ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 300 din 13 februarie 2004 la Tribunalul Harghita, reclamanta SC G. SA a chemat în judecată pârâta SC K. SRL solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se constate nulitate absolută a contractului de leasing imobiliar cu clauză de cumpărare fermă din 4 aprilie 2000 încheiat între SC G. SA și SC K. SRL. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat la data de 4 aprilie 2000 contractul de leasing imobiliar cu nerespectarea dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 133/1999. În speță au fost încălcate și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 133/1999, prin aceea că hotărârea A.G.A.

din 17 ianuarie 2000, care a decis disponibilizarea activelor neutilizate și vânzarea acestora conform art. 12 și 13, precum și evaluarea și vânzarea activelor a fost anulată prin sentința civilă nr. 29 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Harghita, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare. De asemenea potrivit art. 19 alin. (1) lit. d) din statutul SC G. SA, consiliul de administrație trebuia să aprobe acest contract, dar o decizie în acest sens nu a intervenit. Prin sentința civilă nr. 524 din 5 mai 2004 Tribunalul Harghita a respins excepția tardivității formulării acțiunii pentru constatarea nulității invocată de pârâta SC K. SRL și a respins acțiunea reclamantei SC G. SA, obligând reclamanta la plata sumei de 9.520.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pe seama pârâtei.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că termenul de prescripție pentru invocarea nulității relative începe să curgă de la data ultimei rate, 15 aprilie 2003 și în această situație excepția nulității relative nu poate fi admisă. Cu privire la art. 12 din Legea nr. 133/1999 s-a menționat că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză, deoarece statul nu era acționar majoritar la SC G. SA. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând în esență că la data încheierii contractului de leasing S.R. era reprezentat în societate de F.P.S., care deținea un procent de 69,98 % din capitalul social al SC G. SA și nu de către S.I.F. T., că la data încheierii contractului de leasing erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 133/1999 și că vânzarea imobilului era condiționată de aprobarea A.G.A., potrivit art. 14 din Legea nr. 133/1999.

Prin decizia nr. 138/ A din 13 septembrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul formulat de reclamanta SC G. SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în nici unul din art. 12 – 14 din Legea nr. 133/1999 nu se face referire la necesitatea aprobării încheierii contractelor de leasing de către A.G.A. și în această situație sunt aplicabile dispozițiile generale prevăzute de Legea nr. 31/1990 (art. 143). Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G. SA invocând în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nelegalitatea soluției.

În motivarea recursului a susținut în esență că s-au interpretat greșit dispozițiile art. 12, 13 și 14 din Legea nr. 133/1999, care prevăd obligativitatea imperativă a societăților de stat să declare ca disponibile bunurile ce urmează a fi înstrăinate sau date în folosință prin sistem de leasing către întreprinderile mici și mijlocii, că la data încheierii contractului erau aplicabile aceste dispoziții imperative și că hotărârea A.G.A. la SC G. SA din 17 ianuarie 2000 nu era suficientă pentru încheierea contractului, din al cărui conținut a rezultat că s-a aprobat doar începerea procedurilor necesare încheierii unor astfel de contracte, nu și aprobarea valorii imobilelor și vânzarea efectivă a acestora.

S-a invocat că prin încheierea actului s-a încălcat principiul specialității consacrat de art. 34 din decretul nr. 31/1952, ce atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat, precum și dispozițiile O.G. nr. 51 din 28 august 1997, în condițiile în care reclamanta nu avea în obiectul de activitate desfășurarea de operațiuni de leasing și un capital social minim, subscris și vărsat integral de 500 milioane lei. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 12 din Legea nr. 133/1999, întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat, precum și ale regiilor autonome în condițiile prevăzute la lit. a) – c), iar la lit. d) din același articol se prevede că acestea au prioritate la cumpărare.

Totodată în conformitate cu art. 13 din același act normativ proprietarii de active au obligația să stabilească și să întocmească listele cuprinzând activele disponibile, obligație care trebuia să fie executată în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Interpretând aceste texte instanța de apel a reținut corect că în nici unul din aceste articole nu se face referire la necesitatea aprobării încheierii contractelor de leasing de către adunarea generală a acționarilor și în această situație sunt aplicabile dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990. În ce privește dispozițiile art. 14 din Legea nr. 133/1999 ce se pretind a fi încălcate la încheierea contractului de leasing din interpretarea acestui text reiese nu necesitatea existenței unei hotărâri A.G.A.

pentru vânzarea activelor ci determinarea adunărilor generale de a proceda la vânzarea activelor. În acest sens F.P.S. dându-și avizul pentru vânzarea activului și încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare. Reclamanta, care este parte a contractului de leasing nu poate invoca propria turpitudine cu privire la încheierea contractului, după ce ambele părți și-au executat obligațiile iar raportul juridic a fost stins. Motivele de recurs ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 34 din decretul nr. 31/1952 și O.G. nr. 51 din 28 august 1997 au fost invocate pentru prima dată în recurs și ca atare apar ca fiind nelegale în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 316 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC G. SA Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 138/ A din 13 septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 februarie 2006.