ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7222/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

1723 la data de 29 ianuarie 2003 pe rolul Judecătoriei Pucioasa, reclamanții

C.N. și C.E. au chemat în judecată pe pârâții B.G. și B.P., solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la demolarea unei anexe

gospodărești, amplasată în fața casei, pe o suprafață de 26 mp.

În motivarea acțiunii, reclamanți au

arătat că sunt proprietarii etajului casei, situată în Pucioasa, iar pârâții

sunt proprietarii parterului și suprafața de 26 mp aflată în fața casei este de

folosință comună, iar pârâții, în mod abuziv au construit pe aceasta, fără

acordul lor, o anexă gospodărească.

Prin sentința civilă nr. 1191 din 9

decembrie 2003, Judecătoria Pucioasa a admis acțiunea și a obligat pârâții la

demolarea anexei construită pe terenul de 26 mp aflat în fața casei de locuit.

Apelul formulat de pârâți împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1425 din 4

mai 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Pentru a se pronunța astfel,

instanțele au reținut, în esență că, potrivit titlurilor de proprietate

prezentate de părți odată cu drepturile dobândite asupra clădirii, părțile au

dobândit în folosință comună și terenul aferent, incluzând și suprafața de 26

mp asupra căreia pârâții nu puteau dispune prin edificarea unei anexe

gospodărești, fără acordul reclamanților, în speță operând regula unanimității.

Împotriva deciziei nr. 1425 din 4

mai 2004 au declarat recurs pârâții B.G. și B.P., invocând dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că reclamanții nu au calitate

procesuală activă, nefiind titulari ai dreptului în raportul juridic dedus

judecății.

O altă susținere se referă la faptul

că în mod nelegal cele două instanțe nu au constatat că dreptul la acțiune s-a

stins prin prescripție conform art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 18

din Decretul nr. 167/1958.

Recursul nu este fondat.

În acest sens, Curtea are în vedere

împrejurarea că în mod corect au reținut instanțele faptul că părțile aveau

folosința comună asupra terenului de 26 mp, iar pârâții, în lipsa acordului

proprietarului, respectiv statul român, reprezentat prin organul local de

specialitate al administrației publice și a proprietarilor etajului, nu puteau

realiza nici un fel de construcție.

Este de observat astfel că potrivit amendamentului la

hotărârea nr. 52/1991 a Comisiei Județene Dâmbovița de aplicare a Legii nr.

18/1991 (fila 31 dosar apel), părților li s-a constituit un drept indiviz de

proprietate pentru întreaga suprafață de 126 mp.

Conform titlurilor depuse la dosar,

reclamanții sunt proprietari ai etajului casei de locuit, în timp ce pârâții

sunt proprietarii parterului, iar terenul aferent de 126 mp se afla la data

dobândirii clădirii de către părți, în proprietatea statului și în folosința comună

a părților în proces, părților fiindu-le atribuită în folosință o suprafață de

100 mp.

Așa cum se precizează în cele două

titluri ale părților, respectiv contractul de donație al reclamanților și

contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților, terenul aferent clădirii este

în folosință comună.

Referitor la susținerea potrivit

căreia reclamanții nu au calitate procesuală activă nefiind titulari ai

dreptului în raportul juridic dedus judecății, aceasta nu se justifică. Astfel,

așa cum în mod corect au reținut instanțele, în temeiul contractelor prin care

au dobândit proprietatea asupra locuințelor, părțile au dobândit și dreptul de

folosință asupra terenului de 26 mp, caz în care actele materiale de folosință

asupra bunurilor se pot face de fiecare dintre părți, cu condiția de a respecta

drepturile celorlalte părți, în speță operând regula unanimității.

Așa fiind și având în vedere că

dreptul de folosință comună asupra terenului subzistă pe toată durata de

existență a construcției, nu este fondată nici susținerea referitoare la

prescripția dreptului la acțiune, în speță nefiind incidente dispozițiile art.

1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Față de considerentele mai înainte

arătate și constatând inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 304 alin.

(9) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de pârâți.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., urmează a-i obliga pe

recurenții-pârâți la 4 milioane lei cheltuieli de judecată către

intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții B.G. și B.P. împotriva deciziei civile nr. 1425 din 4 mai

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenții-pârâți la 4

milioane lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți C.N. și C.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 decembrie 2004.