Vangeenberghe împotriva Belgiei

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 18695/04 prezentată de Frans VANGEENBERGHE împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 22 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis, președintele, L. Loucaides, F. Tulkens, N. Vajić, domnii A. Kovler, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători, și de domnul S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 11 mai 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Frans Vangeenberghe, este un resortisant belgian, născut în 1926 și rezident în Woluwe-Saint-Lambert.

Este reprezentat în fața Curții de către domnul P. Lambert, avocat la Bruxelles. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său, domnul C. Debruulle, director al Serviciului Public Federal al Justiției. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În cadrul unui litigiu referitor la executarea unui contract de credit ipotecar, reclamantul a depus o plângere cu constituirea unei părți civile împotriva X. și B., cu care a încheiat, de la șeful tentativei de înșelătorie și/sau de la Ö culpă sau de la Õ înfășurare. La 19 aprilie 2000, a depus o a doua plângere cu constituirea unei părți civile a șefului falsului și uzului de fals împotriva lui X. La 12 decembrie 1999, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a emis o ordonanță de refuz.

La 23 decembrie 2002, reclamantul a interceptat apelul. Printr-o scrisoare recomandată din 26 aprilie 2003 cu confirmare de primire din 5 aprilie 2003 Mai 2003, reclamantul a scris procurorului general pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la faptul că, atunci când a consultat dosarul, a constatat că procesul-verbal de audiere al directorului băncii B. de către instanța de judecată nu se mai afla la dosar. El a solicitat să se poată consulta din nou această cameră și să cunoască motivele pentru care această piesă a fost retrasă din dosar. Prin hotărârea din 30 iunie 2003, camera de acuzații a confirmat, în esență, hotărârea pronunțată.

Reclamantul s-a ocupat de casare la 1 iulie 2003. La 15 septembrie 2003, reclamantul a scris președintelui pentru a obține o prelungire a termenului prevăzut pentru depunerea concluziilor, susținând circumstanțe independente de voința sa (decesul consiliului său, dl B. și refuzul dlui (batonier) și al dlui G. (asociat al dlui B.) de a redacta memoriul). La 16 septembrie 2003, grefa i-a răspuns că depozitul trebuia să aibă loc în termenul prevăzut la art. 2015/17a din Codul de procedură penală care expira la 18 septembrie 2003. Reclamantul, nereprezentat, și-a depus memoriul la 17 septembrie 2003 și a reamintit circumstanțele privind depunerea memoriului său. La 27 noiembrie 2003, pârâta, banca I. succesoare a băncii B., a depus un memoriu în răspuns.

Acest memoriu a fost primit de grefa Curții de Casație la 28 noiembrie 2003. La 28 noiembrie 2003, fără a fi luat cunoștință de memoriul depus de pârât, reclamantul a întocmit un memoriu suplimentar care a fost primit la 1 noiembrie 2003. În decembrie 2003, prin grefa Curții de Casație și care viza primirea unei scrisori de la banca I. la 28 octombrie 2003. Prin Hotărârea din 3 decembrie 2003, Curtea de Casație a respins recursul. La 4 decembrie 2003, reclamantul a primit memoriul pârâtului prin intermediul domnului M., care nu îl reprezenta în fața Curții de Casație.

Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, în special principiul egalității armelor, reclamantul, care se bazează pe Tribunalul Wynen c. Belgia, se plânge că pârâtul în casare nu este supus nici unui termen pentru depunerea memoriului său contrar părții solicitante care face obiectul termenului prevăzut la art. În acest caz, pârâta a fost informată, fără ca aceasta să fi fost informată înainte de data la care a fost depusă memoriul, în afara termenului prevăzut la articolul mai sus menționat și, prin urmare, a fost privat de posibilitatea de a-i răspunde. Invocând aceeași dispoziție, reclamantul se plânge, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, de dispariția dosarului procesului-verbal de audiere al directorului băncii B. și de refuzul de a-i furniza copia.

Invocând obligația de motivare prevăzută în art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul afirmă că, în speță, motivarea de a se pronunța în fața camerei de acuzații este lacună. Reclamantul critică, de asemenea, motivarea hotărârii Curții de Casație. La 16 februarie 2006, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului. Subsemnatul, domnul Claude Debruulle, agent al guvernului, declară că guvernul belgian oferă domnului Frans Vangeenberghe suma de 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, se înțelege fără orice impozit aplicabil și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 9 mai 2006, Curtea a primit următoarea declarație din partea reprezentantului reclamantului, subsemnatul, maestrul Pierre Lambert, avocat, remarcă faptul că guvernul belgian este pregătit să plătească domnului Frans Vangeenberghe suma de 2 500 EUR (două mii cinci).

sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, se înțelege fără orice impozit aplicabil și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva Belgiei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri.

Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale și nu are nici un motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 18695/04 présentée par Frans VANGEENBERGHE contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 22 juin 2006 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis, président, L. Loucaides, M mes F. Tulkens, N. Vajić, MM. A. Kovler, D. Spielmann, S.E. Jebens, juges, et de M. S. Nielsen, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 11 mai 2004, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Frans Vangeenberghe, est un ressortissant belge, né en 1926 et résidant à Woluwe-Saint-Lambert.

Il est représenté devant la Cour par M e P. Lambert, avocat à Bruxelles. Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M. C. Debrulle, Directeur du Service public fédéral de la Justice. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Dans le cadre d’un litige relatif à l’exécution d’un contrat de crédit hypothécaire, le requérant porta plainte avec constitution de partie civile contre X. et la banque B., avec laquelle il avait contracté, du chef de tentative d’escroquerie et/ou d’infraction ou complicité d’infraction. Le 19 avril 2000, il déposa une seconde plainte avec constitution de partie civile du chef de faux et usages de faux contre X. Le 12 décembre 1999, la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles rendit une ordonnance de non-lieu.

Le 23 décembre 2002, le requérant interjeta appel. Par une lettre recommandée du 26 avril 2003 avec accusé de réception du 5 mai 2003, le requérant écrivit au procureur général pour s’inquiéter de ce que lors de sa consultation du dossier, il avait constaté que le procès-verbal d’audition du directeur de la banque B. par le juge d’instruction ne se trouvait plus au dossier. Il demanda à pouvoir consulter cette pièce à nouveau et à connaître les raisons pour lesquelles cette pièce avait été retirée du dossier. Aucune suite ne fut réservée à cette demande. Par un arrêt du 30 juin 2003, la chambre des mises en accusation confirma pour l’essentiel le jugement entrepris.

Le requérant se pourvut en cassation le 1 er juillet 2003. La cause fut inscrite au greffe de la Cour de cassation le 18 juillet 2003. Le 15 septembre 2003, le requérant écrivit au président pour obtenir une prolongation du délai prévu pour le dépôt des conclusions, faisant valoir des circonstances indépendantes de sa volonté (décès de son conseil, M e B. et refus de M e M. (bâtonnier) ainsi que de M e G. (associée de M e B.) de rédiger le mémoire). Le 16 septembre 2003, le greffe lui répondit que le dépôt devait se faire dans le délai prévu par l’article 420 bis du code d’instruction criminelle qui expirait le 18 septembre 2003. Le requérant, non représenté, déposa son mémoire le 17 septembre 2003 et rappela les circonstances entourant le dépôt de son mémoire.

Le 27 novembre 2003, la partie défenderesse, la banque I. ayant succédé à la banque B., déposa un mémoire en réponse. Ce mémoire a été reçu par le greffe de la Cour de cassation le 28 novembre 2003. Le 28 novembre 2003, sans avoir pris connaissance du mémoire déposé par la partie défenderesse, le requérant rédigea un mémoire additionnel qui fut reçu le 1 er décembre 2003 par le greffe de la Cour de cassation et qui concernait la réception d’un courrier émanant de la banque I. en date du 28 octobre 2003. Par un arrêt du 3 décembre 2003, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Le 4 décembre 2003, le requérant reçut le mémoire de la partie défenderesse par l’intermédiaire de M e M., qui ne le représentait pas devant la Cour de cassation.

GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, et en particulier le principe d’égalité des armes, le requérant, qui se fonde sur l’arrêt Wynen c. Belgique , se plaint de ce que la partie défenderesse en cassation n’est soumise à aucun délai pour déposer son mémoire contrairement à la partie demanderesse qui est soumise au délai prévu par l’article 420 bis du code d’instruction criminelle. Il fait valoir qu’en l’espèce, la partie défenderesse a, sans qu’il n’en ait été informé avant l’audience, déposé son mémoire en dehors du délai prévu par l’article 420 bis précité et qu’il a donc été privé de la possibilité de lui répliquer. 2. Invoquant la même disposition, le requérant se plaint, au regard du droit à un procès équitable, de la disparition du dossier du procès-verbal d’audition du directeur de la banque B. et du refus de lui en délivrer la copie.

3. Invoquant l’obligation de motivation contenue dans l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant fait valoir qu’en l’espèce, la motivation de l’arrêt de la chambre des mises en accusation est lacunaire. Le requérant critique également la motivation de l’arrêt de la Cour de cassation. EN DROIT Le 16 février 2006, la Cour a reçu la déclaration suivante du Gouvernement : « Je soussigné, Monsieur Claude Debrulle, Agent du Gouvernement, déclare que le gouvernement belge offre de verser à M. Frans Vangeenberghe la somme de 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, s’entend hors tout impôt éventuellement applicable et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendu conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

» Le 9 mai 2006, la Cour a reçu de la part du représentant du requérant la déclaration suivante : « Je soussigné, Maître Pierre Lambert, avocat, note que le gouvernement belge est prêt à verser à M. Frans Vangeenberghe la somme de 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, s’entend hors tout impôt éventuellement applicable et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendu conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Belgique à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses Protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention).

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président