SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 74020/01 prezentată de Liudmila Pavlovna IACHENKOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 22 iunie 2006 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președinte, N. Vajić, A. Kovler, E. Steiner, domnii K. Rafayev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători, și de domnul S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 iunie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvern, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Liudmila Pavlovna Iachenkova, este un resortisant rus, născut în 1953 și rezident la Moscova. Guvernul pârât este reprezentat de dl. Laptev, reprezentant al Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanta este membră a cooperativei de construcții de locuințe ( . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Înființată în 1989 în Teatrul Bolchoi pentru construirea de noi locuințe pentru personalul teatrului. La sfârșitul lucrărilor de construcție a avut loc o tragere la sorți la 10 februarie 1995 și reclamanta obține apartamentul n 19. Mențiunea de atribuire a acestui apartament a fost înscrisă pe carnetul său de membru cu semnătura directorului cooperativei. La 29 decembrie 1995, cooperativa i-a eliberat un certificat nr. 35 care să ateste că, membru al cooperativei începând cu 26 februarie 1990, reclamanta ocupa în noua clădire apartamentul nr 19 și că 29 Pe baza acestui certificat, la 30 ianuarie 1996, reclamanta a înregistrat dreptul de proprietate la departamentul municipal al primăriei din Moscova. La 13 februarie 1997, cooperativa sesizează instanța de primă instanță din Moscova pentru a fi declarată ilegală certificatul de proprietate din 30 ianuarie 1996 și a fost expulzat de reclamantă împreună cu familia sa din apartamentul nr. 19. Directorul și contabilul cooperativei au declarat că reclamanta nu și-a plătit niciodată în întregime partea sa de participare, că nu i-a fost niciodată atribuit apartamentul și că, în aceste privințe, certificatul nr. 35 care au servit drept bază pentru înregistrarea dreptului său de proprietate, a inclus informații eronate. În aprilie 1999, Tribunalul a ajuns la concluzia că certificatul de proprietate nul, dar, având în vedere pări le relevante, a îndepărtat de la cooperativa trasă din neplata cotei-parte de către reclamantă. El a considerat că persoana în cauză și-a onorat pe deplin obligaiile financiare. În plus, instana concluzionează că, la tragerea la sorți, reclamanta primise apartamentul n 7 și, prin urmare, trebuia să fie deportată împreună cu familia ei din apartamentul nr. 19. La 26 iulie 1999, curtea orașului Moscova a infirmat această decizie numai în partea sa referitoare la expulzare și a reieșit cazul. În noiembrie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Moscova a considerat că reclamanta se instalase în apartmentul cu familia sa la inițiativa sa. Întrucât certificatul de proprietate asupra acestui bun a fost recunoscut nul, el a încuviințat reclamanta cu familia sa de apartament n 19. Pe de altă parte, el a dezmoștenit cooperativa în cererea sa de expulzare fără acordarea unei alte locuințe. Referindu-se la afirmațiile cooperativei pe care reclamanta o tragese la sorți numărul 7 și nu 19, instanța a luat în considerare faptul că aceasta ocupă apartmentul nr. 7. Acesta a fost ridicat de altă parte decât o procedură de expulzare a familiei O. a apartamentului n. 7 era în curs de desfășurare și aceasta ar permite relocarea familiei reclamantei. Această decizie a fost confirmată în ultimă instanță la 6 februarie 2001. La 17 mai 2001, procedura de executare forțată a deciziei din 3 noiembrie 2000 a fost inițiată pentru a fi suspendată ulterior de mai multe ori. La 5 decembrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Moscova a declarat că cauza familiei O., referitoare la apartamentul nr. 7 pe care recurenta trebuia să îl ocupe, era încă în curs de desfășurare. Prin urmare, Tribunalul a dispus suspendarea în instanță în cauza de expulzare a reclamantei până la luarea unei decizii definitive în cauza O. La o dată nedeterminată, a fost încheiat un acord amiabil între reclamantă și cooperativă, care a fost aprobat la 4 octombrie 2004 de către Tribunalul de Primă Instanță din districtul Tverskii din orașul Moscova, cooperativă recunoscând astfel dreptul de proprietate al reclamantei asupra apartamentului n 19 În schimbul transferului unei sume de bani de la o terță parte la procedură, această decizie a fost confirmată la 26 noiembrie 2004 în ultimă instanță de Curtea orașului Moscova. GRIFS Recurenta consideră că deciziile pronunțate în cauza sa în 1999 2001 nu au fost adoptate în termen de proceduri conforme cu cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție. Comisia consideră că decizia de expulzare în fața familiei sale și procedura de executare forțată sunt contrare art. 8 din Convenție. În plus, reclamanta afirmă că expulzarea sa din apartamentul în cauză, pe care o consideră proprietară, aduce atingere drepturilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Fără a furniza argumente, recurenta afirmă că hotărârile în litigiu încalcă drepturile garantate prin art. 4 alin. (2) din Convenție. La 28 august 2004, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât și să îl invite pe acesta să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. În decembrie 2004, guvernul și-a prezentat observațiile și a informat Curtea că a fost încheiat un regulament amiabil între reclamantă și cooperativă. octombrie și 26 noiembrie 2004. La 3 ianuarie 2005, Curtea a invitat recurenta să își prezinte observațiile în răspuns înainte de 14 februarie 2005. În lipsa unui răspuns din partea sa, la 16 ianuarie 2006, grefa Curții i-a trimis o scrisoare recomandată cu confirmare de primire care să-i atragă atenția asupra termenilor articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. Curtea nu a primit nici confirmarea de primire semnată, nici răspunsul recurentei. Aceasta a scris Curții ultima dată la 30 septembrie 2004. Având în vedere faptul că reclamanta nu și-a prezentat observațiile ca răspuns la cele ale guvernului în termenele stabilite sau ulterior și având în vedere tăcerea sa de aproape doi ani, Curtea este obligată să ajungă la concluzia că reclamanta nu mai aude menținerea cererii sale, în sensul articolului 37 litera (a) din Convenție. Nimic din dosar nu sugerează contrariul. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenție și a protocoalelor sale n Prin urmare, este necesar să se elimine cauza de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
Requête n
o
74020/01
présentée par Liudmila Pavlovna IACHENKOVA
contre la Russie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 22 juin 2006 en une chambre composée de
:
M.
C.L. Rozakis,
président,
M
me
M.
M
me
MM.
S.E. Jebens,
juges,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 juin 2001,
Vu les observations soumises par le gouvernement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Liudmila Pavlovna Iachenkova, est une ressortissante russe, née en 1953 et résidant à Moscou. Le gouvernement défendeur est représenté par M.
P.
Laptev, représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
La requérante est membre de la coopérative de construction de logements («
la coopérative
»), créée en 1989 au sein du Théâtre de Bolchoï en vue de construction de nouveaux logements pour le personnel du théâtre.
A la fin des travaux de construction, un tirage au sort eut lieu le 10
février 1995 et la requérante obtint l’appartement n
o
19.La mention d’attribution de cet appartement à l’intéressée fut inscrite sur son livret de membre avec la signature du directeur de la coopérative. Le 29
décembre 1995, la coopérative lui délivra un certificat n
o
35 attestant que, membre de la coopérative depuis le 26
février 1990, la requérante occupait dans le nouvel immeuble l’appartement n
o
19 et qu’au 29
décembre 1995, elle avait entièrement payé sa quote-part. Sur le fondement de ce certificat, le 30
janvier 1996, la requérante fit enregistrer son droit de propriété auprès du département de l’habitat municipal de la mairie de Moscou.
Le 13
février 1997, la coopérative saisit le tribunal de première instance de Moscou pour voir déclarer illégal le certificat de propriété du 30
janvier
1996 et ordonner l’expulsion de la requérante avec sa famille de l’appartement n
o
19.Le directeur et le comptable de la coopérative déclarèrent que la requérante n’avait jamais entièrement payé sa quote-part, que l’appartement litigieux ne lui avait jamais été attribué et que, sur ces points, le certificat n
o
35 ayant servi de fondement pour l’enregistrement de son droit de propriété, comportait des informations erronées.
Le 9
avril 1999, le tribunal conclut à la nullité du certificat de propriété, mais, au vu des quittances pertinentes, il écarta l’argument de la coopérative tiré du non-paiement de la quote-part par la requérante. Il considéra que l’intéressée avait entièrement honoré ses obligations financières. Par ailleurs, le tribunal conclut que, lors du tirage au sort, la requérante avait obtenu l’appartement n
o
7 et que, par conséquent, elle devait être expulsée avec sa famille de l’appartement n
o
19.
Le 26
juillet 1999, la cour de la ville de Moscou infirma cette décision seulement dans sa partie concernant l’expulsion et renvoya l’affaire.
Le 3
novembre 2000, le tribunal de première instance de Moscou considéra que la requérante s’était installée dans l’appartement litigieux avec sa famille à son initiative. Vu que le certificat de propriété sur ce bien était reconnu nul, il ordonna l’expulsion de la requérante avec sa famille de l’appartement n
o
19.En revanche, il débouta la coopérative en sa demande d’expulsion sans attribution d’un autre logement. Faisant référence aux affirmations de la coopérative que la requérante avait tiré au sort le numéro
7 et non pas 19, le tribunal considéra qu’il convenait qu’elle occupe l’appartement n
o
7.Il était relevé par ailleurs qu’une procédure d’expulsion de la famille O. de l’appartement n
o
7 était en cours et que ceci permettrait le relogement de la famille de la requérante.
Cette décision fut confirmée en dernier ressort le 6
février 2001. Le 17
mai 2001, la procédure d’exécution forcée de la décision du 3
novembre
2000 fut engagée pour être plusieurs fois suspendue par la suite.
Le 5 décembre 2002, le tribunal de première instance de Moscou releva que l’affaire de la famille O., relative à l’appartement n
o
7 que la requérante devait occuper, était toujours pendante. Il ordonna, par conséquent, la suspension de l’instance dans l’affaire d’expulsion de la requérante jusqu’à la prise de décision définitive dans l’affaire O.
A une date indéterminée, un règlement amiable fut conclu entre la requérante et la coopérative. Il fut homologué le 4 octobre 2004 par le tribunal de première instance du district de Tverskii de la ville de Moscou, la coopérative reconnaissant ainsi le droit de propriété de la requérante sur l’appartement n
o
19 en échange du versement d’une somme d’argent. Contestée en cassation par une tierce partie à la procédure, cette décision fut confirmée le 26
novembre 2004 en dernier ressort par la cour de la ville de Moscou.
La requérante estime que les décisions rendues dans son affaire en 1999
‑
2001 n’ont pas été prises à l’issue des procédures conformes aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention. Elle considère que la décision d’expulsion prononcée à l’encontre de sa famille et la procédure d’exécution forcée y afférent sont contraires à l’article
8 de la Convention. La requérante affirme en outre que son expulsion de l’appartement litigieux, dont elle estime être propriétaire, porte atteinte à ses droits garantis par l’article
1 du Protocole n
o
1.Sans fournir d’arguments, la requérante affirme que les décisions judiciaires litigieuses emportent violation de ses droits garantis par l’article 4 § 2 de la Convention.
Le 28 août 2004, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur et d’inviter celui-ci à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Le 23
décembre 2004, le Gouvernement a déposé ses observations et a informé la Cour qu’un règlement amiable avait été conclu entre la requérante et la coopérative. A l’appui, il a produit les décisions de justice rendues les 4
octobre et 26 novembre 2004. Le 3 janvier 2005, la Cour a invité la requérante à formuler ses observations en réponse avant le 14 février 2005. En l’absence de réaction de sa part, le 16 janvier 2006, le greffe de la Cour lui a envoyé une lettre recommandée avec accusé de réception attirant son attention sur les termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention. A ce jour, la
Cour n’a reçu ni l’accusé de réception signé ni la réponse de la requérante. Celle
‑
ci a écrit à la Cour la dernière fois le 30
septembre 2004.
Eu égard au fait que la requérante n’a pas produit ses observations en réponse à celles du Gouvernement dans les délais impartis ni par la suite, et vu son silence de presque deux ans, la Cour est amenée à conclure que la requérante
n’entend
plus
maintenir sa requête, au sens de l’article 37
§
1
a) de la Convention. Rien dans le dossier ne laisse supposer le contraire. La Cour estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37
§
1
in fine
de la Convention).
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président