- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 octombrie 2023
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Leontyev și alții împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZA CU PREZENTA SECȚIUNE A LEONTYEV ȘI ALE ALȚII v. UKRAINE (Documentul nr. 23249/14) HOTĂRÂREA STASBOURG 5 octombrie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Leontyev și alții v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni, Președintele Lado Chanturia, María Elósegui , judecători și Viktoriya Maradudina, grefierul adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în privat la 14 septembrie 2023, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a avut origine într-o cerere împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 19 martie 2014. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost anunțat de cerere.
FACTE Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererii sunt prezentate în tabelul adăugat. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLUL 6 § 1 din Convenție Reclamanții s-au plâns de lipsa raționării sau a raționării inadecvate într-o hotărâre și au invocat, în mod expres sau substanțial, art. 6 § 1 din Convenție. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudența sa de lungă durată și stabilită, aceasta nu ar trebui să acționeze ca instanță de a patra instanță și, prin urmare, nu va contesta în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție hotărârea instanțelor naționale, cu excepția cazului în care concluziile lor pot fi considerate arbitrare sau manifestement irazonabile (a se vedea Bochan c. Ucraina (n. 2) [GC], nr. 22251/08, § 61, CEDO 2015, cu alte referințe).
art. 6 1 obligă instanțele interne să dea motive pentru hotărârile lor. Această datorie nu poate fi înțeles ca fiind necesară o răspuns detaliat la fiecare argument, iar întrebarea respectării acestei datorii nu poate fi stabilită decât în funcție de circumstanțele cazului (a se vedea Ruiz Torija c. Spania, 9 decembrie 1994, § 29, Seria A nr. 303 A, și García Ruiz v. Spania [GC], nr. 30544/96, § 26, CEDO 1999 I). Aceste principii au fost aplicate în o serie de cazuri ucrainene (a se vedea, de exemplu, Benderskiy Ucraina , nr. 22750/02, § 42-47, 15 noiembrie 2007; Pronina v. Ucraina , nr. 63566/00, § 25, 18 iulie 2006; și Bogatova Ucraina , nr. 5231/04, §§ 18 și 19, 7 octombrie 2010). Revizuirea faptelor prezentului caz în funcție de aceste principii, Curtea consideră că instanța internă nu a reușit să furnizeze motivele hotărârilor și nu a abordat argumentele relevante și importante susținute de solicitanți.
Prin urmare, aceste plângeri sunt admisibile și dezvăluie o încălcare a articolului 6 1 din Convenție. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEILOR prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 10. Respectând documentele în posesie și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Pronina, citat mai sus, § 29), Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei indicate în tabelul adăugat.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că această cerere dezvăluie încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție privind lipsa de raționament sau raționament inadecvat în hotărârea instanței; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, suma indicată în tabelul adăugat, care urmează să fie convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 5 octombrie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele adjunct al Registrului interimar APENDIX Solicitare depunere de plângeri în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (nu de raționare sau raționare inadecvată în hotărârea instanței) Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Obiectivul procedurii interne Argument cheie pe care instanța nu a reușit să le abordeze Hotărârea interimar Finală Data Denumirii instanței Sumele acordate pentru prejudiciu moral per reclamant (în euro) [1] 23249/14 19/03/2014 (3 solicitanți) Igor Mykolayovych LEONTYEV 1971 Vyacheslav Mykhaylovych KUCHMENKO 1965 Olena Oleksiyivna KUZMINOVA 1977 O terță parte, D., a depus dezvoltatoare imobiliare care a construit o clădire în care reclamanții dețin apartamente.
a susținut că, chiar dacă a investit, în cadrul unui contract cu dezvoltatorul, într-o achiziție de imobile nerezidențiale de la etajul unsprezece al clădirii, dezvoltatorul a refuzat să-l elibereze cu anumite documente pe care trebuie să-l înregistreze în locație. Un tribunal de primă instanță a permis cererea și a declarat D. proprietarul imobilului. Primul reclamant, care nu a fost informat de procedurile dinaintea instanței, dar a aflat despre decizia sa, a recurs, susținând că instanța de primă instanță a rezolvat o chestiune cu privire la drepturile sale. El a susținut că: (i) sediile în cauză nu erau de fapt locuri distincte, ci erau zone destul de comune ale clădirii și erau, ca atare, proprietăți comune ale tuturor proprietarilor apartamentului din clădire; și (ii) contractul dintre D. și dezvoltatorul erau fictivi și nu avea nevoie de documente de la dezvoltator pe care acestea din urmă le-ar fi obligate să le elibereze.
La data de 03/04/2013, Curtea de Apel a anulat decizia de primă instanță raționând că (i) D. nu a susținut apelul său adresat dezvoltatorului cu cererea de a furniza documente; (ii) instanța a justificat, de asemenea, interferența reclamanților în cadrul procedurii ca coproprietenți ai sediilor non-rezidențiale comune din clădire. Curtea Înaltă Specializată a permis recursul D. în casă, a anulat hotărârea Curții de Apel și a susținut cea a instanței de primă instanță. Curtea Înaltă Specializată nu a fost de acord cu concluziile Curții de Apel privind argumentul (i) dar nu a făcut niciun comentariu cu privire la constatarea (ii).
Curtea înaltă specializată nu a formulat comentarii cu privire la concluziile decisive ale Curții de Apel și la principalele argumente ale reclamanților cu privire la statutul de imobile ca domenii comune ale clădirii și la proprietatea comună a reclamanților cu privire la acestea 09/10/2013, la Tribunalul Civil și penal specializat 1,500 [1] Plus orice impozit care poate fi imputabil reclamanților.
FIFTH SECTION
CASE OF LEONTYEV AND OTHERS v. UKRAINE (Application no. 23249/14) JUDGMENT STRASBOURG 5 October 2023 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Leontyev and Others v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Carlo Ranzoni, President , Lado Chanturia, María Elósegui , judges , and Viktoriya Maradudina, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 14 September 2023, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 19 March 2014.
The Ukrainian Government (“the Government”) were given notice of the application. THE FACTS
The list of applicants and the relevant details of the application are set out in the appended table. THE LAW ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 of the Convention
The applicants complained of the lack of reasoning or inadequate reasoning in a court decision. They relied, expressly or in substance, on Article 6 § 1 of the Convention.
The Court reiterates that, according to its long-standing and established case-law, it should not act as a court of fourth instance and will not therefore question under Article 6 § 1 of the Convention the judgment of the national courts, unless their findings can be regarded as arbitrary or manifestly unreasonable (see Bochan v. Ukraine (no. 2) [GC], no. 22251/08, § 61, ECHR 2015, with further references).
Article 6 § 1 obliges domestic courts to give reasons for their judgments. This duty cannot be understood as requiring a detailed answer to every argument, and the question of compliance with that duty can only be determined in the light of the circumstances of the case (see Ruiz Torija v. Spain , 9 December 1994, § 29, Series A no. 303 ‑ A, and García Ruiz v. Spain [GC], no. 30544/96, § 26, ECHR 1999 ‑ I). Those principles were applied in a number of Ukrainian cases (see, for example, Benderskiy v. Ukraine , no. 22750/02, §§ 42-47, 15 November 2007; Pronina v. Ukraine , no. 63566/00, § 25, 18 July 2006; and Bogatova v. Ukraine , no. 5231/04, §§ 18 and 19, 7 October 2010).
Reviewing the facts of the present case in the light of those principles, the Court considers that the domestic courts failed in their duty to provide reasons for their decisions and did not address pertinent and important arguments raised by the applicants. The specific procedural failings are indicated in the appended table, and they prompt the Court to conclude that the applicants were stripped of their right to a reasoned court decision.
These complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article 6 § 1 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
9. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
Regard being had to the documents in its possession and to its case ‑ law (see, in particular, Pronina, cited above, § 29), the Court considers it reasonable to award the sum indicated in the appended table. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that this application discloses a breach of Article 6 § 1 of the Convention concerning the lack of reasoning or inadequate reasoning in court decision; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the amount indicated in the appended table, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Done in English, and notified in writing on 5 October 2023, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Viktoriya Maradudina Carlo Ranzoni Acting Deputy Registrar President APPENDIX Application raising complaints under Article 6 § 1 of the Convention (lack of reasoning or inadequate reasoning in court decision) Application no. Date of introduction Applicant’s name Year of birth Subject matter of the domestic proceedings Key argument the court failed to address Final domestic decision Date Name of the court Amount awarded for non-pecuniary damage per applicant (in euros) [1] 23249/14 19/03/2014 (3 applicants) Igor Mykolayovych LEONTYEV 1971 Vyacheslav Mykhaylovych KUCHMENKO 1965 Olena Oleksiyivna KUZMINOVA 1977 A third party, D., sued a real estate developer company which had constructed a building where the applicants own flats. D. argued that even though he had invested, under a contract with the developer, in a purchase of non-residential premises on the eleventh floor of the building, the developer refused to issue him with certain documents which he needed to register his title to the premises. A first-instance court allowed the claim and declared D. the owner of the premises. The first applicant, who had not been informed of the proceedings before the court but learned about its decision, appealed, arguing that the first-instance court had resolved a matter concerning his rights. He argued that: (i) the premises in question were not in fact distinct separate premises but constituted rather common areas of the building and were, as such, common property of all flat owners in the building; and (ii) the contract between D. and the developer had been fictitious and he had not actually needed any documents from the developer which the latter would be obligated to issue. The second and third applicants joined the appeal. On 03/04/2013 the Kyiv City Court of Appeal quashed the first-instance decision reasoning that (i) D. had failed to support his appeal to the developer with the request to provide documents; (ii) the court also justified the applicants’ interference in the proceedings as the co-owners of the common non-residential premises in the building. The High Specialised Court allowed D.’s appeal in cassation, quashed the Court of Appeal’s decision and upheld that of the first-instance court. The High Specialised Court disagreed with the Court of Appeal’s findings concerning argument (i) but made no comment about finding (ii). High Specialised Court did not comment on the Court of Appeal’s decisive findings and the applicants’ main arguments regarding the status of the premises as common areas of the building and the applicants’ joint ownership of them 09/10/2013, High Specialised Civil and Criminal Court 1,500 [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicants.