ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5369/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 17/ C din 13

ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a fost

admisă în parte cererea formulată de A.P.A.P.S. transformată în A.V.A.S. și a

fost obligată pârâta SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 1.687.294.023

lei dividende pe anul 2000, a sumei de 1.046.664.782 lei dividende pe anul 2001

a sumei de 1.039.537.224 lei daune interese pe anul 2000 și a sumei de 328.489.146

lei, cu titlu de daune interese pe anul 2001.

Pentru a pronunța sentința instanța

de fond a reținut următoarele.

Prin acțiunea formulată reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.687.294.023 lei dividende și

1.312.367.336 lei daune interese pentru anul 2000, a sumei de 1.046.664.732 lei

dividende și 564.780.298 lei penalități de întârziere calculate conform art. 3

din O.U.G. nr. 64/2001 cu motivarea că reclamanta a fost acționar al societății

pârâte, cuvenindu-i-se dividende pe anii 2000 și 2001, iar pârâta nu le-a

achitat.

Potrivit raportului de expertiză

întocmit în cauză s-a constatat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în

parte.

Împotriva sentinței a formulat apel

reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 72/A/C din 11 mai

2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, în dosarul nr. 935/COM/2005 s-a admis apelul declarat de

reclamantă.

S-a schimbat în parte sentința în

sensul că a fost obligată pârâta și la plata sumei de 2.500.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată reprezentând onorarii pentru expertiză și au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Reclamanta a declarat recurs

criticând decizia pentru nelegalitate.

În motivele de recurs invocate în

esență se susține de recurenta reclamantă că în mod greșit s-a apreciat că instanța

de fond nu se putea pronunța asupra cererii sale precizatoare de majorare a

pretențiilor încălcându-se prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

De asemeni se mai susține de

recurentă că același raționament greșit s-a aplicat și cererii sale de plată în

continuare de către pârâtă a daunelor moratorii a penalităților de întârziere.

Se mai invocă faptul că nu se vor

putea aplica prevederile art. 371

2

alin. (2)

C.

proc. civ

.,

cum a susținut instanța de apel atâta vreme cât obligația de achitare în

continuare a daunelor interese și a penalităților de întârziere nu sunt

cuprinse în titlul executor, respectiv sentința instanței de fond.

Recurenta a mai precizat că în cauză

s-a făcut o interpretare eronată a prevederilor O.G. nr. 64/2001, în sensul că

aceasta se aplică creanțelor bugetare nu și dividendelor care au natură

comercială.

S-a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei recurante în sensul admiterii apelului și pe fond

schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii așa

cum a fost formulată.

Criticile formulate nu sunt fondate.

În mod corect s-a reținut că

recurenta-reclamantă prin acțiunea sa inițială a solicitat daune interese

pentru creanța principală calculate pe perioada 16 iunie 2001 – 25 septembrie

2003, respectiv 1 mai 2002 – 25 septembrie 2003.

Ulterior după mai multe termene, la

20 aprilie 2004 reclamanta a depus o cerere prin care a solicitat plata

dividendelor și a daunelor interese-penalități de întârziere pe aceeași

perioadă, la fel a procedat recurenta și la 10 mai 2004.

Prin raportul de expertiză efectuat

în cauză s-au avut în vedere perioadele menționate în acțiunea inițială și cele

două cereri ulterioare.

După depunerea expertizei la 12

august 2004 recurenta și-a precizat pretențiile pentru daune interese,

respectiv penalități de întârziere până la 5 iulie 2004.

În mod corect instanța de apel a

considerat că asupra cererii formulate la 12 august 2004 prima instanță nu s-a

pronunțat în consecință nici curtea de apel nu o putea rezolva, C. proc. civ.,

prevăzând soluționarea acestor cereri pe calea acțiunii în completare, aceeași

situație fiind și în cazul cererii de obligare în continuare a pârâtei la plata

daunelor.

S-a reținut în mod corect de

instanța de apel că daunele interese pentru anul 2000 au fost calculate până la

20 septembrie 2003 și ele pot fi calculate în continuare odată cu executarea

important fiind recunoașterea dreptului reclamantei de către instanță atât

pentru creanța principală cât și pentru curgerea dobânzilor, pentru restul

perioadei cât curg dobânzile până la execuție acestea putând fi calculate la

data plății de executor conform art. 371/2 alin. (2) C. proc. civ.

De asemeni în mod corect s-a opinat

că în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 64/2001, deoarece creanța

principală a reclamantei, dividende nu este creanță bugetară ci creanță

izvorâtă din raporturi contractuale și în consecință recurenta nu poate

solicita ca instanța să-i recunoască un alt regim juridic al acestora și nu se

pot acorda penalitățile de întârziere prevăzute de O.G. nr. 34/2004 acest act

normativ neavând aplicabilitate în raporturile comerciale, el reglementează

regimul profitului contabil al societăților de stat.

Față de considerentele mai sus

menționate se constată că în cauză nu subzistă nici unul din motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., care să poată duce la modificarea sau casarea

deciziei apelată.

În concluzie conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul formulat de recurenta reclamantă urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 72/ A-C din 11 mai 2005 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 10 noiembrie 2005.