ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8771/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Timiș, la data de 18 februarie 2004, reclamantul M.M. a cerut ca

pârâtele Primăria municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului

Timișoara să fie obligate să îi răspundă în scris și motivat, susținând că,

prin petiția datată 18 decembrie 2003, a cerut să-i fie comunicată poziția

oficială referitoare la notificare și prin neprimirea vreunui răspuns este grav

prejudiciat, pentru că nu are posibilitatea să intre în timp util „în posesia

bunurilor revendicate în temeiul Legii nr. 10/2001”.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 301 din 9 martie 2004, a declinat competența de soluționare a

cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Tribunalul a calificat cererea,

conform art. 84 C. proc. civ. ca o acțiune pentru realizarea unei obligații de

a face, respectiv emiterea dispoziției motivate, în condițiile art. 20 din

Legea nr. 10/2001 și a reținut că, potrivit art. 24 și art. 31 din lege,

asemenea cereri nu sunt date în competența tribunalelor. Tribunalele au competența

soluționării numai în ipoteza în care deja s-a emis o dispoziție prin care a

fost soluționată notificarea.

Primind dosarul, Judecătoria

Timișoara, prin sentința civilă nr. 4213 din 12 mai 2004, a admis excepția de

necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cererii în

favoarea Tribunalului Timiș și, constatând ivit conflictul negativ de

competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara pentru regulator de

competență.

Judecătoria a reținut că, potrivit

art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, orice persoană care

se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități de a-i rezolva

cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței

judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Se consideră refuz

nejustificat de rezolvare a cererii și faptul de a nu răspunde petiționarului în

termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu

se prevede un alt termen.

În speță, reclamantul a cerut ca

Primăria municipiului Timișoara, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 să-i

comunice poziția oficială a comisiei, referitor la notificarea trimisă în baza

prevederilor art. 20 din lege.

De aceea, conform art. 6 alin. (1)

din Legea nr. 29/1990, judecarea acțiunii este de competența Tribunalului

Timiș.

Prin decizia civilă nr. 164 din 28

octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența materială de

soluționare a acțiunii în primă instanță în favoarea Tribunalului Timiș, secția

civilă, reținând că demersul judiciar al reclamantului, prin care solicită ca

pârâții să emită un răspuns la notificare, are ca temei dispozițiile Legii nr.

10/2001.

Prin notificare, petentul a cerut

să-i fie restituit imobilul identificat în C.F. Timișoara, precum și acordarea

de despăgubiri bănești pentru casa demolată.

Prezenta acțiune a fost promovată,

pentru că unitatea notificată nu a respectat termenul prevăzut de art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, iar, conform art. 24 din lege, competența de

soluționare a litigiilor care au ca temei această lege, revine secției civile a

tribunalului.

Se mai reține, că cererea formulată

de reclamant are conținutul unei acțiuni pentru obligarea primarului la

emiterea dispoziției și că toate cererile și acțiunile care se întemeiază pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt de competența tribunalelor ca instanțe de

fond.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs Consiliul local al municipiului Timișoara și Primarul

municipiului Timișoara care, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susțin

că printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001

s-a reținut că toate litigiile care decurg din aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt

de competența tribunalului.

Arată recurenții, că obiectul

litigiului îl constituie obligarea primarului la emiterea dispoziției privind

soluționarea notificării pentru imobilul din Timișoara, însă Legea nr. 10/2001

stabilește competența tribunalului numai în cazul contestațiilor formulate

împotriva dispoziției emise de primar. Or, în cauză, reclamantul a formulat

acțiune în obligație de a face, care trebuie soluționată de Judecătoria

Timișoara, potrivit art. 1073 C. civ.

Intimatul M.M. a formulat

întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, susținând că cererea se

întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, nefiind o acțiune în obligație de

a face.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente.

Criticile formulate de recurenți fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. însă dispozițiile acestui

text nu sunt incidente în cauză.

Față de prevederile art. 24 alin. (8)

din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (3) din legea republicată], competența

specială a secției civile a tribunalului este stabilită numai pentru litigiile

care au ca obiect atacarea în justiție a dispoziției sau deciziei motivate,

emisă de unitatea notificată și nu pentru toate acțiunile civile întemeiate pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, cum s-a reținut prin hotărârea atacată.

Legea nr. 10/2001 nu cuprinde

prevederi referitoare la acțiunile prin care persoana îndreptățită, care nu a

primit răspuns la notificare în termenul prevăzut de lege, atacă în justiție

atitudinea omisivă a persoanei juridice notificate, însă asemenea acțiuni, cum

este și cea formulată în cauză, sunt de competența secției civile a

tribunalului, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată.

Lipsa răspunsului persoanei juridice

notificate nu constituie doar o neexecutare a obligației legale de a face, așa

cum susțin recurenții, iar instanța investită cu acțiune împotriva refuzului

nejustificat al unității deținătoare de a emite decizia sau, după caz,

dispoziția motivată trebuie să verifice atât calitatea reclamantului de

persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cât și existența

obligației de a răspunde la notificare pentru persoana notificată., în raport

de prevederile legii.

De aceea, în virtutea principiului

simetriei, instanța competentă să soluționeze acțiunea prin care se contestă

dispoziția sau decizia motivată, este competentă să soluționeze și acțiunea

prin care se atacă în justiție refuzul persoanei notificate de restituire în

natură a imobilului, care, de regulă, se manifestă prin lipsa răspunsului la

notificare.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Consiliul

Local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara împotriva

deciziei civile nr. 164 din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.