ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1856/2006

Examinând recursul de față, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 63 din 5

decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a admis plângerea

formulată de petiționarii T.I. și T.A., împotriva rezoluției din 30 iunie 2005

emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 162/P/2004.

S-a desființat rezoluția atacată

precum și rezoluția nr. 1081/II/2005 din 14 octombrie 2005 emisă de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și s-a trimis

cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

S-a reținut că petiționarii au

reclamat faptul că, la 23 aprilie 2002, făptuitoarea V.E., notar public, a

autentificat contractul de garanție imobiliară nr. 527/4 din 23 aprilie 2002,

atestând nereal că au consimțit să garanteze, prin instituirea ipotecii de

gradul I asupra apartamentului proprietatea lor, împrumutul acordat de B.C.R.,

sucursala Hunedoara, SC M.D.E. SRL Deva.

Petiționarii au susținut că nu au

cunoștință de existența acestui contract de garanție imobiliară, nu a fost la

notar și nu au semnat contractul.

În cursul cercetărilor, numitul T.D.,

fiul petiționarilor și administratorul societății care a beneficiat de credit,

a recunoscut că a semnat contractul în fals în numele părinților săi, la sediul

biroului notarial.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, prin rezoluția din 30 iunie 2005 dată în dosarul nr. 162/P/2004, a

dispus, în baza art. 228 alin. (4), art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și art.

51 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea V.E. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 și 291 C. pen.

În motivarea soluției s-a arătat că

la autentificarea actelor necesare încheierii contractului de împrumut bancar

au participat un număr de 8 persoane, astfel încât există posibilitatea ca

semnăturile atribuite petiționarilor să fi fost executate de alte persoane, prin

inducerea în eroare a notarului public”.

Ca atare s-a apreciat că notarul

public V.E. s-a aflat în situația erorii de fapt cu privire la semnatarii

înscrisului autentificat la 23 aprilie 2002, cauză care înlătură caracterul

penal al faptei.

Plângerea formulată împotriva

rezoluției conform art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, din

14 octombrie 2005.

Prima instanță a reținut că

plângerea formulată conform art. 278

1

C. proc. pen., este fondată

întrucât cercetările efectuate nu sunt complete.

S-a reținut că actele premergătoare

efectuate atestă presupunerea că petiționarii nu au semnat înscrisul

autentificat de notarul public.

Cu toate acestea în cauză nu a fost

administrată proba cea mai concludentă, respectiv expertiza grafologică a

semnăturilor atribuite petiționarilor.

S-a mai reținut că motivarea care

justifică soluția de neîncepere a urmăririi penale nu are suport legal atâta

timp cât, potrivit, art. 43 alin. ultim din Legea nr. 36/1995, notarul public

are obligația de a stabili identitatea, domiciliul și capacitatea părților.

De asemenea, s-a reținut că soluția

nu se întemeiază pe o stare de fapt cerută ci doar pe „bănuială” că notarul

public a fost indus în eroare de persoana care a semnat înscrisul și pe

suspiciunea că semnăturile depuse nu aparțin petiționarilor.

S-a mai reținut că prin plângerea

formulată petiționarii au susținut că au solicitat cercetarea intimatei pentru

săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, abuz în serviciu și neglijență

în serviciu, iar procurorul s-a pronunțat cu privire la infracțiunea prevăzută

de art. 246 și 249 C. pen.

Instanța a apreciat că în raport cu

cele reclamate de petiționari și ținând seama de activitatea specifică pe care

a desfășurat-o intimata ca notar public se impune ca procurorul să se pronunțe

și cu privire la incidența dispozițiilor art. 246 C. pen., prin care

reglementează infracțiunea de abuz în serviciu.

În consecință, s-a apreciat că se

impune desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru a

continua cercetările urmând:

- să se efectueze o expertiză

grafologică pentru a se stabili autenticitatea semnăturilor petenților de pe

înscrisul-contract de garanție imobiliară” în litigiu, eventual o nouă

expertiză, dacă raportul de constatare tehnico-științifică nr. 224842 din 3

octombrie 2004 la care se face referire în sentința penală nr. 432 din 2

noiembrie 2005 a Tribunalului Hunedoara, conține concluzii cu privire la aceste

semnături.

- să fie audiat numitul T.D.F. cu

privire la împrejurările în care acesta susține că a semnat contractul în locul

petiționarilor.

- să fie audiată făptuitoarea cu

privire la împrejurările concrete ale autentificării înscrisului, cu referire

la îndatoririle pe care le presupune exercitarea funcției de notar prevăzută de

dispozițiile art. 43 și 50 din Legea nr. 36/1995.

Sentința a fost atacată cu recurs de

intimata V.E.

În motivarea recursului s-a susținut

că este de necontestat faptul că actul incriminat constituie o reînnoire a

contractului de ipotecă, necesară ca urmare a rescadențării debitului datorat

de debitorul principal, care este fiul petiționarilor.

S-a susținut că în contextul în care

contractul inițial cu garanție a fost semnat de petiționarul T.I., la

rescadențare părțile prezentându-se numai pentru legalizări, actul notarial

fiind completat de reprezentanții băncii, iar la biroul notarial s-au prezentat

un număr de 8 persoane, este posibil ca datorită aglomerației actul să fi fost

semnat de fiul părților vătămate, așa cum de altfel acesta a și recunoscut.

S-a mai arătat că ulterior

petiționarul și-a dat acordul de a garanta împrumutul rescadențat, semnând un

act adițional prin care a recunoscut că are calitatea de girant, astfel încât

nu a fost lezat în nici un fel și ca atare este exclusă existența infracțiunii

de abuz în serviciu, pentru care de altfel petiționarii nici nu au formulat

plângere, după cum nu au formulat plângere nici pentru infracțiunea prevăzută

de art. 249 C. pen.

A mai susținut intimata că în mod

corect procurorul a reținut existența erorii de fapt ce înlătură răspunderea

penală, în realitate fiul petiționarilor semnând în locul acestora în ideea că,

societatea debitoare fiind insolvabilă nu vor putea fi urmăriți nici părinții

săi.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă că justificat a fost desființată rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale față de intimată.

Astfel, actele premergătoare

efectuate confirmă susținerea petiționarilor că nu au semnat contractul de

garanție autentificat de intimată sub nr. 527 din 11 din 23 aprilie 2002.

Așa fiind, așa cum corect a reținut

și prima instanță, pentru stabilirea adevărului se impune continuarea

cercetărilor pentru a se stabili dacă la autentificarea actului intimata a

respectat dispozițiile art. 43 alin. ultim din Legea nr. 36/1995, urmând ca

organele de cercetare penală să aibă în vedere toate faptele reclamate de

petiționari.

Împrejurarea că anterior

petiționării au consimțit și au semnat un alt contract de garanție mobiliară

este lipsită de relevanță atâta timp cât actul autentificat la 23 aprilie 2003

reprezintă un alt contract de garanție la încheierea căruia trebuiau

îndeplinite toate condițiile de fond și de formă, inclusiv cele referitoare la

consimțământul părților.

Reținând că nu există nici motive de

casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de intimata petiționară V.E. împotriva sentinței penale nr. 63 din 5

decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurenta intimată

petiționară la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 martie 2006.