ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2472/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 16821 din 18 decembrie 2002 Tribunalul București, secția comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.B., reprezentat prin P.G., împotriva pârâtei SC A.D.C. SRL cu sediul în București, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 1704 dolari S.U.A., echivalent în lei la cursul oficial de schimb al B.N.R. de la data executării, reprezentând daune din majorări de întârziere pentru perioada octombrie 2000. A mai fost respinsă cererea pentru restul penalităților și a fost dispusă evacuarea pârâtei din spațiul ocupat în București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că pârâta a ocupat spațiul în litigiu, în temeiul convenției încheiate între părți, urmare a dispoziției P.G., nr. 105/1998, conform căreia utilizatorii spațiului cu altă destinație care nu au contracte directe și investesc în lucrări de construcții și instalații vor plăti până la încheierea contractelor de colaborare cu P.M.B., chiria calculată conform anexei nr. 2.5 la hotărârea C.G. m . b . nr. 59/1997, pe fișă de calcul la D.G.A.F.I. Din pretențiile formulate prin acțiune, pârâta a achitat contravaloarea chiriei restante recunoscută și de reclamantă prin adresa depusă la termenul din 18 decembrie 2002. A mai fost avut în vedere faptul că debitul din chirie a fost achitat, iar majorările de întârziere calculate, conform H.G.

nr. 59/1997 sunt datorate pentru perioada octombrie 2002, fiind cuprinsă cererea privind restul pretențiilor întrucât pârâta nu mai are titlu locativ. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 979 din 4 iunie 2003 a admis recursul formulat de reclamantul M.B. și cel declarat de SC A.D.C. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 16821 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția comercială, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită în cauză, instanța fiind pusă în imposibilitatea aplicării corecte a legii. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 316 din 12 ianuarie 2004, rejudecând în fond după casare, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.B.

în contradictoriu cu pârâta SC A.D.C. SRL București. În fundamentarea acestei soluții, instanța a apreciat că între părți au fost încheiate raporturi contractuale de locațiune întemeiate pe fișa de calcul nr. 1372 din 16 iunie 2000, fișa de calcul pe care pârâta a recunoscut-o prin întâmpinarea sa făcând dovada raporturilor locative și în baza căreia a achitat chiria lunară ce i-a fost transmisă prin adresa D.E. Cu ocazia rejudecării însăși reclamanta a recunoscut faptul că pârâta a achitat în întregime debitul reprezentând chirie, rămânând în discuție numai penalitățile de întârziere. Privitor la acest capăt de cerere s-a reținut că în fișa de calcul, invocată de reclamantă ca fiind contractul părților, nu este prevăzută nici o clauză penală care să ateste anumite obligații ale pârâtei în cazul achitării cu întârziere a debitului.

Hotărârea nr. 59/1997 invocată de către reclamantă ca temei al modului de calcul al penalităților de întârziere, nu prevede în cuprinsul ei astfel de penalități ci numai modele de contracte de colaborare. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 120 din 1 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant M.B., reprezentat legal de P.G., împotriva sentinței civile nr. 316 din 12 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC A.D.C. SRL București. Pentru a decide astfel, au fost avute în vedere raporturile locative dintre părți, care au la baza lor fișa locativă nr. 1372 din 16 iunie 2000, întocmită în temeiul dispozițiilor P.G.

nr. 105 din 15 ianuarie 1998. Această dispoziție, care ulterior a și fost anulată prin intermediul altei dispoziții, nr. 1882 din 28 noiembrie 2000, prevedea în mod clar la art. 3 că în cazurile de natura celui în speță, utilizatorii spațiilor care nu au contracte directe vor plăti doar chiria, calculată conform anexei 2.5 H.C.G.M.B. nr. 59/1997 pe fișa de calcul. Prin urmare, din moment ce prin dispoziția nr. 105 din 15 ianuarie 1998, nu s-a stabilit și plata unor penalități de întârziere pe fișa de calcul, în mod greșit reclamanta a menționat în cuprinsul acesteia din urmă și astfel de penalități. Părțile în litigiu nu au convenit asupra unei clauze penale. Deoarece pârâta a achitat chiria restantă, denunțarea unilaterală a convenției bazată pe fișa de calcul, de către reclamantă, în sensul evacuării, nu se mai justifică.

Împotriva deciziei comerciale nr. 120 din 1 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială a promovat recurs M.B. prin P.G., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece în mod greșit nu a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.619,22 dolari S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere, datorate la data de 30 septembrie 2003, precum și greșita respingere a capătului de cerere privind evacuarea, invocând ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Intimata pârâtă SC A.D.C. SRL București, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, raportat la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente. Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant îl reprezintă obligarea pârâtei la plata chiriei restantă pentru perioada octombrie 2005 – 31 mai 2002, în cuantum de 1528 dolari S.U.A. calculată conform fișei de calcul nr. 1372 din 16 iunie 2000, daune reprezentând majorări de întârziere aferente aceleiași perioade, în cuantum de 1.884,21 dolari S.U.A.

și evacuarea pârâtei din spațiul situat în Cal. Griviței, București. Ulterior, prin cererea precizatoare din 18 decembrie 2004, același reclamant a stabilit că a fost achitată contravaloarea chiriei, iar pretențiile sunt numai în cuantum de 2.196,97 dolari S.U.A., cu titlu de majorări de întârziere pentru perioada octombrie 2000 – 31 decembrie 2002 (dosar 17275/2002 Tribunalul București, secția comercială). De remarcat că în noul ciclu procesual, fond după casare, reclamantul a revenit cu o nouă cerere precizatoare a cuantumului pretențiilor, în sensul că și le-a stabilit la suma de 2.619,22 dolari S.U.A., reprezentând penalități de întârziere datorate la data de 30 septembrie 2003, conform adresei A.F.I.

nr. 22400 din 2 octombrie 2003, sumă menținută constant. Atât instanța de fond după casare cât și cea de apel, au stabilit printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, precum și cadrul juridic aplicabil în materie. De esența raporturilor juridice dintre părți, așa cum sunt ele fundamentate în fișa de calcul nr. 1372/2000, care constituie legea părților, nu există stipulată o clauză penală care să ateste obligații ale pârâtei pentru situația în care chiria este plătită cu întârziere. Nu poate fi invocat nici un alt cadrul legal ca temei al obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere, deoarece nu s-a făcut referință la acesta, iar voința liber exprimată a părților a fost evident în sensul că nu există clauze penale de această natură.

Din verificarea actelor existente, reiese că pârâta și-a îndeplinit obligația de plată integrală a chiriei și fiind respinsă ca neîntemeiată acțiunea în pretenții se justifică și respingerea ca neîntemeiată a evacuării pârâtei din spațiul în litigiu. Pentru rațiunile juridice și argumentele expuse anterior, toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul M.B. prin P.G., vor fi înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 120 din 1 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. prin p. G., împotriva deciziei nr. 120 din 1 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 382/2004, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.