Secțiunea a treia Cerere nr. 75692/01 prezentată de Salih ALTUNIȘIK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 22 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M.
Zupančič, președinte, J. Hedigan, L. Caflisch, R. Türmen, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, E. Myjer, judecători, și de domnul V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 28 septembrie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ La 16 octombrie 1992, reclamantul a fost pus în arest provizoriu la 12 noiembrie 1992. Printr-un act de punere sub acuzare din 10 decembrie 1992, Parchetul Diyarbakćr a intentat o acțiune penală, printre altele, împotriva reclamantului pentru separare, apartenență, precum și sprijin și sprijin pentru PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan).
La tribunalul din 22 aprilie 1993, după citirea proceselor-verbale ale audierilor anterioare, Curtea, a cărei componență a schimbat-o, menține reținerea provizorie a reclamantului. Prin hotărârea din 17 iunie 1999, după ce a citit procesele-verbale ale audierilor anterioare, Curtea, a cărei componență fusese încă schimbată, a indicat faptul că reclamantul nu a putut participa la tribunal din motive medicale, dar nu a prezentat nicio justificare în acest sens. Pe baza articolelor 125 și 59 din Codul penal, Curtea l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea pe viață. Printr-o hotărâre din 31 decembrie 2000, Curtea de Casație Casa la hotărârea atacată. Printr-o hotărâre din 6 noiembrie 2001, s La 29 noiembrie 2001, reclamantul a formulat un recurs la Curtea de Casație.
În recursul său, invocând articolele 5 și 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns de durata deținerii sale, precum și de durata procedurii. Prin hotărârea din 24 iunie 2002, Curtea de Casație Casa la hotărârea atacată. În noiembrie 2004, instanța de judecată din Düsseldorf, care a înlocuit Curtea de Securitate a statului, l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa cu moartea și apoi a transferat pedeapsa pe viață pentru separare. La 9 decembrie 2004, reclamantul a formulat un recurs în fața Curții de Casație. Procedura este pendinte în fața Curții de Casație. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. Invocând art. 6 alin. (1) și (2) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii inițiate în fața instanțelor naționale.
La 13 martie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului în calitate de reprezentant al reclamantului, observ că guvernul turc este pregătit să plătească domnului Salih Altun 000 EUR (88 000 EUR) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții în conformitate cu art. 37 din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
În plus, acceptă această propunere și renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. (...) La 9 mai 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație declar că guvernul turc îi oferă dlui Salio Altunșćk, titlul grațios, suma de 8 000 EUR (88 000 EUR) pentru prejudicii, precum și cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluionări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menionată anterior pendinte în fața Curii Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții în conformitate cu art. 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat mai sus, Ö se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. (...) Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Modulul Președinte
DÉCISION Requête n o 75692/01 présentée par Salih ALTUNIȘIK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 22 juin 2006 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič, président, J. Hedigan, L. Caflisch, R. Türmen, V. Zagrebelsky, M me A. Gyulumyan, M. E. Myjer, juges, et de M. V. Berger, greffierde section , Vu la requête susmentionnée introduite le 28 septembre 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Salih Altunıșık, est un ressortissant turc, né en 1953 et résidant à Batman.
Il est représenté devant la Cour par M e M.A. Altunkalem, avocat à Diyarbakır. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 16 octobre 1992, le requérant fut placé en garde à vue. Le 12 novembre 1992, il fut placé en détention provisoire. Par un acte d’accusation du 10 décembre 1992, le parquet de Diyarbakır intenta une action pénale, entre autres, contre le requérant pour séparatisme, appartenance ainsi qu’aide et soutien au PKK (Parti des Travailleurs du Kurdistan). A l’audience du 5 mars 1993, la cour de sûreté de l’Etat (ci-après « la cour ») entendit le requérant. A l’audience du 22 avril 1993, après lecture des procès-verbaux des précédentes audiences, la cour, dont la composition avait changé, maintint la détention provisoire du requérant.
Par un arrêt du 17 juin 1999, après lecture des procès-verbaux des précédentes audiences, la cour, dont la composition avait encore changé, indiqua que le requérant n’avait pas pu assister à l’audience pour raison médicale mais il n’avait présenté aucun justificatif à cet égard. Sur le fondement des articles 125 et 59 du code pénal, la cour condamna le requérant à une peine d’emprisonnement à vie. Par un arrêt du 31 décembre 2000, la Cour de cassation cassa l’arrêt attaqué. Par un arrêt du 6 novembre 2001, s’appuyant sur les articles 125 et 59 du code pénal, la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır condamna le requérant à la peine de mort puis commua cette peine en prison à perpétuité pour séparatisme.
Le 29 novembre 2001, le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation. Dans son pourvoi, en invoquant les articles 5 et 6 de la Convention, le requérant se plaignit de la durée de sa détention ainsi que de la durée de la procédure. Par un arrêt du 24 juin 2002, la Cour de cassation cassa l’arrêt attaqué. Par un arrêt du 1 er novembre 2004, la cour d’assises, qui a remplacé la cour de sûreté de l’Etat, condamna le requérant à la peine de mort puis commua cette peine à la perpétuité pour séparatisme. Le 9 décembre 2004, le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation. La procédure est pendante devant la Cour de cassation. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure engagée devant les juridictions nationales. Il soutient que la durée de la procédure a porté atteinte à son droit à la présomption d’innocence. EN DROIT Le 13 mars 2006, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le représentant du requérant : « En ma qualité de représentant du requérant, je note que le gouvernement turc est prêt verser à M. Salih Altunıșık, à titre gracieux, la somme de 8 000 EUR (huit mille euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de [la décision] de la Cour rendue conformément à l’article 37 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.
A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. (...) » Le 9 mai 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare que le gouvernement turc offre de verser à M. Salih Altunıșık, à titre gracieux, la somme de 8 000 EUR (huit mille euros) au titre des préjudices ainsi que des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de [la décision] de la Cour rendue conformément à l’article 37 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. (...) » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention).
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président