ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 septembrie 2003 reclamanta SC F.E.D. SA, sucursala D.F.E.E., a chemat în

judecată pe pârâtul C.L.C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună obligarea acestuia la plata sumei de 360.585.395 lei contravaloare

energie electrică, 178.363.945 lei penalități de întârziere precum și

cheltuieli de judecată.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că la data de 24 octombrie 2000 a încheiat cu C.L.C.

contractul de furnizare a energiei electrice având ca obiect furnizarea de

energie electrică la blocurile de locuințe ale fostei SC S. SA unde avea 108

subconsumatori, consumul total al acestora fiind înregistrat pe contorul din

postul de transformare, la cutia de distribuție, post transformare în care se

făcea delimitarea instalațiilor furnizorului de cele ale consumatorului.

Prin act adițional, C.L.C. s-a

obligat să efectueze citirea contorilor individuali și să se repartizeze

consumul de energie pentru fiecare consumator.

Potrivit contractului de furnizare a

energiei încheiat între reclamantă și pârât aceasta avea obligația să achite

contravaloarea energiei electrice în termen de 10 zile lucrătoare de la

primirea facturii, dar nu a făcut acest lucru decât pentru prima factură emisă.

În ceea ce privește penalitățile de

întârziere la plata facturii de energie electrică reclamanta solicită ca

pârâtul să fie obligat la penalități de 0,06 % pentru fiecare zi, potrivit art.

14 din contract.

Judecătoria Slobozia prin sentința nr.

362 din 4 martie 2004 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

În motivarea soluției, instanța de

fond a avut în vedere art. 13 din contract și dispozițiile art. 969 C. civ.

apreciind totodată că pârâtul se află în culpă procesuală în sensul că nu a

adus la cunoștință reclamantei refuzul consumatorului de a plăti factura emisă

de furnizor conform art. 16 din contract, astfel că atitudinea pârâtului a fost

asimilată cu acceptarea tacită a cuantumului sumei facturate.

Împotriva acestei soluții a promovat

apel pârâtul, criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a

interpretat clauzele cuprinse în contractul încheiat în ceea ce privește

furnizarea energiei electrice locuințelor și nu C.L.C. așa cum greșit s-a

reținut.

Instanța nu a reținut corect art. 4

și 5 din actul adițional din care rezultă că plata se face în funcție de

consumurile individuale însumate pe baza procesului verbal încheiat între părți

și nu de consumul înregistrat prin cutia de distribuție în care se face doar

delimitarea instalațiilor dintre părțile contractante prin încheierea actului

adițional ne mai fiind aplicabil art. 6 din anexa 3.

În mod eronat s-a reținut ca fiind

legale facturile emise de reclamantă deși nu au fost semnate și nu și-au

însușit consumurile, citirea contorului general făcându-se fără semnarea de

către părți a unui proces verbal, și că nu s-a avut în vedere de instanță că

potrivit art. 16 din contract intimata putea să întrerupă furnizarea energiei.

Avându-se în vedere protocolul de la

28 iunie 2004 încheiat între intimata-reclamantă și A.V.A.S. în raport de

dispozițiile O.U.G. nr. 37 din 19 mai 2004 Curtea de Apel București a introdus

în calitate de intimată pe A.V.A.S., protocolul cu anexele sale cuprinzând

printre debitorii cedați și pe apelanta-pârâtă.

Prin nota de ședință depusă la data

16 decembrie 2004 A.V.A.S. a precizat că apelanta C.L.C. figurează printre

debitorii preluați cu o creanță de 379.897.254 lei a cărei valoare consolidată

este de 11.203,10 dolari S.U.A. potrivit art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 18/2004

modificată prin O.U.G. nr. 23/2004.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 116 din 17 februarie 2005 a respins apelul ca

nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a reținut corect

situația de fapt și clauzele contractuale neputându-se reține ca fiind o

greșeală aprecierea instanței la obiectul contractului, cu atât mai mult cu cât

anexele la contract au fost semnate de apelantul pârât la rubrica consumator.

Nu s-a convenit de părțile în

litigiu prin vreo clauză contractuală nici că plata s-ar face în funcție de

consumurile individuale însumate și nu în funcție de consumul înregistrat la

Cutia de distribuție, cum nici contractul nu a suferit nici o modificare ca

urmare a încheierii actului adițional.

Din conținutul art. 5 din actul

adițional, a precizat instanța de apel, citirea contorilor individuali și

repartizarea întregului consum de energie electrică pe fiecare consumator cădea

în sarcina apelantei și nu a intimatei reclamante, iar pe de altă parte a

arătat că după iulie 2001 s-a realizat branșarea celor 108 locuințe urmare

lucrărilor efectuate de reclamantă la rețeaua electrică a furnizoarei și prin

urmare numai după această dată contorizarea s-a făcut individual până atunci

citirea făcându-se pe un singur contor.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, în termen și legal timbrat, pârâtul C.L.C., criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 299 și 304 pct. 6 și 8 C. proc.

civ.

Astfel se susține că instanța de

apel a acordat mai mult decât s-a cerut având în vedere că prin nota de ședință

A.V.A.S. a precizat că a preluat o creanță de 379.897.254 lei a cărei valoare

consolidată este de 11.203,10 dolari S.U.A., iar în dispozitiv se respinge

apelul ca nefondat fără să se menționeze că obligația s-ar ridica la nivelul

acestei sume.

De asemenea se critică modul de

interpretare a actului juridic dedus judecății respectiv contractul de

furnizare energie electrică.

Pe acest aspect se consideră că prin

actul adițional încheiat s-au făcut modificări la contractul inițial în sensul

că a preluat o obligație constând în citirea contorilor individuali, încasând

sumele de la cetățeni, sume pe care urma să le plătească furnizorului.

De asemenea se susține că nu a

semnat facturile emise pentru încasarea prețului, că nu s-a avut în vedere

încercarea rezolvării unei probleme sociale, aspect reținut în favoarea

reclamantei-intimate și că rezolvarea consumului se putea tranșa prin

efectuarea unei expertize de specialitate.

Recursul este nefondat.

Pe parcursul soluționării apelului,

având în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2004 și

protocolul încheiat între SC E.D. SA și A.V.A.S. s-a dispus introducerea în

cauză în calitate de reclamant – intimat a acestuia având în vedere preluarea

creanțelor restante asupra debitorilor identificați potrivit anexei.

Urmare introducerii sale în cauză A.V.A.S.

a precizat că pârâtul – apelant figurează pentru debitori preluați cu o creanță

în sumă de 379.897.254 lei, a cărei valoare consolidată potrivit dispozițiilor art.

21 alin. (2) din O.U.G. nr. 18/2004 modificată prin O.U.G. nr. 23/2004 este de

11.203,20 dolari S.U.A.

În aceste condiții, față de

precizarea făcută nu se poate reține că instanța de apel a dat mai mult decât

s-a cerut, reclamanta – intimată, introdusă în cauză în calitate de cesionar

făcând referire la valoarea debitului în lei, cu valoarea consolidată potrivit

dispozițiilor legale în materie.

Criticile vizând modul de

interpretare a clauzelor contractului vizează aspecte de netemeinicie care scapă

controlului de legalitate în condițiile art. 304 C. proc. civ.

Făcând totuși o examinare a acestor

critici se reține că obiectul contractului l-a reprezentat livrarea energiei

electrice pârâtului – recurent, interpretarea art. 4 și 5 făcându-se în acest

context.

De altfel în art. 4 din actul

adițional se arată că delimitarea instalațiilor aparținând părților

contractante se face în punctul S.M.C.D., iar art. 5 statuează că citirea

contorilor individuali și repartizarea consumului de energie electrică pentru

fiecare consumator se face de C.L.C. împreună cu reprezentanții locatarilor

deserviți.

Clauza de la art. 8 din contractul

părților este clară sub aspectul modului în care se face citirea grupurilor de

măsurare.

Prin raportare la art. 5 din actul

adițional citirea contorilor individuali și repartizarea întregului consum de

energie electrică pe fiecare consumator cădea în sarcina recurentului pârât.

Acest fapt s-a realizat de altfel

după iulie 2001 când s-a realizat branșarea celor 108 locuințe numai după

această dată putându-se efectua contorizarea individuală.

Este adevărat că încheierea

contractului și a actului adițional a fost încheiat în scopul rezolvării unei

probleme sociale, dar așa cum a reținut și instanța de apel întreruperea

furnizării energiei electrice ar fi atras consecințe sociale pentru întreaga

comunitate care nu avea raport contractual cu furnizoarea de energie electrică.

Înalta Curte urmează a înlătura și

critica privind nesemnarea facturilor având în vedere că procesul verbal încheiat

la data de 11 ianuarie 2001 și cel din data de 8 mai 2001 au fost semnate de

reprezentantul delegat al consumatorilor, iar pe de altă parte s-a făcut și

dovada expedierii facturilor, astfel încât apare justificată constatarea

instanței de apel că pârâtul nu și-a respectat obligațiile din contractul

încheiat.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul C.L.C., împotriva deciziei nr. 116 din 17 februarie 2005, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 13 ianuarie 2006.