ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 865/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 64/ F din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 689/P/2005, a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul M.F.S. împotriva rezoluției din 21 martie 2002 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 153 P/2001. A fost obligat petiționarul la 100 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 21 martie 2002 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 153/P/2001, s-a confirmat propunerea organului de poliție de a nu se începe urmărirea penală în cauza privind pe G.N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 12 din Legea nr. 87/1994 privind evaziunea fiscală. În fapt, s-a arătat că în luna octombrie 2001 M.S., reprezentantul firmei SC H.T.K.I.O.P. AS Istanbul Turcia a formulat plângere penală împotriva numitului G.N., administratorul firmei A.S. SA Pitești motivat de faptul că nu i-a achitat o datorie de 343.210 dolari și că nu a înregistrat în contabilitate această creanță. Parchetul a reținut că între cei doi administratori au existat încă din 1994, relații comerciale, astfel că firma petiționarului a achitat către două firme din Turcia, facturi întocmite pe numele firmei numitului G.N., pentru marfa ridicată și prelucrată de acesta, plăți care se ridică la suma sus-prevăzută. S-a convenit că în schimbul acestor plăți, G.N.

să livreze firmei petiționarului, produse realizate de el, dar obligațiile comerciale nu au fost respectate în totalitate, ceea ce l-a determinat pe petiționar să formuleze plângere penală. Ca atare s-a decis de către procuror că în cauză nu s-a săvârșit vreo infracțiune, ci este vorba de rularea unor contracte comerciale, iar eventualele neexecutări ale obligației contractuale trebuie rezolvate pe calea unui litigiu comercial. Cu privire la pretinsa evaziune fiscală, expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat că toate facturile de import au fost înregistrate în evidența contabilă de către numitul G.N. Rezoluția procurorului a fost validată de procurorul ierarhic prin rezoluția din 14 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 713/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Împotriva rezoluției procurorului, petiționarul M.F.S. a formulat în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., plângere la instanță, susținând că numitul G.N. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și evaziune fiscală. Verificând rezoluția procurorului pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în raport cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că plângerea este neîntemeiată, fiind respinsă, ca atare. Din actele premergătoare efectuării urmăririi penale a rezultat că de mai multă vreme între petiționar (cetățean turc) și numitul G.N. (cetățean român) există relații comerciale contractuale, acestea derulându-se din anul 1994, contractele având, în principal, ca obiect cumpărarea și vânzarea de mărfuri.

Infracțiunile în legătură cu care s-a formulat plângerea penală (abuz în serviciu și evaziune fiscală) se săvârșesc, sub raport subiectiv numai cu intenție, ceea ce implică prevederea de către făptuitor a unui rezultat socialmente periculos și urmărirea sau acceptarea producerii acestuia. Or, în speță, nu s-a făcut dovada că apriori, numitul G.N. a avut o reprezentare frauduloasă a faptelor și consecințelor acestora. Faptul că pe parcursul derulării contractului una din părți nu și-a mai executat obligațiile comerciale, nu duce, de plano, la concluzia că s-a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, motivul neexecutării putându-l constitui ori imposibilitatea din partea debitorului sau alte cauze care au relevanță comercială (într-un eventual litigiu comercial), nicidecum penal.

Privitor la infracțiunea de evaziune fiscală s-a constatat, așa cum corect a reținut și procurorul că pe baza expertizei contabile, s-a stabilit că toate facturile de import au fost înregistrate în evidența contabilă a firmei învinuitului SC A.S. SA Pitești ce exclude evident reținerea infracțiunii. Prin urmare, în raport cu aceste considerente, apreciindu-se ca legală și temeinică rezoluția procurorului a fost respinsă, ca nefondată, plângerea, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., fiind obligat petiționarul la cheltuieli judiciare către stat, în raport cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs petiționarul M.F.S., criticând-o în scris pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe motive de recurs, ce au fost depuse la dosar de către apărătorul acestuia.

Astfel, apărătorul petiționarului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 18 C. proc. pen., în sensul că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția, instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe esențiale solicitate de natură să-i respecte acestuia drepturile materiale, urmare celor de mai sus s-a comis o gravă eroare de fapt. Se arată că în dosarul nr. 153/P/2001 al parchetului au fost formulate două plângeri penale distincte, prima sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994, iar o a doua pentru infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale pentru un prejudiciu de 49.500 dolari S.U.A., plângere întregită la un prejudiciu total de 453.539 dolari S.U.A.

În ceea ce privește a doua plângere se refuză efectuarea de acte de cercetare penală, se trece peste ea fără comentarii, nu s-a efectuat nici un act premergător de cercetare penală, nu a fost audiat pentru a i se cunoaște poziția față de fapta reclamată, operațiunea de compensare neavând la bază operațiuni reale, profitându-se de neștiința partenerului turc s-a întocmit în fals procesul-verbal de compensare, rezultatul fiind însușirea sumei de 49.500 dolari S.U.A. de către făptuitori. De asemenea, apărătorul a menționat că a dovedit fără putință de tăgadă în dosarul 51/c/2004 al Tribunalului Argeș, că la data întocmirii procesului-verbal de compensare nr. 4309 din 27 iulie 2001, reprezentantul firmei „H.T.K.…” anume M.F.S.

nu se afla în România, ci în Turcia și deci semnătura de pe procesul-verbal nu-i aparține, ca de altfel nici parafa, anexând hotărârea la care face referire. Se apreciază necesitatea efectuării de acte de cercetare penală, constând în audierea făptuitorilor, verificarea apărărilor lor, a relațiilor comerciale dintre firmele implicate în compensare, expertiza tehnică a scrisului pentru a se constata dacă semnătura de pe procesul-verbal de compensare este reală sau falsă.

Apărătorul petiționarului a considerat că nici prima faptă reclamată nu a fost cercetată în profunzime, soluția rezumându-se la expertiza contabilă, nu a fost audiată partea civilă, nu se știe de ce sumele au fost trecute prin diferite conturi, nu s-a făcut verificarea încrucișată de acte pentru a se stabili dacă este vreun prejudiciu, solicitând admiterea recursului, desființarea soluției de neurmărire și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în vederea începerii urmăririi penale pentru faptele reclamate. Examinând recursul declarat de petiționarul M.F.S. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 18 C. proc.

pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 din același cod, Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod corect și motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului M.F.S. Înalta Curte consideră că au fost evaluate actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de confirmare a propunerii organului de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de G.N., cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994. Așa cum rezultă din cauză au fost examinate, în ansamblu lor criticile formulate de petiționar, în raport cu persoana și faptele pretins a fi săvârșite de către acesta, avându-se în vedere plângerile formulate de acesta.

Astfel, pe parcursul cercetărilor au fost ascultați petiționarul M.F.S., potrivit declarației date, tradusă de traducător autorizat și făptuitorul G.N., declarație aflată la același dosar, în care au fost descrise relațiile comerciale, operațiuni efectuate legate de fire și fibre sintetice, aspecte legate de suma de 343.210 dolari S.U.A. Au fost depuse la dosarul de urmărire penală fotocopiile actului de recunoaștere a creanței și angajamentului de plată, act de garanție încheiat între SC A.M.S. SA, în calitate de debitoare și „SC H.T.K.I.O.P.I. TURCIA”, în calitate de creditoare, pentru recunoașterea unei datorii de 343.210 dolari S.U.A. și proveniența acestuia, autentificat la notariat, prin încheierea de autentificare nr. 618 din 11 mai 2001 la Biroul Notarului Public I.G., din dosarul de urmărire penală, precum și ale procesului-verbal de compensare nr. 28 încheiat între SC A.M.S.

SA Pitești, SC N. SA și SC H.T.K. pentru stingerea datoriilor, contractului de vânzare nr. 5 din 30 octombrie 2000 și a unei facturi din același dosar de urmărire penală. Organul de cercetare penală, prin ordonanța din 21 ianuarie 2002 a dispus efectuarea unei expertize contabile, cu mai multe obiective, respectiv dacă în evidențele contabile SC A.M.S. SA sunt înregistrate documentele și facturile emise de SC H.T. în sumă de 343.210 dolari S.U.A. și dacă între aceste societăți au existat relații comerciale; dacă SC A.M.S. SA Pitești are o datorie de 343.210 dolari S.U.A. față de SC H.T. și în ce constă această datorie, precum și modul de stingere a datoriilor; dacă în evidențele SC A.M.S. SA Pitești sunt înregistrate facturile emise de SC W.I.L.

și SC C.H. AS Istanbul, în caz că nu, care este prejudiciul adus bugetului de stat; care este legislația încălcată și cine se face răspunzător. A fost întocmit raportul de expertiză contabilă, ale cărui constatări au fost menționate pentru fiecare obiectiv stabilit, concluzionând în esență că facturile care totalizează 343.207,90 dolari S.U.A. au reprezentat importuri efectuate de firmele administrate de G.N. de la SC W.I.L., 212.760 dolari S.U.A. și SC C., 14.374,80 dolari S.U.A. de la C. prin SC R., 116.073,10 dolari S.U.A., fiind evidențiate facturile de import înregistrate în evidența contabilă la SC A.M.S. SA Pitești; datoria de 343.210 dolari S.U.A. face parte integrantă din obligațiile totale 1.420.018,564 dolari S.U.A., care au fost acoperite de exporturile efectuate în sumă de 1.500.667,85 dolari S.U.A., inclusiv transfer valutar; facturile emise de SC W.I.L.

și SC C. au fost înregistrate în evidența contabilă a SC A.M.S. și SC R. și nu a fost stabilit prejudiciu adus bugetului de stat; expertiza nu a stabilit încălcări de legislație, cu precizarea că există diferențe de valoare înscrisă în facturile de export, din evidența contabilă a SC A.M.S. Pitești și facturile prezentate de H., fără de care nu se poate pronunța expertiza; compensare în sumă de 1.590.643.591 lei, echivalent a 49.500 dolari S.U.A., din punct de vedere contabil este legală, cu precizarea că trebuia acceptată și persoana juridică destinatară (H.), aflată la același dosar de urmărire penală. De asemenea, la dosar se află depuse fotocopiile unor înscrisuri în materie comercială. Ulterior rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată la 21 martie 2002 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, petiționarul M.S.

a formulat plângere la procurorul general al aceluiași parchet, înregistrată sub nr. 713 la 29 aprilie 2005 în care menționează că procesul-verbal de compensare nr. 28 este fals, nesemnat de el, iar că acest înscris este necorespunzător realității a rezultat și din sentința comercială nr. 926/ C din 1 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul comercial Argeș, hotărâre rămasă definitivă, irevocabilă și învestită cu formulă executorie, solicitând redeschiderea și reluarea cercetării penale, anexând fotocopia sentinței menționate și altor înscrisuri. Prin sentința comercială nr. 926/ C din 1 iulie 2004 a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC H.T.K.I.I.M.M.H.I.

– Turcia, reprezentată prin avocat O.C., împotriva pârâtei SC N. SA Pitești. S-a constatat nulitatea procesului-verbal de compensare nr. 28 înregistrat la SC N. SA Pitești sub nr. 4309 din 27 iulie 2001. A fost obligată pârâta SC N. SA Pitești să plătească reclamantei suma de 49.500 dolari S.U.A., cu titlu de contravaloare marfă. A fost obligată pârâta la plata dobânzilor până la achitarea integrală a debitelor. S-a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC H.T.K.I.I.M.M.H.S. Turcia față de pârâta SC A.M.S. SRL Pitești. A fost obligată pârâta SC N. SA Pitești la plata sumei de 48.552.000 lei cheltuieli de judecată. Prin rezoluția din 14 iunie 2005 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 713/2005 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de M.S.

și în a cărei parte expozitivă se face referire la plângerea petiționarului împotriva soluției, în sensul solicitării acestuia de a fi efectuate cercetări mai complete și tragerea la răspundere penală a numitului G.N. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului probator administrat, analizându-se criticile formulate de petiționar față de conținutul infracțiunilor de abuz în serviciu și evaziune fiscală, constatându-se că neexecutarea unor obligații comerciale ce decurg dintr-un contract, poate avea la bază cauze comerciale și nu se circumscriu automat unei activități infracționale, respectiv conținutului infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și nici infracțiunii de evaziune fiscală, deoarece facturile de import au fost înregistrate în evidența contabilă a firmei intimatului, astfel că faptelor pretins a fi comise le lipsește un element constitutiv, respectiv intenția.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentului petiționar că sentința pronunțată de prima instanță este nemotivată, deoarece în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., în sensul că judecarea plângerii s-a făcut pe baza verificării rezoluției atacate, a lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, având loc un examen asupra actelor premergătoare, materializat în constatările efectuate prin raportare la acestea, cu evidențierea expresă a expertizei efectuate față de conținutul constitutiv al infracțiunilor pretins a fi comise, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen. De asemenea, nu poate fi reținută nici apărarea că instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe esențiale, deoarece în cauză a fost analizată în ansamblu activitatea comercială derulată între firmele petiționarului și a intimatului, în raport cu plângerile depuse de acesta la organele de urmărire penală și aflate la acel dosar, iar față de criticile sale a fost dispusă o expertiză contabilă, ale cărei concluzii au fost evidențiate în concret, în care s-a răspuns și cu privire la procesul-verbal de compensare nr. 28 înregistrat la SC N. SA Pitești sub nr. 4309 din 27 iulie 2001. Prin sentința comercială nr. 926/ c din 1 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă și irevocabilă s-a constatat nulitatea procesului-verbal de compensare arătat mai sus, fiind, însă respinsă acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC H.T.

față de pârâta SC A.M.S. SRL Pitești. În considerentele hotărârii menționate s-a reținut că „expertiza a concluzionat că între firma H. ca reclamantă și pârâta A.M.S. Pitești nu au fost livrări de mărfuri sau prestări de servicii, deci nu a avut loc desfășurarea de activități comerciale de vânzare-cumpărare și compensarea este eronată, în condițiile în care firma menționată nu are împuternicire din partea reclamantei. Așa fiind, tribunalul urmează să constate că actul de compensare este lovit de nulitate absolută fiind încheiat fără consimțământul reclamantei este fondat pe o cauză ilicită și încalcă prevederile art. 948 C. civil.” Astfel, prin constatarea nulității procesului-verbal de compensare menționat, acesta nu-și mai produce efectele, începând, chiar cu momentul încheierii lui, deoarece retroactivează, urmare a felului sancțiunii, respectiv nulitatea absolută.

Hotărârea arătată a fost anexată de către petiționar, plângerii adresate procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, depusă la dosarul de urmărire penală, fiind examinată în ansamblul materialului probator administrat, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. De asemenea, nu se susține nici apărarea recurentului petiționar, că în cauză s-ar fi comis o gravă eroare de fapt, deoarece între percepția materialului probator administrat de către instanța de fond și soluția pronunțată există o deplină concordanță, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Înalta Curte, verificând sentința atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.F.S. împotriva sentinței penale nr. 64/ F din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.F.S. împotriva sentinței penale nr. 64/ F din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 RON (600.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2006.