ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3141/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.F. a chemat în judecată S.R.I. și Casa de Pensii a S.R.I., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea primului pârât să-i comunice un răspuns cu privire la cererea sa depusă la data de 19 august 2004, iar cea de-a doua pârâtă, respectiv Casa de Pensii, să dispună pensionarea sa anticipată, ca ofițer în rezervă al S.R.I. Prin precizarea acțiunii la data de 22 octombrie 2004, reclamantul a solicitat obligarea celor doi pârâți, la plata sumei de 1.248.000.000 lei, cu titlu de daune compensatorii și 1.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 268 din 2 decembrie 2004, a admis excepția inadmisibilității invocate de S.R.I., dispunând respingerea acțiunii formulată de P.F., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a chemat în judecată S.R.I., față de care nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile ca instituție separată. Cât privește acțiunea formulată împotriva pârâtei Casa de Pensii a S.R.I., aceasta a fost respinsă tot ca inadmisibilă, reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada că în ceea ce-l privește, s-a emis o decizie de pensionare, pe care avea dreptul să o conteste în condițiile art. 54 din Legea nr. 164/2001. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamantul P.F. Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond ignoră faptul că pârâta Casa de Pensii a S.R.I. - ului nu funcționează independent ca structură în sine, ci este o unitate componentă a S.R.I., ca instituție centrală.

A mai susținut recurentul, că el nu a solicitat pensionarea, ci un răspuns de principiu în termen de 30 de zile, privind condițiile pe care le îndeplinește el, în ceea ce privește pensionarea militară anticipată. Recursul este nefondat. În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul P.F. a chemat în judecată pârâții S.R.I. și Casa de Pensii a S.R.I., solicitând ca primul pârât să-i comunice un răspuns cu privire la cererea sa depusă la data de 19 august 2004, iar pârâta Casa de Pensii a S.R.I. să dispună pensionarea sa anticipată, ca ofițer în rezervă a S.R.I. La data de 22 octombrie 2004, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat ca pârâții să fie obligați și la plata sumelor de 1.248.000.000 lei, cu titlu de daune compensatorii și de 1.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale.

Potrivit art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 (în vigoare la acea dată), înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile. În cauză, deși reclamantul a chemat în judecată, atât S.R.I., cât și Casa de Pensii a S.R.I., urmează a se constata că față de primul pârât, respectiv S.R.I., reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă, prevăzută de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, așa încât în mod corect, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât.

Cât privește acțiunea formulată împotriva Casei de Pensii a S.R.I., în mod corect a fost respinsă tot ca inadmisibilă, întrucât reclamantul nu este în posesia unei decizii de pensionare pe care să o conteste în condițiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare. Referitor la motivul de recurs privind acordarea de daune compensatorii și morale, urmează a se observa că reclamantul nu a făcut dovada acestora, ori, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei incumbă acestuia. Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut nici dovada faptei ilicite și nici a raportului de cauzalitate existent între faptă și prejudiciu, astfel încât pretențiile acestuia sunt lipsite de temei legal.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de P.F. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.F. împotriva sentinței civile nr. 268 din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.