ÎCCJ, Decizia nr. 161/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 459 din 9 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4200/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta Asociația V.M. împotriva ordonanței nr. 75/P/1998/20 iunie 2005 a adjunctului Procurorului general al României. S-a reținut că, la data de 23 mai 2003, petenta a formulat o cerere privind recuzarea procurorului magistrat g-ral D.V., în dosarul nr. 75/P/1998, invocând ca temei, dispozițiile art. 51, raportat la art. 48 lit. a) C. proc. pen. Prin ordonanța din 30 mai 2005 a Procurorului militar șef al secției parchetelor militare, cererea a fost respinsă, reținându-se neprezentarea unor situații care să se încadreze în cazurile de incompatibilitate prevăzute de legea procesual-penală.

Soluția a fost menținută, plângerea formulată împotriva ordonanței menționate fiind respinsă prin ordonanța nr. 75/P din 20 iunie 2005, a Procurorului general al României. Petenta a formulat plângere la instanța de judecată. Or, din dispozițiile art. 53 C. proc. pen. rezultă că ordonanța prin care s-a respins cererea de recuzare, nu este supusă nici unei căi de atac. Prin urmare, lipsește temeiul legal pentru ca instanța de judecată să exercite controlul judecătoresc al soluției de respingere, prin ordonanță, a cererii de recuzare a unui procuror în cursul urmăririi penale. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta a declarat recurs, precizând că motivele acestuia vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea actelor dosarului rezultă că petenta s-a adresat instanței, cu plângere împotriva ordonanței de respingere a cererii de recuzare a procurorului, în cursul urmăririi penale. Sub acest aspect, în mod întemeiat prima instanță a reținut că dispozițiile art. 53 C. proc. pen., nu prevăd nici o cale de atac în această situație. Totodată, dispozițiile art. 278 din același cod, privitoare la plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, nu prevăd posibilitatea declanșării controlului judiciar, prin formularea unei plângeri de către persoana care se consideră vătămată prin acestea. Drept urmare, în mod judicios, prima instanță a reținut neprevederea unei căi de atac și, în consecință, a respins plângerea formulată de petentă, ca inadmisibilă, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. Este de reținut în acest sens că normele de procedură sunt de strictă aplicare, constituind garanție egală pentru toate părțile aflate în situații identice. Prin urmare, admiterea unei căi de atac formulate în condiții neprevăzute de legea procesual-penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Asociația V.M. împotriva sentinței nr. 459 din 9 septembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4200/2005. Obligă recurenta menționată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.