STRASBURG 10 august 2006 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Vandaele și van Acker c. Belgia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis Președintele Loucaide Mes Tulkens Steiner Ms. Mohammadyev D. Spielmann, S.E.
Jebens judecători și al domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 iulie 2006, a luat hotărârea că, adoptat la această dată procedural A la originea ui cauza se află o cerere (n 1943/02) îndreptată împotriva Regatului Belgiei și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Emile Vandaele și dl Christiana Van Acker ( Instanțele au sesizat Curtea la 29 aprilie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( Reclamanții au susținut, pe teren la art. 6, că procedura la care au fost părți a avut o durată excesivă. Printr-o decizie din 19 ianuarie 2006, Curtea a declarat cererea admisibilă.
La 20 aprilie 2006 și, respectiv, 9 iunie 2006, guvernul și reclamanții au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări a cauzei. DE FAPT, reclamanții, dl Emile Vandaele și dl Christiana Van Acker, sunt resortisanți belgieni, născuți în 1929 și, respectiv, 1936 și rezidenți în Oostrozebeke. La 18 mai 1983, ca urmare a clasificării terenurilor lor în zone inconstrucbile, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire împotriva statului belgian, a regiunii flamande și a Comunității flamande în temeiul articolului 7 din Legea din 7 august 1931 privind conservarea monumentelor și a siturilor în fața Tribunalului de Primă Instanță din Gand. La 6 septembrie 1984, reclamanții au introdus, de asemenea, o acțiune în răspundere împotriva lotului, a statului belgian și a regiunii flamande, în temeiul articolului 57a alineatul (4) din Legea organică din 29 martie 1962 privind urbanismul și amenajarea teritoriului, precum și al articolului 1382 din Codul civil.
Cele două cauze au fost atașate. La 17 noiembrie 1989, Tribunalul de Primă Instanță din Gand a recunoscut principiul unei despăgubiri în sarcina regiunii flamande și a dispus o expertiză pentru evaluarea prejudiciului suferit. 10. Prin hotărârea din 21 mai 1997, Tribunalul de Primă Instană din Gand a confirmat în esență hotărârea, a condamnat Regiunea flamandă la plata unei provizioane și a trimis cauza în fața Tribunalului de Primă Instană din Gand. 11. Regiunea flamandă s-a ocupat de casare. Prin hotărârea din 9 martie 2000, Curtea de Casație a respins recursul.
12. La 27 martie 2001, un colegiu de experți a prezentat un raport definitiv și, la 26 iunie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Gand a condamnat regiunea flamandă la plata unei despăgubiri în valoare de 337 135,19 EUR (EUR), la majorarea dobânzilor moratorii și judiciare 13. Această ultimă interjeta apelat și instanța de apel din Gand a pronunțat o hotărâre la 21 martie 2003 prin care a redus indemnizațiile acordate și a dispus o expertiză suplimentară. 14. Reclamanții s-au ocupat de casare. Prin hotărârea din 18 martie 2005, Curtea de Casație a respins acțiunea.
La 20 aprilie 2006, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, domnule Claude Debruulle, agent guvernamental, declar că guvernul belgian propune să plătească fiecăruia dintre reclamanți (M. C. Vanacker și dl Vandaele, suma de 20 000 EUR (80 000 EUR), în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. În plus, la 9 iunie 2006, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamanți, subsemnată de Martin Denys, avocat, nota că guvernul belgian este pregătit să plătească fiecărui reclamant (M. C. Vanacker și M. Vandaele), suma de 20 000 EUR (90 000 EUR), în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Belgiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv.
Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanții. În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 18. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 19. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră.
Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 10 august 2006 în temeiul articolului 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Prezidenți
AFFAIRE VANDAELE ET VAN ACKER c. BELGIQUE (Requête n o 19443/02) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 10 août 2006 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Vandaele et van Acker c. Belgique, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , L. Loucaides , M mes F. Tulkens , E. Steiner , MM. K. Hajiyev D. Spielmann, S.E. Jebens , juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 juillet 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 19443/02) dirigée contre le Royaume de Belgique et dont deux ressortissants de cet Etat, M. Emile Vandaele et M me Christiana Van Acker (« les requérants »), ont saisi la Cour le 29 avril 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés par M e M. Denys, avocat à Bruxelles. Le gouvernement belge (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. C. Debrulle, Directeur du Service public fédéral de la Justice.
3.Les requérants alléguaient, sur le terrain de l’article 6, que la procédure à laquelle ils avaient été parties avait connu une durée excessive.
4.Par une décision du 19 janvier 2006, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.Les 20 avril 2006 et 9 juin 2006 respectivement, le Gouvernement et les requérants ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.Les requérants, M. Emile Vandaele et M me Christiana Van Acker, sont des ressortissants belges, nés respectivement en 1929 et 1936 et résidant à Oostrozebeke.
7.Le 18 mai 1983, à la suite du classement de leurs terrains en zone inconstructible, les requérants introduisirent une action en indemnisation contre l’Etat belge, la Région flamande et la Communauté flamande sur la base de l’article 7 d’une loi du 7 août 1931 sur la conservation des monuments et sites devant le tribunal de première instance de Gand.
8.Le 6 septembre 1984, les requérants intentèrent également une action en responsabilité contre le lotisseur, l’Etat belge et la Région flamande sur la base de l’article 57 bis § 4 de la loi organique du 29 mars 1962 relative à l’urbanisme et l’aménagement du territoire ainsi que de l’article 1382 du code civil. Les deux affaires furent jointes.
9.Le 17 novembre 1989, le tribunal de première instance de Gand admit le principe d’une indemnisation à charge de la Région flamande et ordonna une expertise pour l’évaluation du préjudice subi.
10.Par un arrêt du 21 mai 1997, la cour d’appel de Gand confirma pour l’essentiel le jugement, condamna la Région flamande au paiement d’une provision et renvoya l’affaire devant le tribunal de première instance de Gand.
11.La Région flamande se pourvut en cassation. Par un arrêt du 9 mars 2000, la Cour de cassation rejeta le pourvoi.
12.Le 27 mars 2001, un collège d’experts déposa un rapport définitif et, le 26 juin 2002, le tribunal de première instance de Gand condamna la Région flamande au paiement d’une indemnité de 337 135,19 euros (EUR), à augmenter des intérêts moratoires et judiciaires.
13.Cette dernière interjeta appel et la cour d’appel de Gand rendit un arrêt le 21 mars 2003 par lequel elle réduisit les indemnités allouées et ordonna une expertise complémentaire.
14.Les requérants se pourvurent en cassation. Par un arrêt du 18 mars 2005, la Cour de cassation rejeta le recours.
15.La procédure est toujours en cours devant la cour d’appel de Gand en ce qui concerne le dommage pour lequel une expertise complémentaire a été ordonnée par cette juridiction. EN DROIT
16.Le 20 avril 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je soussigné, Monsieur Claude Debrulle, Agent du Gouvernement, déclare que le gouvernement belge offre de verser à chacun des requérants (M me C. Vanacker et M. E. Vandaele, la somme de 20 000 EUR (vingt mille euros), en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
17.Le 9 juin 2006, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par les requérants : « Je soussigné, Martin Denys, avocat, note que le gouvernement belge est prêt à verser à chacun des requérants (M me C. Vanacker et M. E. Vandaele), la somme de 20 000 EUR (vingt mille euros), en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Belgique à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et les requérants sont parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
18.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
19.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 août 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président