ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1058/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâții C.I. și

C.E., solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie, suprafața de 1 ha teren situat în extravilanul comunei

Prisăcari județul Iași.

Judecătoria Răducăneni județul Iași,

prin sentința civilă nr. 381 din 30 septembrie 2003, a admis acțiunea și a

obligat pârâții să lase reclamantei, în deplină proprietate suprafața de 1 ha

teren situat în extravilanul comunei Prisăcari, identificat cadastral cu titlul

de proprietate nr. 109468 din 30 octombrie 1996 în T 9/1, parcela 250/1/1/99 și

parcela 253 1/1/99.

S-a reținut că reclamanta este

proprietara terenului în litigiu, individualizat în titlul de proprietate

eliberat pe numele său, iar pârâții îl ocupă fără drept, împrejurare stabilită

prin expertiza tehnică efectuată în cauză.

Prin decizia civilă nr. 227 din 2

martie 2004, Curtea de Apel Iași, a respins apelul declarat împotriva sentinței

de către pârâtul C.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut deasemeni că, raportat la prevederile art. 480 C. civ. și la

caracterul acțiunii în revendicare, reclamanta a făcut dovada proprietății, iar

pârâții nu i-au putut opune vreun titlu.

În acest sens nu poate fi avută în

vedere adeverința nr. 99/6 februarie 2001, emisă de Primăria comunei Prisăcari,

iar acțiunea prin care pârâții au contestat valabilitatea titlului de

proprietate emis pentru M.A., a fost respinsă.

Nici argumentul anteriorității

posesiei pârâtului, invocată de acesta, nu poate fi primit, câtă vreme aceasta

a fost fondată pe violență, după cum s-a stabilit cu autoritate de lucru

judecat printr-o hotărâre a instanței penale.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs pârâtul C.I., susținând că:

- instanța de fond a analizat trunchiat

probele administrate, bazându-se doar pe titlul de proprietate, ce se referă la

un teren diferit, iar instanța de apel, nejustificat a respins cererea de

probe.

- nelegal s-a respins cererea de

intervenție formulată în apel de C.M.

- nejustificat s-a înlăturat, ca

probă, adeverința nr. 99/2001 emisă de primărie și fără temei s-a înlăturat

deasemeni susținerea că nu s-au audiat martori, din dezbateri rezultând chiar

necesitatea administrării unor probe pe care instanța le-a respins.

- a

fost ignorată posesia îndelungată din 1991, posesie continuă și bine

determinată, reținându-se eronat că terenul a fost ocupat prin violență.

Recursul nu este întemeiat.

Sub un prim aspect este de reținut

că toate chestiunile de ordin probator invocate, de principiu, nu ar putea face

obiect de analiză în acest recurs, câtă vreme ele țin de temeinicia hotărârii

atacate, aprecierea instanței asupra probelor administrate, intrând sub

incidența vechiului pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogat, text

ce prevedea posibilitatea atacării cu recurs, atunci când hotărârea se

întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a

probelor administrate.

Or, în mod evident, în recurs tocmai

o asemenea chestiune se invocă, cu referire la probele administrate.

De altfel, față de caracterele

acțiunii în revendicare, date de prevederile art. 480 C. civ., în prezența

titlului de proprietate emis reclamantei și a expertizei tehnice efectuate în

cauză, ale cărei concluzii sunt fără echivoc în ce privește identificarea

terenului în litigiu, ca fiind inclus în titlul de proprietate și aflat în

posesia pârâților, legal s-a apreciat că reclamanta a făcut dovada dreptului

său de proprietate asupra terenului respectiv și că, acest teren este în

posesia nelegitimă a pârâților.

În această situație, corect au fost

considerate ca nepertinente alte probe administrate, sau au fost respinse alte

cereri formulate în acest sens, după cum nu putea fi avut în vedere argumentul

posesiei îndelungate, în acest cadrul procesual.

Cât privește motivul vizând greșita

respingere a cererii de intervenție, formulată de C.M. în apel, o asemenea

chestiune nu ar putea fi invocată decât de aceasta într-un eventual recurs,

care însă, nu a fost declarat.

Față de cele arătate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul C.I. împotriva deciziei nr. 227 din 2 martie 2004 a Curții de Apel

Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.