ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5669/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în camera

de consiliul la data de 11 noiembrie 2004, Judecătoria Brașov a încuviințat

cererea de executare silită, formulată de creditorul „Cabinet Avocat E.V.”

împotriva debitoarei SC H.Q.T. SRL, pentru recuperarea creanței rezultată din

titlul executoriu, reprezentând contractul de asistență juridică nr. 33 din 10

august 2004, precum și a cheltuielilor de executare.

Împotriva acestei încheieri a

declarat apel debitoarea SC H.Q.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, iar prin decizia nr. 186/Ap din 22 februarie 2005, Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, a respins calea de atac exercitată, păstrând soluția și

motivarea instanței de fond, în sensul că, în cadrul procedurii necontencioase

nu pot fi invocate motive ce vizează cauzele de nulitate privind titlul

executoriu.

Decizia din apel a făcut obiectul

exercitării căii extraordinare de atac a recursului, declarat de aceeași parte,

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că recursul

va fi admis pentru motivul de ordine publică, referitor la competența materială

de soluționare a apelului, întrucât hotărârea pronunțată în această cale de

atac a fost dată de o instanță, cu încălcarea regulilor de competență

materială.

Astfel, în raport de prevederile

art. 304 pct. 3, art. 306 alin. (2) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa decizia nr. 186/Ap din 22 februarie 2005 a

Curții de Apel Brașov, pentru considerentele ce succed.

Creditorul „Cabinet Individual E.V.”

a solicitat încuviințarea executării silite în cadrul procedurii necontencioase

reglementată de dispozițiile art. 331-339 din același cod și care se realizează

într-un mod particular și distinct celei contencioase, într-o procedură ce se

realizează de instanțele judecătorești, deci de organe care asigură funcția

jurisdicțională, dar activitatea realizată de judecător nu este destinată să

soluționeze, cu putere de lucru judecat, un litigiu pendinte între părți cu

interese contrare.

Calificarea acestei proceduri ca

fiind grațioasă, și nu contencioasă, rezidă din intenția expresă a

legiuitorului care a reglementat-o distinct și în opoziție cu procedura

contencioasă:

In cazul dedus judecății, încheierea

primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, după

dispoziția prevăzută în art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ. ce

caracterizează fără echivoc procedura necontencioasă.

Potrivit prevederilor art. 339 alin.

(3) din același cod „apelul împotriva încheierii dată de președintele

judecătoriei se judecă de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de

președintele tribunalului sau curții de apel se judecă de completul instanței

respective”, iar în concordanță cu reglementările cuprinse în dispozițiile art.

373 alin. (2) „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia

se va face executarea”, această instanță încuviințând executarea silită prin

încheiere pronunțată în camera de consiliu, fără citarea părților [art. 373

1

alin. (2)] C. proc. civ.

Norma imperativă vizând compunerea

instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea

nr. 92/1992 pentru organizare judecătorească, în vigoare la data judecării în

primă instanță și în apel.

Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit.

a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării

cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă

executorie.

Ambele proceduri intermediare, între

faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt

necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu

printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.

Așadar, soluționarea cererii de

către un judecător nu poate să atribuie competența judecării apelului, curții

de apel, iar când cererea se soluționează de președintele instanței, apelul să

rămână în competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ. ].

O asemenea diviziune a competenței

judecării apelului, în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în

contradicție cu principiul unicității exercitării căilor de atac, astfel că

formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelurile împotriva încheierii

date de președintele judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist liberal,

ci, în primul rând, sistematic și teleologic.

În consecință, apelul a fost judecat

de Curtea de Apel Brașov, cu încălcarea regulilor materiale de competență, la

ordine publică, ceea ce atrage casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei,

în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., pentru judecarea apelului

Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitorul SC H.Q.T. SRL împotriva

deciziei nr. 186/Ap din 22 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare, la

Tribunalul Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2005.