ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6919/2005

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70 din 31

august 2005, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petenta H.E. împotriva ordonanței P.N.A., secția de combatere

a corupției nr. 1301/VIII/1/2004 și a rezoluției nr. 197/II-2/2005 dată de

procurorul șef al secției de combatere a corupției din cadrul P.N.A. privind pe

intimații D.L. și Șt.B., cercetați sub aspectul infracțiunii de luare de mită,

prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Petenta a fost obligată să plătească

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

La 4 august 2004, petenta H.E. a

formulat plângere penală împotriva agentului de poliție Șt.B., solicitând

condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită,

prevăzută de art. 254 C. pen., constând în aceea că ar fi primit de la numitul

V.N., bani, pentru ca acesta să întocmească fals un proces verbal de constatare

ce a fost folosit de către acesta într-o cauză civilă.

De asemenea, a solicitat și condamnarea

prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă – D.L.,

care, de asemenea, ar fi primit bani de la V.N., pentru a dispune neînceperea

urmăririi penale împotriva acestuia în urma unei plângeri formulată de petentă

pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.

Prin rezoluția din 9 noiembrie 2004

a P.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova, adoptată în dosarul nr. 37/P/2004, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții Șt.B. și D.L., pentru fapta

prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000,

deoarece fapta nu există.

Această soluție a fost atacată de

petentă și prin rezoluția din 31 ianuarie 2005, adoptată în dosarul nr. 1301/VIII/1/2004,

a fost respinsă plângerea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestor rezoluții a

formulat plângere petenta și prin rezoluția din 16 martie 2005, adoptată în

dosarul nr. 197/II/2/2005, procurorul șef al secției de combatere a corupției

din cadrul P.N.A., a fost respinsă plângerea formulată de către petenta H.E.

Petenta s-a adresat cu o nouă

plângere la P.N.A. împotriva acestor rezoluții și care, în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., a fost înaintată la instanță.

Analizând probatoriile administrate

în cauză și rezoluțiile adoptate, Curtea a reținut că în mod justificat în

cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen.,

raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a stabilit că afirmațiile

petentei în sensul că numitul V.N. s-ar fi exprimat că a dat sume de bani

sergentului de poliție și procurorului, către sora sa, T.T. și către fiica sa H.S.,

nu se susțin, având în vedere că martora T.T. a declarat că V.N. a arătat că

petenta nu va câștiga cauza civilă, întrucât „el are acte de la primărie” și că

niciodată nu a auzit ceea ce susține petenta.

De asemenea, nici fiica petentei,

martora H.S., nu a precizat data și locul când V.N. ar fi făcut o asemenea

afirmație, preluând de fapt afirmațiile mamei sale H.E.

În această situație nu se poate

reține în nici un fel că intimații ar fi săvârșit fapta reclamată de petentă.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs petenta, criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a

plângerii sale, solicitând casarea hotărârii și cercetarea intimaților pentru

infracțiunile de luare de mită.

Examinând hotărârea pronunțată în

cauză și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția instanței de

fond fiind legală și temeinică.

Astfel, corect s-a reținut în cauză

că susținerile petentei privind săvârșirea infracțiunii de luare de mită de

către intimați sunt nefondate și nedovedite în cauză.

Afirmațiile petentei sunt contrazise

de actele și lucrările efectuate în cauză, nefiind susținute de probele

administrate în cauză.

Practic, în cauză, petenta este

nemulțumită de rezolvarea nefavorabilă a unor cereri formulate în justiție în

contradictoriu cu numitul V.N., litigii izvorâte din neînțelegerile legate de dreptul

de proprietate a terenurilor deținute de familiile H.E. și V.N. (de altfel,

litigiile s-au desfășurat pe perioada cuprinsă între 1988 – 2004).

În consecință, constatând că în cauză

soluțiile de neîncepere a urmăririi penale dispuse față de cei doi intimați

sunt legale și neexistând temeiuri care să conducă la casarea hotărârii

atacate, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara H.E. împotriva sentinței penale nr. 70 din 31 august

2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurenta petiționată la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

decembrie 2005.