ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1856/2006

Examinând recursul de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 63 din 5 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a admis plângerea formulată de petiționarii T.I. și T.A., împotriva rezoluției din 30 iunie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 162/P/2004. S-a desființat rezoluția atacată precum și rezoluția nr. 1081/II/2005 din 14 octombrie 2005 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. S-a reținut că petiționarii au reclamat faptul că, la 23 aprilie 2002, făptuitoarea V.E., notar public, a autentificat contractul de garanție imobiliară nr. 527/4 din 23 aprilie 2002, atestând nereal că au consimțit să garanteze, prin instituirea ipotecii de gradul I asupra apartamentului proprietatea lor, împrumutul acordat de B.C.R., sucursala Hunedoara, SC M.D.E.

SRL Deva. Petiționarii au susținut că nu au cunoștință de existența acestui contract de garanție imobiliară, nu a fost la notar și nu au semnat contractul. În cursul cercetărilor, numitul T.D., fiul petiționarilor și administratorul societății care a beneficiat de credit, a recunoscut că a semnat contractul în fals în numele părinților săi, la sediul biroului notarial. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin rezoluția din 30 iunie 2005 dată în dosarul nr. 162/P/2004, a dispus, în baza art. 228 alin. (4), art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și art. 51 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea V.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 și 291 C. pen.

În motivarea soluției s-a arătat că la autentificarea actelor necesare încheierii contractului de împrumut bancar au participat un număr de 8 persoane, astfel încât există posibilitatea ca semnăturile atribuite petiționarilor să fi fost executate de alte persoane, prin inducerea în eroare a notarului public”. Ca atare s-a apreciat că notarul public V.E. s-a aflat în situația erorii de fapt cu privire la semnatarii înscrisului autentificat la 23 aprilie 2002, cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Plângerea formulată împotriva rezoluției conform art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, din 14 octombrie 2005. Prima instanță a reținut că plângerea formulată conform art. 278 1 C. proc.

pen., este fondată întrucât cercetările efectuate nu sunt complete. S-a reținut că actele premergătoare efectuate atestă presupunerea că petiționarii nu au semnat înscrisul autentificat de notarul public. Cu toate acestea în cauză nu a fost administrată proba cea mai concludentă, respectiv expertiza grafologică a semnăturilor atribuite petiționarilor. S-a mai reținut că motivarea care justifică soluția de neîncepere a urmăririi penale nu are suport legal atâta timp cât, potrivit, art. 43 alin. ultim din Legea nr. 36/1995, notarul public are obligația de a stabili identitatea, domiciliul și capacitatea părților. De asemenea, s-a reținut că soluția nu se întemeiază pe o stare de fapt cerută ci doar pe „bănuială” că notarul public a fost indus în eroare de persoana care a semnat înscrisul și pe suspiciunea că semnăturile depuse nu aparțin petiționarilor.

S-a mai reținut că prin plângerea formulată petiționarii au susținut că au solicitat cercetarea intimatei pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, abuz în serviciu și neglijență în serviciu, iar procurorul s-a pronunțat cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 și 249 C. pen. Instanța a apreciat că în raport cu cele reclamate de petiționari și ținând seama de activitatea specifică pe care a desfășurat-o intimata ca notar public se impune ca procurorul să se pronunțe și cu privire la incidența dispozițiilor art. 246 C. pen., prin care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu.

În consecință, s-a apreciat că se impune desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru a continua cercetările urmând: - să se efectueze o expertiză grafologică pentru a se stabili autenticitatea semnăturilor petenților de pe înscrisul-contract de garanție imobiliară” în litigiu, eventual o nouă expertiză, dacă raportul de constatare tehnico-științifică nr. 224842 din 3 octombrie 2004 la care se face referire în sentința penală nr. 432 din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Hunedoara, conține concluzii cu privire la aceste semnături. - să fie audiat numitul T.D.F. cu privire la împrejurările în care acesta susține că a semnat contractul în locul petiționarilor. - să fie audiată făptuitoarea cu privire la împrejurările concrete ale autentificării înscrisului, cu referire la îndatoririle pe care le presupune exercitarea funcției de notar prevăzută de dispozițiile art. 43 și 50 din Legea nr. 36/1995.

Sentința a fost atacată cu recurs de intimata V.E. În motivarea recursului s-a susținut că este de necontestat faptul că actul incriminat constituie o reînnoire a contractului de ipotecă, necesară ca urmare a rescadențării debitului datorat de debitorul principal, care este fiul petiționarilor. S-a susținut că în contextul în care contractul inițial cu garanție a fost semnat de petiționarul T.I., la rescadențare părțile prezentându-se numai pentru legalizări, actul notarial fiind completat de reprezentanții băncii, iar la biroul notarial s-au prezentat un număr de 8 persoane, este posibil ca datorită aglomerației actul să fi fost semnat de fiul părților vătămate, așa cum de altfel acesta a și recunoscut.

S-a mai arătat că ulterior petiționarul și-a dat acordul de a garanta împrumutul rescadențat, semnând un act adițional prin care a recunoscut că are calitatea de girant, astfel încât nu a fost lezat în nici un fel și ca atare este exclusă existența infracțiunii de abuz în serviciu, pentru care de altfel petiționarii nici nu au formulat plângere, după cum nu au formulat plângere nici pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. A mai susținut intimata că în mod corect procurorul a reținut existența erorii de fapt ce înlătură răspunderea penală, în realitate fiul petiționarilor semnând în locul acestora în ideea că, societatea debitoare fiind insolvabilă nu vor putea fi urmăriți nici părinții săi.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului rezultă că justificat a fost desființată rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimată. Astfel, actele premergătoare efectuate confirmă susținerea petiționarilor că nu au semnat contractul de garanție autentificat de intimată sub nr. 527 din 11 din 23 aprilie 2002. Așa fiind, așa cum corect a reținut și prima instanță, pentru stabilirea adevărului se impune continuarea cercetărilor pentru a se stabili dacă la autentificarea actului intimata a respectat dispozițiile art. 43 alin. ultim din Legea nr. 36/1995, urmând ca organele de cercetare penală să aibă în vedere toate faptele reclamate de petiționari.

Împrejurarea că anterior petiționării au consimțit și au semnat un alt contract de garanție mobiliară este lipsită de relevanță atâta timp cât actul autentificat la 23 aprilie 2003 reprezintă un alt contract de garanție la încheierea căruia trebuiau îndeplinite toate condițiile de fond și de formă, inclusiv cele referitoare la consimțământul părților. Reținând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata petiționară V.E. împotriva sentinței penale nr. 63 din 5 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurenta intimată petiționară la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2006.