ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8771/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș, la data de 18 februarie 2004, reclamantul M.M. a cerut ca pârâtele Primăria municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara să fie obligate să îi răspundă în scris și motivat, susținând că, prin petiția datată 18 decembrie 2003, a cerut să-i fie comunicată poziția oficială referitoare la notificare și prin neprimirea vreunui răspuns este grav prejudiciat, pentru că nu are posibilitatea să intre în timp util „în posesia bunurilor revendicate în temeiul Legii nr. 10/2001”. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 301 din 9 martie 2004, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Tribunalul a calificat cererea, conform art. 84 C. proc. civ. ca o acțiune pentru realizarea unei obligații de a face, respectiv emiterea dispoziției motivate, în condițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 și a reținut că, potrivit art. 24 și art. 31 din lege, asemenea cereri nu sunt date în competența tribunalelor. Tribunalele au competența soluționării numai în ipoteza în care deja s-a emis o dispoziție prin care a fost soluționată notificarea. Primind dosarul, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 4213 din 12 mai 2004, a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Timiș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara pentru regulator de competență.

Judecătoria a reținut că, potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii și faptul de a nu răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen. În speță, reclamantul a cerut ca Primăria municipiului Timișoara, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 să-i comunice poziția oficială a comisiei, referitor la notificarea trimisă în baza prevederilor art. 20 din lege.

De aceea, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, judecarea acțiunii este de competența Tribunalului Timiș. Prin decizia civilă nr. 164 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența materială de soluționare a acțiunii în primă instanță în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă, reținând că demersul judiciar al reclamantului, prin care solicită ca pârâții să emită un răspuns la notificare, are ca temei dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin notificare, petentul a cerut să-i fie restituit imobilul identificat în C.F. Timișoara, precum și acordarea de despăgubiri bănești pentru casa demolată. Prezenta acțiune a fost promovată, pentru că unitatea notificată nu a respectat termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar, conform art. 24 din lege, competența de soluționare a litigiilor care au ca temei această lege, revine secției civile a tribunalului.

Se mai reține, că cererea formulată de reclamant are conținutul unei acțiuni pentru obligarea primarului la emiterea dispoziției și că toate cererile și acțiunile care se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt de competența tribunalelor ca instanțe de fond. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Consiliul local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara care, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susțin că printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că toate litigiile care decurg din aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt de competența tribunalului. Arată recurenții, că obiectul litigiului îl constituie obligarea primarului la emiterea dispoziției privind soluționarea notificării pentru imobilul din Timișoara, însă Legea nr. 10/2001 stabilește competența tribunalului numai în cazul contestațiilor formulate împotriva dispoziției emise de primar.

Or, în cauză, reclamantul a formulat acțiune în obligație de a face, care trebuie soluționată de Judecătoria Timișoara, potrivit art. 1073 C. civ. Intimatul M.M. a formulat întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, susținând că cererea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, nefiind o acțiune în obligație de a face. Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente. Criticile formulate de recurenți fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză. Față de prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (3) din legea republicată], competența specială a secției civile a tribunalului este stabilită numai pentru litigiile care au ca obiect atacarea în justiție a dispoziției sau deciziei motivate, emisă de unitatea notificată și nu pentru toate acțiunile civile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cum s-a reținut prin hotărârea atacată.

Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi referitoare la acțiunile prin care persoana îndreptățită, care nu a primit răspuns la notificare în termenul prevăzut de lege, atacă în justiție atitudinea omisivă a persoanei juridice notificate, însă asemenea acțiuni, cum este și cea formulată în cauză, sunt de competența secției civile a tribunalului, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată. Lipsa răspunsului persoanei juridice notificate nu constituie doar o neexecutare a obligației legale de a face, așa cum susțin recurenții, iar instanța investită cu acțiune împotriva refuzului nejustificat al unității deținătoare de a emite decizia sau, după caz, dispoziția motivată trebuie să verifice atât calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cât și existența obligației de a răspunde la notificare pentru persoana notificată., în raport de prevederile legii.

De aceea, în virtutea principiului simetriei, instanța competentă să soluționeze acțiunea prin care se contestă dispoziția sau decizia motivată, este competentă să soluționeze și acțiunea prin care se atacă în justiție refuzul persoanei notificate de restituire în natură a imobilului, care, de regulă, se manifestă prin lipsa răspunsului la notificare. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Consiliul Local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 164 din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.