ÎCCJ, Decizia nr. 161/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 459 din 9 septembrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 4200/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta

Asociația V.M. împotriva ordonanței nr. 75/P/1998/20 iunie 2005 a adjunctului Procurorului general al României.

S-a reținut că, la data de 23 mai 2003, petenta a

formulat o cerere privind recuzarea procurorului magistrat g-ral D.V., în

dosarul nr. 75/P/1998, invocând ca temei, dispozițiile art. 51, raportat la art.

48 lit. a) C. proc. pen.

Prin ordonanța din 30 mai 2005 a Procurorului militar șef al secției parchetelor militare, cererea a fost respinsă,

reținându-se neprezentarea unor situații care să se încadreze în cazurile de

incompatibilitate prevăzute de legea procesual-penală.

Soluția a fost menținută, plângerea formulată

împotriva ordonanței menționate fiind respinsă prin ordonanța nr. 75/P din 20

iunie 2005, a Procurorului general al României.

Petenta a formulat plângere la instanța de judecată.

Or, din dispozițiile art. 53 C. proc. pen. rezultă că ordonanța prin care s-a respins cererea de recuzare, nu este supusă nici

unei căi de atac.

Prin urmare, lipsește temeiul legal pentru ca

instanța de judecată să exercite controlul judecătoresc al soluției de

respingere, prin ordonanță, a cererii de recuzare a unui procuror în cursul

urmăririi penale.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta a

declarat recurs, precizând că motivele acestuia vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Din examinarea actelor dosarului rezultă că petenta

s-a adresat instanței, cu plângere împotriva ordonanței de respingere a cererii

de recuzare a procurorului, în cursul urmăririi penale.

Sub acest aspect, în mod întemeiat prima instanță a

reținut că dispozițiile art. 53 C. proc. pen., nu prevăd nici o cale de atac în

această situație.

Totodată, dispozițiile art. 278 din același cod,

privitoare la plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, nu

prevăd posibilitatea declanșării controlului judiciar, prin formularea unei

plângeri de către persoana care se consideră vătămată prin acestea.

Drept urmare, în mod judicios, prima instanță a

reținut neprevederea unei căi de atac și, în consecință, a respins plângerea

formulată de petentă, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea atacată nu este

supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

Este de reținut în acest sens că normele de procedură

sunt de strictă aplicare, constituind garanție egală pentru toate părțile

aflate în situații identice.

Prin urmare, admiterea unei căi de atac formulate în

condiții neprevăzute de legea procesual-penală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge

recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Asociația

V.M. împotriva sentinței nr. 459 din 9 septembrie 2005, pronunțată de secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4200/2005.

Obligă recurenta menționată să plătească statului, suma de

300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie

2006.