ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6164/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6164/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: - G.G. senior, la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., și 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181, cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite în cea mai grea, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a făcut aplicarea art. 88 C. pen., privind computarea duratei executate. - G.G. junior, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183, cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen., asupra victimei G.Șt., 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate G.A. și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate G.I. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite în cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. - G.P., la 2 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183, cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate G.A. și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate G.I. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele sus-arătate au fost contopite în cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul G.Șt., pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate G.G. junior și G.P., prin reprezentat legal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpații G.A. și G.I. au fost achitați de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., în dauna părții vătămate G.G. junior și G.P. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile G.A. și G.I. și în baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 și 1000 alin. (3) C. civ., au fost obligați în solidar inculpații G.G.
senior, G.G. junior și G.P., iar pe inculpatul minor în solidar și cu partea responsabilă civilmente G.R. să plătească: părții civile G.A. suma de 44 milioane lei vechi despăgubiri pentru daune materiale și 30 milioane lei vechi pentru daune morale și părții civile G.I. suma de 25 milioane lei vechi pentru daune morale. Au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile G.G. senior, G.P. împotriva inculpaților G.Șt., G.I. și G.A. În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 au fost obligați în solidar inculpații G.G. senior, G.G. junior și G.P., iar inculpații minori în solidar cu partea responsabilă civilmente G.R. să plătească în favoarea Spitalului Județean Alba suma de 4.746.600 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei G.Șt.
și suma de 3.114.500 lei cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate G.A. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpații G.G. senior, G.G. junior și G.P. a unei coase și a unei sape. S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în data de 20 iunie 2002, părțile vătămate G.I. și G.A., împreună cu victima G.Șt., toți membri ai aceleiași familii, se aflau la un teren al lor, situat în apropierea cantonului C.F.R. de la „Trei poduri”, între Alba Iulia și Vințu de Jos, unde stropeau cartofii. În jurul orei 19,00, au apărut inculpații G.G. senior și cei trei fii minori ai săi, G.G. junior, G.P. și G.V., care au coborât din căruța cu care au venit și au început să cosească și să adune iarba de pe terenul aparținând părții vătămate.
Observând acest lucru, partea vătămată G.I. s-a îndreptat spre cele patru persoane pe care le cunoștea, cerându-le să nu mai cosească acea parcelă, întrucât este a familiei sale. În acest timp, de grupul inculpaților s-a apropiat și victima G.Șt., persoană în vârstă de 70 de ani care le-au adresat aceeași cerere. Enervat de intervenția acestuia din urmă, inculpatul G.G. senior, l-a atacat pe neașteptate, începând să-l lovească cu muchia coasei peste cap și corp, trântindu-l la pământ. În același timp, cei trei fii ai inculpatului G.G. senior au luat fiecare câte o sapă din căruță și au atacat pe partea vătămată G.I., lovind-o cu cozile sapelor și împiedicând-o să intervină în ajutorul victimei G.Șt.
Partea vătămată G.A., văzând agresivitatea celor patru străini, a intervenit și ea să-și apere soțul căzut la pământ și i-a cerut fiului său G.I. să fugă să anunțe poliția. În timp ce această parte vătămată a reușit să scape, fugind de la locul incidentului, a văzut cum cei patru străini în loc să înceteze agresiunea și să plece și ei, au continuat să aplice lovituri atât victimei G.Șt., care era căzută la pământ cât și părții vătămate G.A. Partea vătămată G.I. a ajuns la autoturismul său, aflat în apropiere și s-a deplasat la Postul de Poliție Vințu de Jos, unde a anunțat incidentul, agentului G.A., indicându-i totodată numărul de înmatriculare al căruței cu care au sosit agresorii, astfel că aceștia au fost identificați ca aparținând familiei G.G.
din Vințu de Jos. În timp ce partea vătămată G.I. se întorcea la locul incidentului, însoțit de lucrătorul de poliție, s-a întâlnit cu inculpații, care veneau din sens invers, îndreptându-se spre localitatea de domiciliu. Fiind opriți de agentul de poliție și întrebați despre incident, inculpatul G.G. senior a recunoscut că a agresat atât pe numitul G.Șt. cât și pe soția acestuia. După ce le-a pus în vedere celor patru agresori să se prezinte, în ziua următoare la postul de poliție, agentul G.A., împreună cu partea vătămată G.I. și-au continuat deplasarea spre locul incidentului, găsind atât victima G.Șt. cât și pe partea vătămată G.A. în incinta cantonului, unde aveau amenajată o locuință de vară.
Martorul G.A. a constatat că amândoi soții G. prezentau urme de lovituri, partea vătămată G.A. acuzând dureri de brațe și spate iar victima G.Șt. plângându-se că îl doare capul și spatele și fiind plin de sânge, atât pe față cât și pe mâini. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Alba, unde G.Șt. a fost internat cu diagnosticul: „Traumatism cranio-cerebral gradul 0; Traumatism cranio-facial; Traumatism toracic, iar G.A. a fost internată cu diagnosticul: „Policontuzionată prin agresiune; Fractură falangă I inelar stâng; Contuzii hemitorace, coapsa stângă; Traumatism cranio-cerebral închis; comoție cerebrală, contuzii antebraț stâng cu plagă tăiată radiocarpiană”.
Datorită neameliorării stării de sănătate a victimei G.Șt., acesta a fost internat la 25 iunie 2002, în secția de chirurgie a Spitalului Județean Alba, cu diagnosticul „Politraumatism prin agresiune; Traumatism cranio-cerebral închis; Traumatism toracic cu fractura coastelor 6-7 stâng; Epansament costodiafragmatic stâng; Hemoptizie”. La externarea acestei victime, în data de 3 iulie 2002, medicul legist a constatat leziunile descrise în certificatul medico-legal nr. 1979/IA/71, concluzionând că acestea s-au putut produce prin lovituri cu corpuri dure, aplicate din față și din spate și necesită, pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale. La data de 18 iulie 2002, în timp ce victima se afla la locuința sa, acuzând și după externare dureri în regiunea coastelor și a membrelor superioare, aceasta a decedat.
Conform raportului de necropsie, întocmit în cauză, moartea victimei G.Șt. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute prin trombembolie pulmonară, consecința unui traumatism gambier vechi, ce a avut drept consecință tromboza venei safene. Prin același raport s-a stabilit că între leziunile suferite de victimă la data de 20 iunie 2002 și deces există legătură de cauzalitate. Aceste concluzii au fost confirmate de C.A.C. a actelor medico-legale Cluj din cadrul I.M.L. Cluj Napoca. Partea vătămată G.A., a suferit leziuni corporale multiple, constatate prin certificatul medico-legal nr. 1886/IA/677 din 24 iunie 2002, vindecabile în 25-30 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată G.I., urmare loviturilor aplicate de inculpații minori G.G.
junior și G.P., împreună cu făptuitorul G.V., a suferit leziuni corporale vindecabile în 6-7 zile de îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal inculpații G.G. senior, G.G. junior, G.P. și partea responsabilă civilmente G.R., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: 1) în mod greșit instanța a reținut vinovăția celor trei inculpați, din probele de la dosar nereieșind cu certitudine exercitarea unor acte de agresiune asupra părților vătămate; 2) în subsidiar, arată că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpați este greșită, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.; 3) sancțiunile penale aplicate inculpaților minori sunt drastice, în acest sens solicitând aplicarea unor pedepse sub forma amenzii penale; 4) partea responsabilă civilmente G.R.
nu a formulat critici apte de a fi luate în considerare sau motive de desființare a hotărârii, în sensul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 17/ A din 19 iulie 2005, a admis apelurile declarate de inculpații G.G. senior, G.G. junior și G.P., a desființat sentința atacată, numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului G.G. senior și a incidenței art. 1 din Legea nr. 143/2002 și a procedat la o nouă judecată, în aceste limite. S-au descontopit pedepsele aplicate în elementele lor componente de: - 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu art. 75 lit. a) și c) C. pen.; - 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., cu art. 75 lit. a) și e) C. pen., în ce îl privește pe inculpatul G.G.
senior; - 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu art. 99 și următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.; - 8 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1), cu art. 99 și următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., - 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2), cu art. 99 și următoarele C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., în ce-l privește pe inculpatul G.G. junior. - 2 ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 cu art. 99 și urm. C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.; - 8 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 cu art. 99 și urm. C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.
- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2), cu art. 99 și urm. C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., în ce-l privește pe inculpatul G.P. S-a stabilit pedeapsa inculpatului G.G. senior pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 cu art. 75 lit. a) și c) C. pen., la 8 ani închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată grațiate în întregime pedepsele de: - 2 ani închisoare aplicată inculpatului G.G. senior; - 8 luni închisoare și 3 ani închisoare aplicate inculpatului G.G. junior; - 8 luni închisoare și 2 luni închisoare, aplicată inculpatului G.P. S-a atras atenția inculpatului asupra art. 7 din Legea nr. 543/2002. Inculpatul G.G. senior va executa 8 ani închisoare, iar inculpații G.G.
junior 3 ani închisoare și inculpatul G.P., 2 ani și 8 luni închisoare. S-au menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului G.G. senior. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată începând cu 8 decembrie 2003, la zi. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente G.R. împotriva aceleiași sentințe penale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, inculpații G.G. senior, G.G. junior, G.P. și partea responsabilă civilmente G.R.
Inculpatul G.G. senior a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate. Inculpatul G.G. junior a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Inculpatul G.P. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Recurenta parte responsabilă civilmente nu și-a motivat recursul în nici un fel. Recursurile sunt nefondate. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților G.G. senior, G.G. junior și G.P. în săvârșirea la data de 20 iunie 2002 a infracțiunilor prevăzute de art. 183, art. 181, art. 180 alin. (2) C. pen., asupra victimelor G.Șt., G.A. și G.I. Astfel, este dovedit, în baza probelor administrate în cauză, în special de actele medico-legale, plângerile părților vătămate coroborate cu depozițiile martorilor G.A., L.I., D.F., H.L., că inculpații, în data de 20 iunie 2002, au aplicat multiple lovituri celor trei victime, una dintre acestea decedând ulterior, ca urmare a acestor agresiuni.
Având în vedere aceste probe, în mod corect, instanțele au condamnat pe inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, vătămare corporală și loviri sau alte violențe. Raportul de expertiză medico-legal (nr. E.1/2972/2004) a concluzionat că victima G.Șt. a prezentat o afecțiune gambiară anterioară incidentului, dar care pe fondul traumatismului suferit, ca urmare a agresiunii, s-a produs un hematom, ce a determinat decesul acesteia. Prin urmare, deși nu s-a urmărit și prevăzut moartea victimei, aceasta s-a produs ca urmare indirectă a acțiunii inculpaților de a aplica lovituri repetate victimei. În absența acestei leziuni cauzate la gamba dreaptă și care a dus la tromboza venei safene, victima nu ar fi decedat, deci între acțiunea inculpaților și deces a existat un raport de cauzalitate indirectă, fapt ce atrage incidența art. 183 C. pen.
Stabilită fiind vinovăția inculpaților, instanța de apel a aplicat acestora pedepse just individualizate, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., și proporționale cu pericolul social al faptelor comise. Recursul părții responsabile civilmente este vădit nefondat, latura civilă a cauzei fiind în mod corect soluționată, în baza dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., și art. 998 C. civ., vizând recuperarea prejudiciului produs prin infracțiune. Întrucât criticile din recursurile declarate sunt neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a se respinge recursurile inculpaților și a părții responsabile civilmente, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.G. senior, timpul arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.G. senior, G.G. junior, G.P. și partea responsabilă civilmente G.R. împotriva deciziei penale nr. 17/ A din 19 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.G. senior, timpul arestării preventive de la 8 decembrie 2003 la 1 noiembrie 2005. Obligă pe recurenții inculpați să plătească statului sumele de câte 220 RON (2.200.000 lei) cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe recurenta parte responsabilă civilmente să plătească statului 120 RON (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.