ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2316/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 august 2003, reclamanta P. SA, sucursala Timiș a chemat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara, SC P. SA București și S.N.P. P. SA, sucursala Pitești, pentru ca potrivit culpei fiecăreia să se dispună obligarea la plata sumei de 9.566.431 lei, reprezentând contravaloare marfă lipsă la destinație. Prin sentința civilă nr. 3098 din 7 octombrie 2003, Tribunalul Prahova a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara la plata sumei de 5.869.431 lei motorină și 816.714 lei cheltuieli de judecată, reținând că s-au achitat, în parte, din suma pretinsă inițial : 3.697.000 lei prin O.P.

nr. 876 din 30 iunie 2003. Totodată acțiunea a fost respinsă față de celelalte pârâte chemate în judecată. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 7 din 7 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantei în ceea ce o privește, întrucât a achitat despăgubirea rezultată pentru lipsurile de marfă produse pe timpul transportului, dauna reală fiind egală cu valoarea mărfii respective, fără taxe și accize. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Procedând la examinarea susținerilor pe care pârâta le face în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului aflate la dosarul cauzei, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În speță, rezultă că, prin soluțiile atacate instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor R.T. pe căile ferate (art. 85.2), aprobat prin O.G. nr. 41 din 28 august 1007, în vigoare la data nașterii litigiului, obligând pe pârâta cărăuș la plata despăgubirilor reprezentând marfă lipsă, calculate după factură, la prețul curent al mărfii în componentele sale legale (preț rafinărie, T.V.A., accize și taxe de drum), cărăușul având datoria să restituie tariful de transport, și celelalte sume plătite de client cu ocazia transportului mărfii pierdute. Cum lipsa mărfii pe timpul transportului a fost recunoscută de pârâta cărăuș care a achitat o parte din despăgubire înainte de introducerea acțiunii, se constată că pentru marfa lipsă la destinație cărăușul răspunde prin plata de daune în cuantumul corect reținut în sarcina sa.

Aceasta și pentru că din dispozițiile R.T. C.F.R. menționat, nu rezultă alte modalități de plată a dunei, care ar exonera pe transportator de plata tuturor elementelor ce compun prețul legal al produselor. De altfel, reclamanta precizează prin adresa din 12 octombrie 2004, că recurenta pârâtă i-a achitat debitul inclusiv cheltuielile de judecată, problemă ce urmează a fi reglată între părți cu prilejul executării hotărârilor pronunțate în acest litigiu. În consecință recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 7 din 7 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.