ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3644/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC T. SA București, a

chemat-o în judecată pe pârâta SC O. SA Drăgănești, solicitând obligarea la

plata, în echivalent în lei, a sumei de 96.713,3 dolari S.U.A., reprezentând

contravaloarea bumbacului lăsat în custodie și dobânda aferentă.

Tribunalul Olt, prin sentința nr. 1904

din 24 decembrie 1998, a respins acțiunea reclamantei.

Prin decizia nr. 49 din 26 ianuarie

2000 a Curții de Apel Craiova, a fost admis apelul, s-a schimbat sentința și

pârâta a fost obligată, către reclamantă, la plata sumei de 21.600 dolari

S.U.A. contravaloare bumbac fire, T.V.A. aferent, dobândă comercială raportată

la taxa de scont B.N.R., cu 3.979.490 lei cheltuieli de judecată la fond și

9.350.197 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a reținut că prin contract pârâta s-a obligat să prelucreze

bumbacul primit, iar în situația în care îl utilizează pentru alte destinații

va plăti contravaloarea în lei la cursul oficial al dolarului având în vedere

prețul de 1.800 dolari S.U.A. taxă plus penalizări.

A mai reținut și că întrucât plata

s-a derulat într-o perioadă mare de timp 1995-1996, în care au intervenit

modificări ale cursului de schimb, în mod corect s-a stabilit de expertiză că

valoarea este de 102.814,07 dolari S.U.A., din care, corespunzător cursului de

schimb s-a plătit 81.214,06 dolari S.U.A. și deci se mai datorează 21.600,06 dolari

S.U.A. cu T.V.A. și dobânda comercială.

Prin decizia nr. 6767 din 21

noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a respins, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curții de apel,

reținând că expertiza și actele depuse au stabilit corect că în raport de

cantitățile nerestituite la prețul stabilit, pârâta datora suma de 21.600,06 dolari

S.U.A.

Contestația în anulare formulată de

pârâtă împotriva deciziei mai sus menționate a fost respinsă, ca nefondată, de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 4318

din 11 noiembrie 2003.

Aceeași pârâtă a formulat cerere de

revizuire a deciziei nr. 49 din 26 ianuarie 2000, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și întemeindu-se

pe contractul de mandat special, iar, prin decizia nr. 563 din 24 iunie 2004,

Curtea de Apel Craiova, secția comercială a respins-o ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a respins ca nefondată excepția de tardivitate ridicată de

intimată și a reținut că: contractul de mandat a fost încheiat în anul 1992

între M.I. și reclamantă, urmând ca apoi să se încheie contracte de vânzare cu

societatea prelucrătoare; adresa nr. 924/2000 face vorbire de prețul de 1553 dolari

S.U.A., se referă la livrările făcute în anul 1992 și 1993, achitate însă

ulterior la alte livrări făcute în 1994-1995 și prețul nu putea fi același din

considerente de piață și valutare, motiv pentru care s-a și înscris în contract

prețul de 1.800 dolari S.U.A. /tonă.

Pe de altă parte, expertiza a

stabilit că au fost achiziționate două tipuri de bumbac diferite calitativ, la

prețuri diferite, explicându-se și diferența dintre suma stabilită de expert

102.814 dolari S.U.A. și 77.511,4 dolari S.U.A., cât consideră că datorează

pârâta.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta SC O. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. și

solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei criticate, în sensul

admiterii cererii sale de revizuire, astfel cum a fost formulată și precizată.

Recurenta susține astfel că instanța

nu s-a pronunțat explicit asupra naturii documentelor noi înfățișate, respectiv

contractul de mandat special și mai ales declarația vamală de import din 12

martie 1992, pe care le-a invocat în precizări și care relevau prețurile de

1553 dolari S.U.A. /tone fibră și 1575,12 dolari S.U.A. /tone fibră.

De asemenea, arată că greșit s-a

reținut că adresa se referă la livrările din anii 1992-1993, în realitate

aceasta referindu-se la facturile din anul 1995; tot greșit instanța a reținut

și că datorită unor considerente de piață și valutară prețul nu putea fi

același, că au fost achiziționate două tipuri de bumbac și, în sfârșit, a luat

în examinare documente ce nu aveau legătură cu obiectul cauzei.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată următoarele:

Contractul de mandat special invocat

de recurenta revizuientă este documentul care a stabilit modalitatea de

realizare a importului și valorificarea în țară a bumbacului, a fost încheiat

în anul 1992 între SC T. SA și M.I. și reprezintă un act public, cunoscut în

momentul încheierii lui și, prin urmare, nu îndeplinește condiția de înscris

doveditor nou, reținut de partea potrivnică.

De altfel, lotul care a făcut

obiectul litigiului dintre părți nici nu a fost subordonat contractului de

mandat, iar în contractul de prestări servicii, care a stat la baza livrărilor

de bumbac s-a prevăzut prețul unitar în valută al mărfii de 1800 dolari S.U.A. /tonă

plus penalizări, astfel cum rezultă din actele dosarului.

Declarația vamală de import din 12

martie 1002, nu este relevantă pentru fixarea prețului în discuție,

neîndeplinind nici ea cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cum nu le

îndeplinesc nici celelalte acte invocate, chiar dacă s-ar referi la facturile

din anul 1995, așa cum susține recurenta, aceste facturi nu au fost reținute de

partea potrivnică, iar raționamentul că prețul nu putea fi același din

considerente de piață și valutare rămâne valabil, în contract fiind înscris

prețul de 1800 dolari S.U.A. /tonă.

Pe de altă parte, faptul că instanța

a reținut că au fost achiziționate două tipuri de bumbac, conform expertizei

efectuate în cauză, excede soluționării cererii de revizuire, fiind de asemenea

nerelevant.

În consecință, față de cele mai sus

arătate, recursul declarat în cauză de pârâta revizuientă se va respinge, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC O. SA Drăgănești, împotriva deciziei nr. 563 din Camera de Consiliu de la 24

iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2005.