ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7049/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1206 din 18

martie 2004, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii

de muncă, a admis în parte contestația formulată de P.C. în contradictoriu cu

intimata SC R.R.R.M.I. SA, pe care a obligat-o să achite contestatorului 10

salarii compensatorii, conform prevederilor art. 74 din contractul colectiv de

muncă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că intimata a încetat contractul individual de muncă al

contestatorului, în baza actelor normative care reglementează concedierea

colectivă, dar nu a respectat prevederile art. 74 alin. (1) subalin. (3) din

contractul colectiv de muncă în vigoare, în sensul acordării de compensații

bănești individuale, în cuantum de 10 salarii medii nete pe unitate, persoanelor

disponibilizate.

Prin decizia civilă nr. 1381/LM din

23 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, cu majoritate, a admis recursul

intimatei, a modificat sentința și a respins cererea privind plata a 10 salarii

compensatorii.

Instanța de apel a reținut că,

potrivit art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 8/2003, plățile compensatorii se

acordă lunar, conform contractului colectiv de muncă. Art. 74 alin. (1) al

contractului colectiv de muncă aplicabil contestatorului prevede că părțile

convin asupra plăților compensatorii, în funcție de necesități și posibilități,

condiție care nu s-a îndeplinit în cauză.

Judecătorul care a formulat opinie

separată a apreciat că recursul nu este fondat, deoarece un contract colectiv

de muncă nu poate fi afectat de o condiție suspensivă, care depinde de un

eveniment viitor și incert, iar conform art. 37 și art. 38 din Legea nr.

53/2003, orice tranzacție, prin care se urmărește renunțarea la drepturile

prevăzute de lege, este lovită de nulitate.

Împotriva decizii Curții de Apel

București a declarat recurs contestatorul.

Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 299 alin. (1)

C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile instanțelor de fond, date,

potrivit legii, fără drept de apel, precum și hotărârile date în apel.

Decizia atacată nu se înscrie în nici una din

ipotezele avute în vedere de textul citat mai sus, fiind o hotărâre pronunțată

de instanța de judecată în cadrul unei proceduri de judecată a recursului.

Prin urmare, constatându-se

că recurentul-contestator a uzat deja de calea de atac a recursului, față de

principiul unicității, care funcționează în materia căilor de atac, se reține

că al doilea recurs declarat împotriva deciziei pronunțate în recurs este

inadmisibil și urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul P.C.

împotriva deciziei nr. 1381/LM din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sciale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2005.