ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7222/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1723 la data de 29 ianuarie 2003 pe rolul Judecătoriei Pucioasa, reclamanții C.N. și C.E. au chemat în judecată pe pârâții B.G. și B.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la demolarea unei anexe gospodărești, amplasată în fața casei, pe o suprafață de 26 mp. În motivarea acțiunii, reclamanți au arătat că sunt proprietarii etajului casei, situată în Pucioasa, iar pârâții sunt proprietarii parterului și suprafața de 26 mp aflată în fața casei este de folosință comună, iar pârâții, în mod abuziv au construit pe aceasta, fără acordul lor, o anexă gospodărească.

Prin sentința civilă nr. 1191 din 9 decembrie 2003, Judecătoria Pucioasa a admis acțiunea și a obligat pârâții la demolarea anexei construită pe terenul de 26 mp aflat în fața casei de locuit. Apelul formulat de pârâți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1425 din 4 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență că, potrivit titlurilor de proprietate prezentate de părți odată cu drepturile dobândite asupra clădirii, părțile au dobândit în folosință comună și terenul aferent, incluzând și suprafața de 26 mp asupra căreia pârâții nu puteau dispune prin edificarea unei anexe gospodărești, fără acordul reclamanților, în speță operând regula unanimității.

Împotriva deciziei nr. 1425 din 4 mai 2004 au declarat recurs pârâții B.G. și B.P., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că reclamanții nu au calitate procesuală activă, nefiind titulari ai dreptului în raportul juridic dedus judecății. O altă susținere se referă la faptul că în mod nelegal cele două instanțe nu au constatat că dreptul la acțiune s-a stins prin prescripție conform art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 18 din Decretul nr. 167/1958. Recursul nu este fondat. În acest sens, Curtea are în vedere împrejurarea că în mod corect au reținut instanțele faptul că părțile aveau folosința comună asupra terenului de 26 mp, iar pârâții, în lipsa acordului proprietarului, respectiv statul român, reprezentat prin organul local de specialitate al administrației publice și a proprietarilor etajului, nu puteau realiza nici un fel de construcție.

Este de observat astfel că potrivit amendamentului la hotărârea nr. 52/1991 a Comisiei Județene Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 18/1991 (fila 31 dosar apel), părților li s-a constituit un drept indiviz de proprietate pentru întreaga suprafață de 126 mp. Conform titlurilor depuse la dosar, reclamanții sunt proprietari ai etajului casei de locuit, în timp ce pârâții sunt proprietarii parterului, iar terenul aferent de 126 mp se afla la data dobândirii clădirii de către părți, în proprietatea statului și în folosința comună a părților în proces, părților fiindu-le atribuită în folosință o suprafață de 100 mp. Așa cum se precizează în cele două titluri ale părților, respectiv contractul de donație al reclamanților și contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților, terenul aferent clădirii este în folosință comună.

Referitor la susținerea potrivit căreia reclamanții nu au calitate procesuală activă nefiind titulari ai dreptului în raportul juridic dedus judecății, aceasta nu se justifică. Astfel, așa cum în mod corect au reținut instanțele, în temeiul contractelor prin care au dobândit proprietatea asupra locuințelor, părțile au dobândit și dreptul de folosință asupra terenului de 26 mp, caz în care actele materiale de folosință asupra bunurilor se pot face de fiecare dintre părți, cu condiția de a respecta drepturile celorlalte părți, în speță operând regula unanimității. Așa fiind și având în vedere că dreptul de folosință comună asupra terenului subzistă pe toată durata de existență a construcției, nu este fondată nici susținerea referitoare la prescripția dreptului la acțiune, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Față de considerentele mai înainte arătate și constatând inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 304 alin. (9) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de pârâți. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., urmează a-i obliga pe recurenții-pârâți la 4 milioane lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții B.G. și B.P. împotriva deciziei civile nr. 1425 din 4 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurenții-pârâți la 4 milioane lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți C.N. și C.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.