ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2366/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 11 septembrie 2002,

contestatoarea Z.D. a formulat contestație împotriva dispoziției nr.377 din 14

august 2003 emisă de PRIMĂRIA municipiului CURTEA DE ARGEȘ, solicitând

obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului compus din casă și

teren, situat în municipiul Curtea de Argeș, cu motivarea că bunul solicitat a

fost proprietatea tatălui său, fiind confiscat abuziv în anul 1963.

Prin sentința civilă nr. 118 din 19

martie 2003, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins contestația formulată

de Z.D. împotriva Primăriei municipiului Curtea de Argeș.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în esență că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât autorul reclamantei a

fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de dare de mită și nu pentru

una cu caracter politic, așa cum impune textul de lege amintit.

Împotriva sentinței a declarat apel

contestatoarea Z.D.

Contestatoarea a susținut că soțul

său, Z.A., nu a fost proprietarul imobilului confiscat, acesta aparținându-i

tatălui ei Ș.I.S., conform actului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1958.

Totodată, contestatoarea a arătat că

bunurile cerute a fi restituite în natură, au fost vândute la licitație, deși

nu constituiau proprietatea lui Z.A. și că instanța, în mod greșit, nu a

constatat aplicabile în cauză dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 10/2001, referindu-se la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași

lege.

Prin decizia nr. 160/A din 21

octombrie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței instanței de fond.

Curtea a reținut că în mod corect

prima instanță a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce bunurile solicitate a fi

restituite, deși au constituit proprietatea tatălui contestatoarei, Ș.I.S., au

fost confiscate de la soțul acesteia, Z.A., ca urmare a condamnării la 22 de

ani muncă silnică pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Totodată, instanța a apreciat că în

realitate, contestația formulată de Z.D., are caracterul unei contestații la

executare a unei terțe persoane.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Z.A. și S.M.I., în calitate de moștenitori ai contestatoarei

Z.D., invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Susțin recurenții că hotărârea a

fost dată cu încălcarea prevederilor art. 480 C. civ. și ale art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme s-a dovedit că imobilele teren și

casă au fost proprietatea lui S.I.Ș., tatăl autoarei lor. Cu toate că imobilele

respective erau proprietatea lui S.I.Ș., acestea au fost vândute la licitație

ca urmare a executării unei sentințe penale prin care a fost confiscată

întreaga avere a recurentului Z.A., deși averea acestuia era total separată de

cea a socrului său.

Drept urmare, se solicită a se

constata că cererea de restituire se întemeiază pe dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Mai susțin recurenții că instanța nu

s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,

contractul de vânzare- cumpărare nr. 1235/1958, respectiv autorizația de

construcție a casei nr. 3101/1995, care dovedeau că bunurile confiscate

constituiau proprietatea lui S.Ș., astfel că, prin ignorarea acestor probe,

instanțele nu au reținut că bunurile acestuia au fost preluate abuziv, el fiind

un terț în raport cu hotărârea prin care a fost confiscată averea recurentului

Z.A.

Recursul va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

În primul rând, trebuie observat că

susținerea potrivit căreia instanța ar fi încălcat prevederile art. 480 C. civ.

este nefondată.

Cererea nu a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ., ci pe cele ale Legii nr.10/2001, în cuprinsul

notificării, Z.D. solicitând restituirea în natură a terenurilor și clădirii

confiscate abuziv în 1963. Ca atare, în raport cu obiectul notificării, ambele

instanțe au reținut în mod corect că Z.D. și-a întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Corectă este și concluzia

instanțelor în sensul că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

10/2001, nu sunt aplicabile în cauză, câtă vreme Z.A. nu a fost condamnat

pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură politică.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurenți, nu sunt aplicabile în cauză,

deoarece imobilul a fost confiscat recurentului în temeiul unei hotărâri penale

de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni care nu este de natură

politică.

Cum regimul juridic al bunurilor

pretinse de contestatoarea Z.D. nu se încadrează în dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, urmează a constata că soluția adoptată de

instanță este în afara criticii.

Cea de a doua critică, întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. este de asemenea nefondată,

deoarece actele invocate, asupra cărora se susține că instanța a omis să se

pronunțe, au fost examinate de instanță, care a constatat că nu erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, câtă vreme s-a reținut că imobilul nu

intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele ce preced, se

va respinge recursul declarat de Z.A. și S.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Z.A.

și S.M.I. împotriva deciziei nr. 160 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 24 martie 2005.