nu îi acordă automat un loc preferențial în ordinea prevăzută de art. 38

din Legea nr. 137/2002.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 233 din 24 martie 2005, a admis apelul declarat de

reclamanta D.G.A.S. Mehedinți, împotriva sentinței pe care a schimbat-o în

parte, a admis în parte contestația și a dispus înscrierea contestatoarei în

tabelul creanțelor și cu suma de 536.666.574 lei, reprezentând dobânzi

calculate pe perioada 25 aprilie 2002 – 5 aprilie 2004, menținând restul

dispozițiilor sentinței.

Critica apelantei cu privire la

modul de calcul al creanței s-a apreciat ca întemeiată stabilind că, cuantumul

sumei care trebuie înscrisă de lichidator în tabelul creditorilor este de

1.268.036.655 lei potrivit sentinței nr. 477 din 24 aprilie 2002, recunoscută

deja de lichidator, la care se adaugă dobânzi în sumă de 536.666.574 lei pe

perioada 25 aprilie 2002 – 5 aprilie 2004, conform circularelor B.N.R., depuse

în apel, apelanta, conform O.G. nr. 9/2000 nefiind îndreptățită la

capitalizarea dobânzii în lipsa unei convenții sub acest aspect.

În ce privește critica apelantei cu

privire la ordinea de preferință, aceasta a fost înlăturată de instanța de

apel, decizia reținând caracterul comercial al creanței negarantate, iar nu pe

cel fiscal pentru a putea fi încadrată conform art. 1 lit. d) din Legea nr. 137/2002,

capacitatea sa de instituție bugetară nefiind, în opinia instanței, un argument

în acest sens.

În contra deciziei reclamanta a

declarat recurs pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a

cărui dezvoltare arată că:

- în mod greșit instanța de apel nu

a luat în calcul că suma de 1.928.697.663 lei care reprezintă actualizarea

creanței de 1.268.036.655 lei a fost calculată, conform dispozițiilor legale în

materie;

- în mod greșit aceiași instanță a

interpretat dispozițiile art. 38 din Legea nr. 137/2002, ignorând faptul că

suma în speță vine de la bugetul de stat și tot la buget se restituie.

Intimata SC R. SA, în lichidare, a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei

atacate ca legală.

Recursul nu este fondat.

corectă aplicare a prevederilor art. 1 și 3 din O.G. nr. 9/2000, privind

nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești dar și a prevederilor art. 42 C.

com., calculând dobânda – legală, în lipsa unei convenții, la debitul ce a fost

stabilit printr-o hotărâre anterioară, pentru perioada de întârziere a plății,

critica cu acest obiect nefiind întemeiată.

caracter fiscal, ci comercial, în mod corect s-a reținut prin decizia atacată

incidența art. 38 lit. g) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru

accelerarea privatizării, ea nefiind garantată, iar nu incidența art. 38 lit.

g) din aceiași lege, cum eronat susține recurenta și care referă la creanțele

statului sau ale autorităților administrației publice locale, provenite din

impozite, taxe și alte obligații fiscale stabilite conform legii, din

contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și la fondurile

speciale.

Ceea ce determină încadrarea

creanței în ordinea de preferință prevăzută de art. 38 lit. d) din legea

menționată este caracterul fiscal al creanței, iar nu calitatea de instituție

bugetară a creditorului, calitate de altfel, intrinsecă lui, critica neputând

fi primită.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge

recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatoarea C.J.M. – D.G.A.S. Mehedinți, împotriva deciziei nr. 233

din 24 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 25 octombrie 2005.