ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1319/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1319/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35/ P din 22

iunie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a

hotărât următoarele:

I. În baza art. 260 alin. (1) C.

pen., a condamnat pe inculpații:

1. P.S.,

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei inculpaților pe durata prevăzută

de art. 82 C. pen. și atrage atenția inculpaților conform art. 359 C. proc.

pen.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen.,

combinat cu art. 18

1

C. pen., a dispus achitarea inculpatului P.R.M.

de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C.

pen.

În baza art. 91 lit. c) C. pen., a

aplicat inculpatului o sancțiune de 10.000.000 lei, amendă administrativă.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat pe inculpați să plătească statului suma de 5.000.000 lei fiecare,

cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, pe baza probelor administrate că inculpații P.S.,

F.P. și P.I.M. au fost audiați în calitate de martori în dosarul nr. 2371/2003

al Curții de Apel Oradea în care au fost cercetați pentru săvârșirea unor

infracțiuni de corupție G.G., B.A. și P.I.

Pe parcursul cercetării judecătorești

în dosarul susmenționat, inculpații P.S. și F.P., martori din acte, la termenul

din 24 octombrie 2003, au făcut afirmații mincinoase cu privire la

împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați cu scopul de a

zădărnici și îngreuna cercetarea judecătorească și în folosul inculpaților B.A.

și P.I.

Prima instanță a apreciat că scopul pedepselor

aplicate acestor inculpați poate fi atins și fără privarea de libertate a

acestora.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P.R.M.

instanța de fond a considerat că declarațiile acestuia date în dosarul nr. 2371/2003

al Curții de Apel Oradea, fiind martor în apărare propus de B.A., nu au privit

împrejurări esențiale, iar fapta acestuia nu prezintă pericolul social al

infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și

inculpații P.S., F.P. și P.I.M.

Prin motivele de recurs, parchetul a

criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385

9

pct. 9, referitor la

situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, pct.

14, când s-au aplicat pedepse greșit individualizate, pct. 17

1

, când

hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită

aplicare a legii, și, respectiv, pct. 18, referitor la situația când s-a comis o

eroare gravă de fapt.

Parchetul a susținut, astfel că

instanța nu a motivat suficient modul de individualizare a pedepselor care au

fost aplicate inculpaților, apreciind că insuficiența motivării este

determinată de lipsa circumstanțelor reale sau personale.

Se susține că pedepsele aplicate

celor doi inculpați P.S. și F.P. sunt greșit individualizate în raport cu

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., aceștia săvârșind o

infracțiune cu un grad de pericol social ridicat au avut o atitudine procesuală

nesinceră, încercând să-i favorizeze pe inculpații P.I.M. și B.A., cercetați

pentru infracțiuni de corupție.

Se mai arată că instanța de fond nu

a motivat aplicarea suspendării condiționate a executării pedepselor, astfel

cum prevede art. 81 alin. (6) C. pen.

S-a aplicat majorarea pedepselor

aplicate și să se dispună executarea acestora prin privare de libertate.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P.R.M.,

parchetul susține că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt întrucât în

cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18

1

C. pen., în

condițiile în care probele administrate în cauză atestă caracterul mincinos al

declarațiilor acestui inculpat, iar faptul că B.A. a fost condamnat pentru

comiterea unei infracțiuni de corupție în dosarul în care inculpatul a fost

audiat ca martor, constituie o dovadă a faptului că fapta acestuia prezintă

gradul de pericol social al infracțiunii.

În consecință, parchetul a solicitat

condamnarea și a acestui inculpat la pedeapsa închisorii.

Inculpații, prin motivele de recurs

au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt stabilindu-se în mod

greșit situația de fapt, în condițiile în care fapta reținută în sarcina

acestora nu există, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpații F.P. și P.S.,

au solicitat să se constate că faptelor le lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă, având în vedere că

afirmațiile făcute în cadrul procesului în care au fost audiați ca martori nu

se referă la împrejurări esențiale.

Mai mult decât atât, se arată că

declarațiile inculpaților au fost înlăturate de instanță și nu au fost avute în

vedere la pronunțarea hotărârii în dosarul nr. 2371/2003 al Curții de Apel

Oradea.

Se solicită, în acest caz, achitarea

celor doi inculpați în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat

la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În drept, inculpații și-au întemeiat

recursurile pe dispozițiile art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Examinând hotărârea pronunțată în

cauză sub aspectele menționate, cât și prin prisma cazurilor de casare

invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate,

sentința fiind legală și temeinică.

Astfel, din actele și lucrările

dosarului se rețin următoarele:

P.N.A., secția de combatere a corupției,

a întocmit rechizitoriul din 30 iunie 2003 (dosar nr. 107/P/2002), dispunând trimiterea

în judecată a inculpaților:

al SC A.SRL Satu Mare având ca domeniu de activitate și Școala de Conducere

Auto), care a pretins și primit de la 102 absolvenți ai Școlii de Șoferi SC A.

SRL Satu Mare suma totală de 36.950 Euro, 6100 dolari S.U.A. și 11 milioane

lei, lăsându-i să înțeleagă că are influență reală asupra membrilor comisiei de

examinare din cadrul I.P.J. Satu - Mare – S.P.R., pentru a-i declara admiși la

examenul pentru obținerea permisului de conducere;

2002 – 22 ianuarie 2003, în calitate de șef al S.P.R. din I.P.J. Satu – Mare și

membru în comisia de examinare a candidaților pentru obținerea permiselor de

conducere, a pretins și primit de la inculpatul G.G., servicii în sumă de

102061.826 lei (contravaloarea facturilor emise și achitate de O.R. SA pentru

telefonul mobil aflat în folosința inculpatului B.A., însă proprietatea SC A. SRL

Satu Mare, 5.600 Euro și 700 dolari S.U.A. pentru ca 12 candidați la examenele

de obținere a permiselor de conducere organizate de S.P.R. Satu – Mare să fie

declarați admiși, cunoscând că aceștia au utilizat cheile cu răspunsurile la

chestionare, predate de inculpatul B.A. inculpatului G.G. care la rândul său

le-a înmânat candidaților și aceștia le-au folosit în timpul probei teoretice

de cunoaștere a legislației rutiere;

din I.P.J. Satu – Mare a pretins și primit în perioada 27 august 2002 – 7

martie 2003 de la inculpatul G.G. suma de 20.250 Euro, 3.500 dolari S.U.A. și

10.000.000 lei pentru ca 64 de candidați la examenele de obținere a permiselor

de conducere să fie declarați admiși, cunoscând că aceștia au utilizat cheile

cu răspunsurile la chestionare, predate de inculpatul P.I.M. inculpatului G.G.,

care la rândul său le înmânează candidaților și aceștia le folosesc în timpul

probei teoretice de cunoaștere a legislației rutiere.

În cursul cercetării judecătorești

Curtea de Apel Oradea (dosar nr. 2371/2003), la termenul de judecată din 24

octombrie 2003, inculpații P.S. și F.P. sunt audiați în calitate de martori

propuși prin rechizitoriul P.N.A. (107/P/2002), ambii făcând afirmații

mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați

cu scopul de a zădărnici și îngreuna cercetarea judecătorească și în folosul

inculpaților B.A. și P.I.M.

Inculpatul P.S. (cu grad profesional

de subcomisar de poliție și organ de cercetare penală a poliției judiciare),

retractează la 24 octombrie 2003 (dos. P.N.A. nr. 107/P/2002) dată în prezența

apărătorilor aleși D.V.U. și M.M., afirmând mincinos, „în ceea ce privește

activitatea de examinare se respecta metodologia, nu corespund adevărului

aspectele înserate în faza de urmărire penală, niciodată nu am întâlnit

situații în care candidații să nu completeze anexa la chestionar și să-și lase

pixul pe masă, aspecte înserate în declarație referitoare la „metoda cu pixul”

nu sunt reale „motivează retractarea cu aceea că procurorul P.N.A. a consemnat

în mod voit eronat afirmații pe care nu le-a făcut, că a semnat declarația „ca

să scape” alături de apărătorii săi aleși, că a fost amenințat de cei doi

procurori P.N.A. cu luarea măsurii arestului preventiv, nefiind verosimil ca

cei doi avocați mai săi să accepte ca procurorii P.N.A. să execute activitățile

de mai sus.

P.N.A. – S.T.A. Oradea, a întocmit

procesul – verbal din 27 octombrie 2003, solicitând Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, cercetarea penală a lui P.S. și F.P. pentru săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă (data comiterii faptei fiind 24 octombrie

2003 în dosarul nr. 2371/2003 al Curții de Apel Oradea, cu referire la

declarația lui P.S. și F.P.

Audiat fiind, în dosarul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Oradea în calitate de învinuit, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., dosar nr. 191/P/2003,

inculpatul P.S. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă

deși, fapta sa, a fost probată.

În declarația dată inculpatul G.G. l-a

indicat pe inculpatul P.S. ca fiind persoana cu care „a rezolvat” examenul

candidatului S.V. și căruia i-a predat suma de 400 de Euro primită de la

candidat.

Inculpatul F.P. a făcut afirmații

mincinoase, la data de 24 octombrie 2003, când a fost audiat în calitate de

martor în dosarul Curții de Apel Oradea nr. 2371/2003, retractând declarațiile

date în dosarul P.N.A. nr. 107/P/2002, fapta sa fiind dovedită cu probele

indicate din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosar

nr. 191/P/2003, dovedindu-se fără posibilitatea de tăgadă, ca fiind reale

afirmațiile sale făcute în calitate de martor în dosarul P.N.A. și mincinoase

declarațiile făcute în cursul cercetării judecătorești la data de 24 octombrie

mincinoasă, nu recunoaște săvârșirea infracțiunii și motivează retractarea

declarațiilor date în fața procurorilor P.N.A. cu aceea că, a fost sub

influența băuturilor alcoolice, că era speriat și a fost amenințat cu luarea

măsurii arestului preventiv.

Probele administrate cu referire la

inculpatul P.R.M., au dovedit că acesta, la data de 19 noiembrie 2003, când a

fost audiat în dosarul Curții de Apel Oradea nr. 2371/2003 a făcut afirmații

contradictorii cu referire la împrejurări esențiale asupra cărora a fost

întrebat.

Prin rechizitoriul P.N.A., dosarul nr.

107/P/2003, s-a reținut în sarcina inculpatului B.A. că a pretins și primit, de

la inculpatul G.G., servicii în sumă de 102.061.826 lei, constând în plata

facturilor postului telefonic în sistem G.S.M. pe rețeaua D. a abonatului SC A.

SRL Satu Mare deși, postul telefonic s-a aflat în folosința inculpatului B.A.

de la înființare (1997) și până în luna martie 2003, aceste servicii constituie

obiectul material al infracțiunii de dare și luare de mită.

P.R.M. a fost propus ca martor de

inculpatul în dosarul nr. 2371/2003 a Curții de Apel Oradea, unde a fost audiat

la data de 19 noiembrie 2003, și a susținut „ m-a solicitat (B.A.) de 6 sau 7

ori să-i achit contravaloarea facturii telefonice”.

Dacă la Curtea de Apel Oradea, în

cursul cercetării judecătorești, la data de 19 noiembrie 2003, inculpatul P.R.M.

a susținut că de 6-7 ori a dus lui G.G. banii primiți de la B.A. pentru plata

facturii telefonice, în declarațiile date la 15 aprilie 2004 (ca învinuit de

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă), a susținut că de 3-4 ori a

realizat cele de mai sus, nefiind capabil să reproducă declarația dată la 19

noiembrie 2003, susținând o altă variantă cu referire la aceleiași împrejurări

asupra cărora a fost întrebat.

Potrivit art. 260 C. pen., mărturia

mincinoasă este fapta martorului care, în cauză în care participă în această

calitate face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe cu privire la

împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.

Din considerentele anterior expuse,

reținute în baza probelor administrate în cauză, rezultă că inculpații F.P. și P.S.

au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, constând în aceea că la

termenul din 24 octombrie 2003, când au fost audiați ca martori din acte în

dosarul nr. 2371/2003 al Curții de Apel Oradea au făcut afirmații mincinoase

privitoare la împrejurările esențiale ale cauzei respective, în folosul

inculpaților B.A. și P.I.M.

Prin sintagma „împrejurări esențiale”

se înțeleg orice fapte, date, situații sau circumstanțe care au legătură cu

fondul cauzei, fiind determinante în soluția care se dă în procesul respectiv.

Caracterul „esențial” al

împrejurărilor asupra cărora martorul relatează se determină prin raportare la

obiectul probei, probă necesară rezolvării cauzei.

În cauză, a fost dovedit caracterul

mincinos al mărturiilor inculpaților de la termenul din 24 octombrie 2003, prin

raportarea afirmațiilor acestora celelalte probe administrate în acea cauză,

inclusiv declarațiile acestora făcute în dosarul de urmărire penale

instrumentat de D.N.A.

Împrejurarea că instanța care a

soluționat cauza cu nr. 2371/2003 a înlăturat din ansamblul probator

administrat declarațiile de martori date de inculpați din prezenta cauză, ca

fiind nesincere nu înseamnă că infracțiunii îi lipsește unul din elementele sale

constitutive, ci constituie o dovadă în plus atât a existenței faptei, cât și a

comiterii acesteia de către recurenții inculpați.

Acest aspect rezultă și din faptul

că infracțiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au

făcut afirmațiile mincinoase cu privire la împrejurările esențiale respective,

neavând importanță dacă au avut relevanță sau n nu asupra soluției pronunțate.

În concluzie, se constată că în

cauză nu s-a comis o gravă eroare de fapt, soluția de condamnare a inculpaților

P.S. și F.P. nefiind în contradicție cu ansamblul probator administrat în

cauză, ci din contră soluția se întemeiază tocmai pe probele cauzei.

Înalta Curte constată că nici

motivele de recurs formulate de parchet referitoare la greșita individualizare

a pedepselor aplicate inculpaților F.P. și P.S. și a modalității de executare a

acestora nu sunt fondate.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea pedepselor se au în vedere natura și gradul de pericol social

concret al faptei, modul de săvârșire și împrejurările comiterii infracțiunii,

urmările socialmente periculoase, dar și persoana inculpaților.

În cauză, corect s-au aplicat

inculpaților pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în raport de faptul că

inculpații sunt tineri, sunt necunoscuți cu antecedente penale.

Împrejurarea că inculpații nu au

recunoscut comiterea faptei nu poate conduce automat la aplicarea unei pedepse

mai severe, atitudinea procesuală a acestora constituind un atribut al

dreptului la apărare.

Corect a apreciat prima instanță că

în cauză scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins și fără

privarea de libertate a inculpaților, simpla aplicare a pedepsei constituind o

garanție a reeducării acestora.

În aceste condiții, instanța de fond

a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 81 – art. 82 C. pen.,

referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P.I.M.

se constată că nici în privința acestuia nu s-a comis o gravă eroare de fapt,

soluția achitării acestuia în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., fiind în concordanță cu probatoriul administrat în cauză.

Corect a reținut, Curtea de Apel că

faptei săvârșite de acest inculpat îi lipsește gradul de pericol social al

infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În cauză se constată că fapta

săvârșită de inculpat formal îndeplinește toate trăsăturile infracțiunii,

respectiv este prevăzută de lege, a fost săvârșită cu vinovăție, dar pericolul

social nu evidențiază o periclitare a valorilor sociale ocrotite de lege

respectiv a relațiilor sociale privitoare la activitatea de stabilire a

adevărului într-o cauză aflată pe rolul instanțelor.

Fapta săvârșită de inculpat este

lipsită de pericol social, datorită atingerii minime aduse valorii sociale

ocrotită penal, reliefând o lipsă vădită de importanță.

În cauză, declarația inculpatului P.I.M.

dată în calitate de martor în dosarul în care figura ca inculpat B.A., chiar

dacă n-ar fi fost înlăturată de instanță din ansamblul probator, ca fiind

nesinceră, n-ar fi avut o înruire hotărâtoare în soluția dată în cauza

respectivă, aspectele învederate de inculpat, necoroborându-se nici cu

declarațiile părții care l-a propus în apărarea sa.

În concluzie, fapta inculpatului nu

prezintă pericolul social al infracțiunii de mărturie mincinoasă având în

vedere că prin conținutul ei concret, împrejurările în care a fost comise și

urmările produse este lipsită în mod vădit de importanță.

Împrejurarea că inculpatul este

recidivist nu exclud incidența art. 18

1

C. pen., în cauză, astfel că

aplicarea unei amenzi administrative astfel cum a procedat prima instanță,

poate conduce la reeducarea inculpatului.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile de parchet și inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpații P.S.,

F.P. și P.R.M. împotriva sentinței penale nr. 35 din 22 iulie 2005 a Curții de

Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați P.S., F.P.

la plata sumei de câte 120 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat P.R.M. la

plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 februarie 2006.