ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2316/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2316/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 6 august 2003, reclamanta
P. SA, sucursala Timiș a chemat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA București,
sucursala Timișoara, SC P. SA București și S.N.P. P. SA, sucursala Pitești,
pentru ca potrivit culpei fiecăreia să se dispună obligarea la plata sumei de 9.566.431
lei, reprezentând contravaloare marfă lipsă la destinație.
Prin sentința civilă nr. 3098 din 7
octombrie 2003, Tribunalul Prahova a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe
pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara la plata sumei de 5.869.431 lei
motorină și 816.714 lei cheltuieli de judecată, reținând că s-au achitat, în
parte, din suma pretinsă inițial : 3.697.000 lei prin O.P. nr. 876 din 30 iunie
Totodată acțiunea a fost respinsă față de celelalte pârâte chemate în
judecată.
Curtea de Apel Ploiești, prin
decizia nr. 7 din 7 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri
judecătorești, pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara a declarat recurs,
solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantei în ceea ce o privește,
întrucât a achitat despăgubirea rezultată pentru lipsurile de marfă produse pe
timpul transportului, dauna reală fiind egală cu valoarea mărfii respective,
fără taxe și accize.
Recursul este nefondat pentru cele
ce se vor arăta în continuare.
Procedând la examinarea susținerilor
pe care pârâta le face în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului
aflate la dosarul cauzei, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la
casarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite nici una dintre
situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speță, rezultă că, prin soluțiile
atacate instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor R.T. pe căile ferate (art. 85.2),
aprobat prin O.G. nr. 41 din 28 august 1007, în vigoare la data nașterii
litigiului, obligând pe pârâta cărăuș la plata despăgubirilor reprezentând
marfă lipsă, calculate după factură, la prețul curent al mărfii în componentele
sale legale (preț rafinărie, T.V.A., accize și taxe de drum), cărăușul având
datoria să restituie tariful de transport, și celelalte sume plătite de client
cu ocazia transportului mărfii pierdute.
Cum lipsa mărfii pe timpul
transportului a fost recunoscută de pârâta cărăuș care a achitat o parte din
despăgubire înainte de introducerea acțiunii, se constată că pentru marfa lipsă
la destinație cărăușul răspunde prin plata de daune în cuantumul corect reținut
în sarcina sa.
Aceasta și pentru că din
dispozițiile R.T. C.F.R. menționat, nu rezultă alte modalități de plată a
dunei, care ar exonera pe transportator de plata tuturor elementelor ce compun
prețul legal al produselor.
De altfel, reclamanta precizează
prin adresa din 12 octombrie 2004, că recurenta pârâtă i-a achitat debitul
inclusiv cheltuielile de judecată, problemă ce urmează a fi reglată între părți
cu prilejul executării hotărârilor pronunțate în acest litigiu.
În consecință recursul pârâtei se
privește ca nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 7
din 7 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 5 aprilie 2005.