ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 300

din 13 februarie 2004 la Tribunalul Harghita, reclamanta SC G. SA a chemat în

judecată pârâta SC K. SRL solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se

constate nulitate absolută a contractului de leasing imobiliar cu clauză de

cumpărare fermă din 4 aprilie 2000 încheiat între SC G. SA și SC K. SRL.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că între părți s-a încheiat la data de 4 aprilie 2000 contractul de

leasing imobiliar cu nerespectarea dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 133/1999.

În speță au fost încălcate și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 133/1999, prin

aceea că hotărârea A.G.A. din 17 ianuarie 2000, care a decis disponibilizarea

activelor neutilizate și vânzarea acestora conform art. 12 și 13, precum și

evaluarea și vânzarea activelor a fost anulată prin sentința civilă nr. 29 din 24

ianuarie 2001 a Tribunalului Harghita, hotărâre rămasă definitivă și

irevocabilă prin neapelare.

De asemenea potrivit art. 19 alin. (1)

lit. d) din statutul SC G. SA, consiliul de administrație trebuia să aprobe

acest contract, dar o decizie în acest sens nu a intervenit.

Prin sentința civilă nr. 524 din 5

mai 2004 Tribunalul Harghita a respins excepția tardivității formulării

acțiunii pentru constatarea nulității invocată de pârâta SC K. SRL și a respins

acțiunea reclamantei SC G. SA, obligând reclamanta la plata sumei de 9.520.000

lei, reprezentând cheltuieli de judecată pe seama pârâtei.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut că termenul de prescripție pentru invocarea nulității

relative începe să curgă de la data ultimei rate, 15 aprilie 2003 și în această

situație excepția nulității relative nu poate fi admisă.

Cu privire la art. 12 din Legea nr. 133/1999

s-a menționat că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză, deoarece statul

nu era acționar majoritar la SC G. SA.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta susținând în esență că la data încheierii contractului

de leasing S.R. era reprezentat în societate de F.P.S., care deținea un procent

de 69,98 % din capitalul social al SC G. SA și nu de către S.I.F. T., că la

data încheierii contractului de leasing erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 133/1999

și că vânzarea imobilului era condiționată de aprobarea A.G.A., potrivit art. 14

din Legea nr. 133/1999.

Prin decizia nr. 138/ A din 13

septembrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul formulat de

reclamanta SC G. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că în nici unul din art. 12 – 14 din Legea nr. 133/1999 nu se

face referire la necesitatea aprobării încheierii contractelor de leasing de

către A.G.A. și în această situație sunt aplicabile dispozițiile generale

prevăzute de Legea nr. 31/1990 (art. 143).

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC G. SA invocând în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

nelegalitatea soluției.

În motivarea recursului a susținut

în esență că s-au interpretat greșit dispozițiile art. 12, 13 și 14 din Legea nr.

133/1999, care prevăd obligativitatea imperativă a societăților de stat să

declare ca disponibile bunurile ce urmează a fi înstrăinate sau date în

folosință prin sistem de leasing către întreprinderile mici și mijlocii, că la

data încheierii contractului erau aplicabile aceste dispoziții imperative și că

hotărârea A.G.A. la SC G. SA din 17 ianuarie 2000 nu era suficientă pentru

încheierea contractului, din al cărui conținut a rezultat că s-a aprobat doar

începerea procedurilor necesare încheierii unor astfel de contracte, nu și

aprobarea valorii imobilelor și vânzarea efectivă a acestora.

S-a invocat că prin încheierea

actului s-a încălcat principiul specialității consacrat de art. 34 din decretul

nr. 31/1952, ce atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat, precum și

dispozițiile O.G. nr. 51 din 28 august 1997, în condițiile în care reclamanta

nu avea în obiectul de activitate desfășurarea de operațiuni de leasing și un

capital social minim, subscris și vărsat integral de 500 milioane lei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 133/1999,

întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale

societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat,

precum și ale regiilor autonome în condițiile prevăzute la lit. a) – c), iar la

lit. d) din același articol se prevede că acestea au prioritate la cumpărare.

Totodată în conformitate cu art. 13

din același act normativ proprietarii de active au obligația să stabilească și

să întocmească listele cuprinzând activele disponibile, obligație care trebuia

să fie executată în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a

legii.

Interpretând aceste texte instanța

de apel a reținut corect că în nici unul din aceste articole nu se face

referire la necesitatea aprobării încheierii contractelor de leasing de către

adunarea generală a acționarilor și în această situație sunt aplicabile

dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990.

În ce privește dispozițiile art. 14

din Legea nr. 133/1999 ce se pretind a fi încălcate la încheierea contractului

de leasing din interpretarea acestui text reiese nu necesitatea existenței unei

hotărâri A.G.A. pentru vânzarea activelor ci determinarea adunărilor generale

de a proceda la vânzarea activelor.

În acest sens F.P.S. dându-și avizul

pentru vânzarea activului și încheierea contractului de leasing imobiliar cu

clauză irevocabilă de vânzare.

Reclamanta, care este parte a

contractului de leasing nu poate invoca propria turpitudine cu privire la

încheierea contractului, după ce ambele părți și-au executat obligațiile iar

raportul juridic a fost stins.

Motivele de recurs ce vizează

încălcarea dispozițiilor art. 34 din decretul nr. 31/1952 și O.G. nr. 51 din 28

august 1997 au fost invocate pentru prima dată în recurs și ca atare apar ca

fiind nelegale în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

raportat la art. 316 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC G. SA Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 138/ A din 13

septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 9 februarie 2006.