ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1347/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 581/S din 2

decembrie 2002, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată de reclamantul C.A.

prin mandatar A.C., în contradictoriu cu pârâții T.P., T.L., Ș.A., S.A. și I.V.

A fost respinsă acțiunea

reclamantului și în contradictoriu cu pârâții Primăria Zărnești ca urmare a

admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, cât și cu

pârâtul I.M., ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință,

reclamantul fiind obligat să plătească pârâților 10.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că acțiunea promovată de reclamant este informă, fiind afectată de

vicii, care o lipsesc de eficiență juridică, nefiind chemate în judecată toate persoanele

cărora li se opun pretențiile solicitate.

În primul rând, s-a avut în vedere

că pentru capătul de cerere având ca obiect contestația formulată în baza

prevederilor Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziției nr. 844 din 31 iulie 2002

emisă de Primarul orașului Zărnești, reclamantul și-a îndreptat cererea

împotriva Primăriei Zărnești, în condițiile în care dispozițiile art. 20 alin.

(1), art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (1) se referă la „persoanele juridice

deținătoare” (respectiv „unitățile deținătoare”) ale imobilelor ce fac obiectul

acestei legi.

Pentru imobilele ce fac Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură sau, după caz, oferta de restituire prin echivalent nu

pot face decât obiectul actului de dispoziție al persoanei juridice în al cărui

patrimoniu se află la data formulării cererii de restituire.

Astfel, în ipoteza imobilelor aflate

la unitățile administrativ teritoriale, contestațiile prevăzute de art. 24

alin. (7) din Legea nr. 10/2001 se formulează în contradictoriu cu aceste

unități.

Soluția se impune și prin prisma

dispozițiilor C. proc. civ., potrivit cărora nu pot fi parte în proces decât persoanele

fizice și juridice ( cu excepția prevăzută de art. 41 alin. (2) C. proc. civ.,

text care nu este incident în speță).

În cauza de față, reclamantul nu a

chemat în judecată unitatea administrativ teritorială, orașul Zărnești prin

reprezentantul său legal, primarul.

În ceea ce privește cel de-al doilea

capăt de cerere, având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare

cumpărare încheiate cu pârâții persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995, cu

privire la apartamentele situate în imobilul din litigiu, s-a reținut că, deși

contractele atacate sunt acte juridice bilaterale, reclamantul nu a chemat în

judecată toate părțile contractante, respectiv nu și-a îndreptat cererea și

împotriva vânzătorului.

După cum rezultă din contractele de

vânzare cumpărare în discuție, pârâții persoanele fizice au contractat cu

R.A.G.C.P.S C. Râșnov, unitate ce nu au fost chemată în judecată.

Chiar dacă este vorba numai de o unitate

specializată în vânzarea și administrarea locuințelor (în sensul art. 33 din

Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 112/1995) și, în consecință, este

numai un mandatar al proprietarului imobilului, împuternicit prin dispoziția

legală sus menționată să înstrăineze apartamentele aflate la fondul locativ al

unității administrativ teritoriale proprietare, s-a reținut că nu a fost

chemată în judecată nici aceasta din urmă, ca parte contractantă (prin

mandatar).

Cum sancțiunea nulității absolute lovește

în mod retroactiv actul juridic, încă din momentul încheierii sale, iar acesta

este considerat a nu fi existat niciodată, caracterul bilateral al actului

impune necesitatea chemării în judecată a ambelor părți contractante, constatarea

nulității producând efecte în ambele patrimonii între care a avut loc

transferul dreptului de proprietate.

Nici această condiție nu este

îndeplinită în speță, reclamantul chemând în judecată numai cumpărătorii nu și

vânzătorul apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, ori nulitatea

actului juridic bilateral nu se poate pronunța numai în contradictoriu cu una

dintre părțile contractante, caracterul bilateral (sinalagmatic) al

contractului de vânzare-cumpărare fiind de esența acestuia.

Față de aceste lacune ale acțiunii

introductive, instanța a apreciat că nu se poate cerceta în fond cererea de

chemare în judecată, câtă vreme cadrul procesual creat de reclamant prin

această cerere nu este legal între toate persoanele pretins obligate, cărora

l-i se opune acțiunea, iar principiul disponibilității, principiul fundamental

al acțiunii, nu permite instanței să introducă în judecată, din oficiu, alte

părți decât cele în legătură cu care a fost sesizată.

Prin apelul declarat de reclamant

prin mandatar s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și

netemeinice, susținându-se că instanța nu a manifestat rol activ, nu a luat în

considerare adresa nr. 1634 din 20 iulie 2002, emisă de SC G.C. Rășnov SA, prin

care s-a menționat că nu a avut niciodată în administrare imobilele în litigiu.

S-a mai invocat motivarea

superficială a hotărârii, fiind relevate aspectele formale ale cererii de

chemare în judecată și nu cele care duc la aflarea adevărului obiectului, iar

în privința chemării în judecată a Primăriei orașului Zărnești și nu a

primarului, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, s-a privit ca un pretext

cu motivarea că orice primărie este reprezentată de primarul ei.

Prin decizia civilă nr. 19/AP din 4

martie 2003, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul reclamantului C.A.,

prin mandatar C.A.A., împotriva sentinței civile nr. 581/2002 a Tribunalului

Brașov și l-a obligat să plătească intimaților S.A., A.S., I.V., T.P. și T.L.

suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

S-a reținut că, instanța nu va

analiza apelul prin prisma temeiurilor precizate (art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ.)

cu motivarea că acestea sunt reglementări pentru calea de atac a recursului.

Motivele invocate în apel s-au

apreciat nefondate, întrucât instanța de fond s-a conformat prevederilor art.

129 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât reclamantul a beneficiat de

serviciile de asistență juridică ale unui avocat, punând în dezbaterea părților

excepțiile de procedură și s-a pronunțat numai asupra obiectului cererii dedusă

judecății, cu respectarea principiilor procesului civil.

Excepțiile incidente în cauză au

fost corect invocate și soluționate de prima instanță prin aplicarea

dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. și art. 19 din Legea nr.

215/2001, precum și în ceea ce privește neîndreptarea acțiunii față de toate

persoanele cărora se opun pretențiile reclamantului, motivarea instanței de

fond nefiind superficială, ci întemeiată în fapt și în drept conform

prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 19/AP

din 4 martie 2003 a Curții de Apel Brașov a declarat recurs în termen reclamantul

C.A., prin mandatar C.A.A.

Invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 3097 pct. 7–10 C. proc. civ., a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

Tribunalului Brașov.

În dezvoltarea cererii de recurs se

susține că motivarea hotărârii recurate este în contradicție flagrantă cu

dispozițiile Legii 10/2001, că i s-a respins acțiunea formal, susținându-se că

a chemat în judecată Primăria Orașului Zărnești și nu unitatea

administrativ-teritorială, orașul Zărnești prin Primar, fără ca în baza rolului

activ să-i pună în vedere acest aspect formal.

De asemenea, se mai susține că s-a

omis a se observa că prin concluziile scrise, înainte de pronunțarea din 2

decembrie 2002, a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a îndeplini și

această cerință, cerere căreia nu i s-a dat efect.

În fine, se susține că în mod greșit

instanța de apel, reținând că reclamantul nu a chemat în judecată unitatea SC G.C.

Râșnov SA, considerată parte contractantă la încheierea celor patru contracte

de vânzare-cumpărare, în condițiile în care aceasta a înștiințat instanța că nu

a deținut niciodată în administrare imobilele în litigiu, ignorându-se evidența

faptului că într-o asemenea situație contractele sunt lovite de nulitate

absolută și lipsite de valabilitate fiind încheiate de o unitate necompetentă și

străină de administrarea lor.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează:

Este adevărat că acțiunea promovată

de reclamant este informă, fiind afectată de vicii ce o lipsesc de eficiență

juridică, nefiind chemate în judecată toate persoanele cărora l-i se opun

pretențiile acestora.

Astfel, pentru capătul de cerere

având ca obiect contestația formulată în baza Legii 10/2001 împotriva

dispoziției nr. 844 din 31 iulie 2002, emisă de primarul orașului Zărnești, reclamantul

a chemat în judecată Primăria Zărnești, în condițiile în care art. 20 alin. (1),

art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001 se referă la

„persoanele juridice deținătoare ale imobilelor ce fac obiectul acestor legi,

respectiv unitățile deținătoare”.

În art. 19 din Legea 215/2001 se

prevede că numai comunele, orașele și județele au personalitate juridică, fiind

persoane juridice de drept public ce au patrimoniu propriu și capacitate

juridică deplină, primăria fiind o structură funcțională cu activitate

permanentă, formată din primar, viceprimar, secretar împreună cu aparatul

propriu de specialitate al consiliului local, având atribuția de a aduce la

îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului,

soluționând astfel problemele curente ale colectivității locale.

Este cunoscut faptul că pentru imobilele

ce fac obiectul Legii 10/2001 restituirea în natură sau, după caz, oferta de

restituire prin echivalent nu se poate face decât prin dispoziția persoanei

juridice în al cărui patrimoniu se află aceste imobile la momentul formulării

cererii de restituire. În aceste condiții actele de dispoziții nu pot fi emise

decât de persoanele juridice prevăzute de art. 20 alin. (1), (2) și (3) din

Legea 10/2001 (unitățile deținătoare).

În speță, imobilele fiind aflate în

administrarea unităților administrativ teritoriale, contestația trebuia

formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială, respectiv orașul

Zărnești prin reprezentantul său legal primarul.

Referitor la al doilea capăt de

cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare,

încheiate de pârâții din cauză, cu toate că se tinde la anularea unor acte

bilaterale, reclamantul nu a chemat în judecată și cealaltă parte contractantă,

respectiv vânzătorul (R.A.G.C.P.S. C. Râșnov).

Potrivit art. 129–130 C. proc. civ.,

instanțele sunt datoare, în virtutea rolului activ să pună în discuția părților

orice împrejurări de fapt sau de drept care pot duce la dezlegarea pricinii,

chiar dacă nu au fost cuprinse în cererea de chemare în judecată sau în

întâmpinare.

O problemă de drept de felul celei

la care se referă aceste dispoziții legale este și cea legată de părțile din

proces. Părțile în procesul civil sunt persoane care îndeplinesc condițiile

generale pentru exercitarea acțiunii civile și între care se leagă raportul

juridic dedus judecății.

Este necesar ca instanța să pună în

discuție un astfel de aspect, dar sub forma unor simple ipoteze de natură să

ducă la dezlegarea pricinii, fără să se resfrângă drepturile procesuale ale

părților ce decurg din principiul disponibilității și fără a se anticipa

soluția care ar trebui să se dea în final după analiza tuturor susținerilor și

probelor. În raport de principiul disponibilității în procesul civil, instanța

de judecată nu poate introduce în cauză, din oficiu, alte persoane. Acest drept

revine părților din proces, sub sancțiunea inopozabilității hotărârii

persoanelor față de care nu s-a judecat procesul.

Rolul activ în procesul civil al

instanței nu trebuie însă să afecteze principiul disponibilității și echilibrul

procesual dintre părți, ci trebuie să dea eficiență intereselor generale

consacrate prin normele imperative, menite să concure la soluționarea cauzelor

în mod legal și într-un termen rezonabil. Rolul activ al judecătorului trebuie

să se îmbine cu obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale cu

bună credință, rol ce este necesar pentru asigurarea calității și celerității

actului de justiție, fără a deveni un mijloc de promovare a conduitei

procesuale arbitrale a părților.

Este evident că în speță nu s-a

creat cadrul procesual, procesul nefiind legat între toate persoanele pretins

obligate cărora li se opune acțiunea promovată de reclamant, ceea ce nu a dat

posibilitatea instanțelor până în această fază procesuală să cerceteze în fond

cererea de chemare în judecată.

Distinct de toate acestea se reține

că reclamantul, prin concluziile scrise depuse la dosar, înainte de pronunțarea

instanței la 2 decembrie 2002, a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a-și

completa cererea și a stabili cadrul procesual cu privire la toate părțile ce

trebuie să stea în proces, aspect ignorat .

Față de aceste considerente, pentru

a da posibilitatea reclamantului să stabilească în concret cadrul procesual și

persoanele între care se leagă raportul juridic dedus judecății, în vederea

cercetării în fond a cauzei, urmează a se admite recursul de față, a se casa

hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Conform dispozițiilor art. 315 C.

proc. civ., ca urmare a casării, instanța reinvestită cu soluționarea cauzei va

avea în vedere toate aspectele evidențiate anterior, pentru pronunțarea unei

hotărâri temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

reclamantul C.A., împotriva deciziei civile nr. 19 din 4 martie 2003 a Curții

de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2005.