ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1347/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 581/S din 2 decembrie 2002, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată de reclamantul C.A. prin mandatar A.C., în contradictoriu cu pârâții T.P., T.L., Ș.A., S.A. și I.V. A fost respinsă acțiunea reclamantului și în contradictoriu cu pârâții Primăria Zărnești ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, cât și cu pârâtul I.M., ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință, reclamantul fiind obligat să plătească pârâților 10.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că acțiunea promovată de reclamant este informă, fiind afectată de vicii, care o lipsesc de eficiență juridică, nefiind chemate în judecată toate persoanele cărora li se opun pretențiile solicitate.

În primul rând, s-a avut în vedere că pentru capătul de cerere având ca obiect contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziției nr. 844 din 31 iulie 2002 emisă de Primarul orașului Zărnești, reclamantul și-a îndreptat cererea împotriva Primăriei Zărnești, în condițiile în care dispozițiile art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (1) se referă la „persoanele juridice deținătoare” (respectiv „unitățile deținătoare”) ale imobilelor ce fac obiectul acestei legi. Pentru imobilele ce fac Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau, după caz, oferta de restituire prin echivalent nu pot face decât obiectul actului de dispoziție al persoanei juridice în al cărui patrimoniu se află la data formulării cererii de restituire.

Astfel, în ipoteza imobilelor aflate la unitățile administrativ teritoriale, contestațiile prevăzute de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 se formulează în contradictoriu cu aceste unități. Soluția se impune și prin prisma dispozițiilor C. proc. civ., potrivit cărora nu pot fi parte în proces decât persoanele fizice și juridice ( cu excepția prevăzută de art. 41 alin. (2) C. proc. civ., text care nu este incident în speță). În cauza de față, reclamantul nu a chemat în judecată unitatea administrativ teritorială, orașul Zărnești prin reprezentantul său legal, primarul.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu pârâții persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la apartamentele situate în imobilul din litigiu, s-a reținut că, deși contractele atacate sunt acte juridice bilaterale, reclamantul nu a chemat în judecată toate părțile contractante, respectiv nu și-a îndreptat cererea și împotriva vânzătorului. După cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare în discuție, pârâții persoanele fizice au contractat cu R.A.G.C.P.S C. Râșnov, unitate ce nu au fost chemată în judecată.

Chiar dacă este vorba numai de o unitate specializată în vânzarea și administrarea locuințelor (în sensul art. 33 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 112/1995) și, în consecință, este numai un mandatar al proprietarului imobilului, împuternicit prin dispoziția legală sus menționată să înstrăineze apartamentele aflate la fondul locativ al unității administrativ teritoriale proprietare, s-a reținut că nu a fost chemată în judecată nici aceasta din urmă, ca parte contractantă (prin mandatar). Cum sancțiunea nulității absolute lovește în mod retroactiv actul juridic, încă din momentul încheierii sale, iar acesta este considerat a nu fi existat niciodată, caracterul bilateral al actului impune necesitatea chemării în judecată a ambelor părți contractante, constatarea nulității producând efecte în ambele patrimonii între care a avut loc transferul dreptului de proprietate.

Nici această condiție nu este îndeplinită în speță, reclamantul chemând în judecată numai cumpărătorii nu și vânzătorul apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, ori nulitatea actului juridic bilateral nu se poate pronunța numai în contradictoriu cu una dintre părțile contractante, caracterul bilateral (sinalagmatic) al contractului de vânzare-cumpărare fiind de esența acestuia. Față de aceste lacune ale acțiunii introductive, instanța a apreciat că nu se poate cerceta în fond cererea de chemare în judecată, câtă vreme cadrul procesual creat de reclamant prin această cerere nu este legal între toate persoanele pretins obligate, cărora l-i se opune acțiunea, iar principiul disponibilității, principiul fundamental al acțiunii, nu permite instanței să introducă în judecată, din oficiu, alte părți decât cele în legătură cu care a fost sesizată.

Prin apelul declarat de reclamant prin mandatar s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinice, susținându-se că instanța nu a manifestat rol activ, nu a luat în considerare adresa nr. 1634 din 20 iulie 2002, emisă de SC G.C. Rășnov SA, prin care s-a menționat că nu a avut niciodată în administrare imobilele în litigiu. S-a mai invocat motivarea superficială a hotărârii, fiind relevate aspectele formale ale cererii de chemare în judecată și nu cele care duc la aflarea adevărului obiectului, iar în privința chemării în judecată a Primăriei orașului Zărnești și nu a primarului, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, s-a privit ca un pretext cu motivarea că orice primărie este reprezentată de primarul ei.

Prin decizia civilă nr. 19/AP din 4 martie 2003, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul reclamantului C.A., prin mandatar C.A.A., împotriva sentinței civile nr. 581/2002 a Tribunalului Brașov și l-a obligat să plătească intimaților S.A., A.S., I.V., T.P. și T.L. suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel. S-a reținut că, instanța nu va analiza apelul prin prisma temeiurilor precizate (art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ.) cu motivarea că acestea sunt reglementări pentru calea de atac a recursului. Motivele invocate în apel s-au apreciat nefondate, întrucât instanța de fond s-a conformat prevederilor art. 129 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât reclamantul a beneficiat de serviciile de asistență juridică ale unui avocat, punând în dezbaterea părților excepțiile de procedură și s-a pronunțat numai asupra obiectului cererii dedusă judecății, cu respectarea principiilor procesului civil.

Excepțiile incidente în cauză au fost corect invocate și soluționate de prima instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. și art. 19 din Legea nr. 215/2001, precum și în ceea ce privește neîndreptarea acțiunii față de toate persoanele cărora se opun pretențiile reclamantului, motivarea instanței de fond nefiind superficială, ci întemeiată în fapt și în drept conform prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Împotriva deciziei civile nr. 19/AP din 4 martie 2003 a Curții de Apel Brașov a declarat recurs în termen reclamantul C.A., prin mandatar C.A.A. Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 3097 pct. 7–10 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Brașov.

În dezvoltarea cererii de recurs se susține că motivarea hotărârii recurate este în contradicție flagrantă cu dispozițiile Legii 10/2001, că i s-a respins acțiunea formal, susținându-se că a chemat în judecată Primăria Orașului Zărnești și nu unitatea administrativ-teritorială, orașul Zărnești prin Primar, fără ca în baza rolului activ să-i pună în vedere acest aspect formal. De asemenea, se mai susține că s-a omis a se observa că prin concluziile scrise, înainte de pronunțarea din 2 decembrie 2002, a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a îndeplini și această cerință, cerere căreia nu i s-a dat efect. În fine, se susține că în mod greșit instanța de apel, reținând că reclamantul nu a chemat în judecată unitatea SC G.C.

Râșnov SA, considerată parte contractantă la încheierea celor patru contracte de vânzare-cumpărare, în condițiile în care aceasta a înștiințat instanța că nu a deținut niciodată în administrare imobilele în litigiu, ignorându-se evidența faptului că într-o asemenea situație contractele sunt lovite de nulitate absolută și lipsite de valabilitate fiind încheiate de o unitate necompetentă și străină de administrarea lor. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Este adevărat că acțiunea promovată de reclamant este informă, fiind afectată de vicii ce o lipsesc de eficiență juridică, nefiind chemate în judecată toate persoanele cărora l-i se opun pretențiile acestora.

Astfel, pentru capătul de cerere având ca obiect contestația formulată în baza Legii 10/2001 împotriva dispoziției nr. 844 din 31 iulie 2002, emisă de primarul orașului Zărnești, reclamantul a chemat în judecată Primăria Zărnești, în condițiile în care art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001 se referă la „persoanele juridice deținătoare ale imobilelor ce fac obiectul acestor legi, respectiv unitățile deținătoare”.

În art. 19 din Legea 215/2001 se prevede că numai comunele, orașele și județele au personalitate juridică, fiind persoane juridice de drept public ce au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină, primăria fiind o structură funcțională cu activitate permanentă, formată din primar, viceprimar, secretar împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, având atribuția de a aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând astfel problemele curente ale colectivității locale. Este cunoscut faptul că pentru imobilele ce fac obiectul Legii 10/2001 restituirea în natură sau, după caz, oferta de restituire prin echivalent nu se poate face decât prin dispoziția persoanei juridice în al cărui patrimoniu se află aceste imobile la momentul formulării cererii de restituire.

În aceste condiții actele de dispoziții nu pot fi emise decât de persoanele juridice prevăzute de art. 20 alin. (1), (2) și (3) din Legea 10/2001 (unitățile deținătoare). În speță, imobilele fiind aflate în administrarea unităților administrativ teritoriale, contestația trebuia formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială, respectiv orașul Zărnești prin reprezentantul său legal primarul. Referitor la al doilea capăt de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate de pârâții din cauză, cu toate că se tinde la anularea unor acte bilaterale, reclamantul nu a chemat în judecată și cealaltă parte contractantă, respectiv vânzătorul (R.A.G.C.P.S.

C. Râșnov). Potrivit art. 129–130 C. proc. civ., instanțele sunt datoare, în virtutea rolului activ să pună în discuția părților orice împrejurări de fapt sau de drept care pot duce la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu au fost cuprinse în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare. O problemă de drept de felul celei la care se referă aceste dispoziții legale este și cea legată de părțile din proces. Părțile în procesul civil sunt persoane care îndeplinesc condițiile generale pentru exercitarea acțiunii civile și între care se leagă raportul juridic dedus judecății. Este necesar ca instanța să pună în discuție un astfel de aspect, dar sub forma unor simple ipoteze de natură să ducă la dezlegarea pricinii, fără să se resfrângă drepturile procesuale ale părților ce decurg din principiul disponibilității și fără a se anticipa soluția care ar trebui să se dea în final după analiza tuturor susținerilor și probelor.

În raport de principiul disponibilității în procesul civil, instanța de judecată nu poate introduce în cauză, din oficiu, alte persoane. Acest drept revine părților din proces, sub sancțiunea inopozabilității hotărârii persoanelor față de care nu s-a judecat procesul. Rolul activ în procesul civil al instanței nu trebuie însă să afecteze principiul disponibilității și echilibrul procesual dintre părți, ci trebuie să dea eficiență intereselor generale consacrate prin normele imperative, menite să concure la soluționarea cauzelor în mod legal și într-un termen rezonabil. Rolul activ al judecătorului trebuie să se îmbine cu obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale cu bună credință, rol ce este necesar pentru asigurarea calității și celerității actului de justiție, fără a deveni un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrale a părților.

Este evident că în speță nu s-a creat cadrul procesual, procesul nefiind legat între toate persoanele pretins obligate cărora li se opune acțiunea promovată de reclamant, ceea ce nu a dat posibilitatea instanțelor până în această fază procesuală să cerceteze în fond cererea de chemare în judecată. Distinct de toate acestea se reține că reclamantul, prin concluziile scrise depuse la dosar, înainte de pronunțarea instanței la 2 decembrie 2002, a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a-și completa cererea și a stabili cadrul procesual cu privire la toate părțile ce trebuie să stea în proces, aspect ignorat . Față de aceste considerente, pentru a da posibilitatea reclamantului să stabilească în concret cadrul procesual și persoanele între care se leagă raportul juridic dedus judecății, în vederea cercetării în fond a cauzei, urmează a se admite recursul de față, a se casa hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Conform dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., ca urmare a casării, instanța reinvestită cu soluționarea cauzei va avea în vedere toate aspectele evidențiate anterior, pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul C.A., împotriva deciziei civile nr. 19 din 4 martie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. IREVOCABILĂ. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.