ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4530/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4530/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 82 de la
10 martie 2005, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul - parte vătămată
D.H., la 5 ani închisoare și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) și b) C. pen., în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor
art. 64 și art. 71 C. pen., a fost menținută starea de arest și a fost dedusă
detenția începând cu 19 octombrie 2004 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C.
pen., s-a dispus confiscarea unui par - corp delict.
Inculpatul parte vătămată a
fost obligat la 8.000.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă -
inculpat și la 65.000.000 lei daune morale, precum și la 15.240.830 lei daune
către partea civilă Spitalul nr. 1 Craiova.
S-a luat act că Serviciul de
Ambulanță Mehedinți și Spitalul Județean Turnu Severin, nu s-au constituit
părți civile.
Prin aceeași sentință,
Tribunalul Mehedinți a condamnat pe partea vătămată - inculpat G.N., la un an
închisoare în temeiul art. 181 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a
dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada prevăzută de art.
82 C. pen.
Partea vătămată – inculpat a
fost obligată la 10.000.000 lei daune morale către inculpatul – parte vătămată D.H.
Inculpatul – parte vătămate D.H.,
a fost obligat la 550.000 lei cheltuieli judiciare către G.N. și la 11.000.000
lei cheltuieli judiciare statului, iar inculpatul G.N., la 6.000.000 lei cu
același titlu.
Instanța de fond a reținut
următoarea situație de fapt:
Între cele două părți
existau dese conflicte generate de raporturile de proprietate asupra unor
terenuri și de împrejurarea că animalele celor doi erau nesupravegheate și
pătrundeau de multe ori pe aceste suprafețe.
În ziua de 11 octombrie
2004, inculpatul – parte vătămată D.H. s-a deplasat cu căruța la grădină pentru
a recolta anumite produse, în vederea pomenirii mamei sale, care decedase
înainte cu un an.
În acea zonă a apărut și
partea vătămată – inculpat G.N. care pășuna o vacă, cei doi adresându-și
injurii și lovindu-se reciproc.
În timpul acestei
altercații, produsă instantaneu, inculpatul - parte vătămată D.H. a lovit cu un
par pe partea vătămată - inculpat G.N. în zona capului, producându-i o fractură
cu înfundare fronto-parietală care i-a produs leziuni ce au necesitat cca. 80-90
zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol.
La rândul său, inculpatul -
parte vătămată D.H. a suferit în urma leziunilor primite cu un corp contondent,
o fractură cubitus stâng, ce a necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale.
Vinovăția inculpaților a
fost stabilită pe baza probelor administrate, respectiv plângerile reciproce
ale celor doi, procesul – verbal de cercetare locală însoțit de planșe
fotografice, actele medicale eliberate de unitățile specializate și rapoartele
de constatare medico-legală, precum și declarațiile martorilor G.S., D.M., T.G.,
F.D. și alții.
Împotriva sentinței de mai
sus, au declarat apel ambele părți.
În apelul declarat de partea
vătămată – inculpat G.N., a fost criticată sentința sub aspectul nelegalității
și netemeiniciei.
În ceea ce privește critica
privind nelegalitatea, partea vătămată – inculpat a susținut că nu el a
săvârșit fapta ci o altă persoană, iar în ceea ce privește netemeinicia a
arătat că daunele morale acordate de instanța de fond sunt insuficiente, în
raport de suferințele pricinuite și de cheltuielile făcute cu medicamentele și
alimentația.
În apelul său, inculpatul –
parte vătămată D.H., a criticat sentința sub aspectul nelegalității, în sensul
că a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice emoții și tulburări provocată
de atitudinea violentă a părții vătămate – inculpat.
Prin decizia nr. 166/ A din
16 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, au fost admise
ambele apeluri. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului D.H. de la 5 la 3 ani
închisoare, făcându-se aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.; s-a majorat de la
65 milioane la 100 milioane lei cuantumul daunelor morale acordate părții
vătămate G.N., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel,
instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește latura penală a cauzei,
instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, din probe rezultând că
ambele părți se fac vinovate de infracțiunile pentru care au fost trimise în
judecată.
Din modul în care au fost
săvârșite faptele rezultă că, conflictul dintre cei doi s-a declanșat
instantaneu, că nu poate fi reținută în sarcina nici unuia circumstanța
atenuantă a provocării și nici o cauză care înlătură caracterul penal al
faptei, respectiv legitima apărare.
Această stare de fapt
rezultă numai din declarațiile celor doi și nu este contrazisă de nici o altă situație
de fapte și altă probă.
Totodată, a apreciat că,
față de inculpatul – parte vătămată D.H., pot fi reținute circumstanțe
atenuante judiciare legate de modul în care a fost săvârșită fapta, de
contribuția celeilalte părți, de poziția sa procesuală și de conduita bună
avută în societate, astfel că sub acest aspect s-au aplicat față de acesta
dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.
Instanța a apreciat, de
asemenea, că latura civilă nu a fost corect rezolvată față de partea vătămată -
inculpat G.N., că daunele morale sunt insuficiente în raport de consecințele
loviturilor, de multitudinea de zile îngrijiri medicale, majorându-le la un
cuantum care să satisfacă nevoile materiale și morale ale acesteia.
Împotriva deciziei instanței
de apel a declarat recurs inculpatul – parte vătămată D.H., care a criticat-o
pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări în condițiile în care
faptei reținute în sarcina sa îi lipsește latura subiectivă; totodată,
inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei
încadrări juridice dată faptei, în sensul că, lovindu-se reciproc cu partea
vătămată, pe fondul unui conflict preexistent, în timp ce se aflau în mișcare,
încadrarea juridică corectă este aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută
de art. 182 C. pen. Nu în ultimul rând, inculpatul a criticat hotărârile pentru
nereținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
(susținând că a fost provocat de partea vătămată și a acționat într-o puternică
stare de tulburare), cu consecința reducerii pedepsei, precum și în ceea ce
privește cuantumul nejustificat de mare al daunelor morale la care a fost
obligat.
Examinând recursul
inculpatului prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385
9
pct.
12, 17 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat.
În ceea ce privește
susținerea inculpatului cum că a lovit partea vătămată-inculpat doar pentru a
se apăra, deci nu cu intenția specifică infracțiunii de omor, Curtea constată
că solicitarea de achitare, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,
este nerealistă, atâta vreme cât inculpatul nu a invocat și probat legitima
apărare și, pe de altă parte, a recunoscut că a lovit partea vătămată –
inculpat cu un par, în zona capului. De altfel, în împrejurarea relatată chiar
de inculpat, cum că se afla în căruță și că, în momentul incidentului, calul se
afla între el și cealaltă parte, nu se poate susține că lovirea părții
vătămate-inculpat era singura cale de a acționa. Pe de altă parte, cererea de
schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor în vătămare corporală
gravă este nefondată, având în vedere intensitatea loviturii, zona vitală
vizată (capul) și gravitatea leziunilor traumatice suferite, care au pus în
primejdie viața părții vătămate, criterii în raport de care se poate
concluziona că inculpatul a acționat cu intenția specifică infracțiunii de
omor, în forma indirectă.
De asemenea, apărarea
inculpatului – parte vătămată în sensul că ar fi săvârșit fapta fiind provocat
de partea vătămată – inculpat, care l-a injuriat și l-a lovit, nu poate fi
primită, neavând la bază probe care să ateste o astfel de situație. De altfel,
la locul faptei nu s-au aflat decât părțile implicate în conflict iar
declarațiile lor contradictorii fac imposibilă stabilirea ordinii în care și-au
aplicat loviturile.
Ca atare, solicitarea
inculpatului, de a i se reduce pedeapsa, este nefondată atât sub aspectul
reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cât și
al acordării de maximă eficiență celorlalte circumstanțe atenuante reținute de
instanța de apel, conform art. 74 C. pen., întrucât pedeapsa aplicată de
această instanță a fost corect dozată în raport de gravitatea faptei, de
atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal și antecedentele penale,
fiind de natură să asigure atingerea scopului cerut de art. 52 C. pen.
În ceea ce privește
solicitarea recurentului de a se diminua cuantumul daunelor morale stabilite în
favoarea părții vătămate, Curtea constată că aprecierea cuantumului daunelor
morale nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art.
385
9
C. proc. pen.
Ca atare, neexistând alte
motive de casare care să fie luate în discuție din oficiu, Înalta Curte, văzând
și prevederile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,
ca nefondat, recursul declarat de inculpatul-parte vătămată.
Conform art. 385
16
alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive a
inculpatului, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, acesta va fi
obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul – parte vătămată D.H. împotriva deciziei penale
nr. 166 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată
perioada arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la 27 iulie 2005.
Obligă recurentul inculpat –
parte vătămată la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi) cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi (400.000 lei
vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 27 iulie 2005.