ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5743/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 3 martie 2005, SC I.S. SRL a declarat recurs împotriva sentinței

civile nr. 461 din 30 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

solicitând desființarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a

susținut că în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea sa, considerând

că a achiziționat uleiuri minerale pe care le-a comercializat către persoane

fizice, prin pompele de benzină ale societății, en detail, încadrându-se,

astfel, în categoria utilizatorilor finali la care face referire art. 15 din

H.G. nr. 163/2002, datorând accize și T.V.A. și, respectiv, art. 26 alin. (2)

din O.U.G. nr. 158/2001.

Recurenta a menționat că societatea comercială

nu este producătoare, procesatoare sau importatoare de uleiuri minerale, deci

nu datorează accize, neaflându-se în nici una din aceste categorii de agenți

economici, întrucât nu a produs, prelucrat sau importat aceste uleiuri

minerale, pentru a i se aplica art. 27 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2001.

Recurenta a precizat că a vândut

uleiurile minerale, în starea în care le-a achiziționat și că cele două acte de

constatare ale Gărzii Financiare și Direcției de Control Fiscal au la bază

„presupunerea” că nu au respectat destinația finală a uleiurilor minerale.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 461 din 30 noiembrie 2004, a Curții de Apel Timișoara, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I.S. SRL Crușovăț

împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de

Control Fiscal Caraș-Severin și Garda Financiară Caraș-Severin, ca nefondată.

S-a reținut de instanță că în

perioada 1 iulie 2003 - 20 noiembrie 2003 a achiziționat uleiuri minerale pe care le-a comercializat către persoane fizice, prin pompele de la stația de

benzină ale societății, en detail.

Instanța de fond a făcut aplicarea

art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 158/2001 și art. 15 din H.G. nr. 163/2002,

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

158/2001.

Art. 26 alin. (4) prevede că:

„uleiurile minerale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), sunt supuse unei

accize, dacă sunt utilizate sau puse în vânzare drept combustibil sau carburant”.

Alin. (2) al art. 26 din ordonanța

sus-citată (a precizat instanța de fond), enumeră uleiurile minerale pentru

care se datorează accize, iar art. 6.15 din H.G. nr. 163/2002 prevede că:

„(1) produsele rezultate din

prelucrarea țițeiului sau a altor materii prime, de natura uleiurilor minerale,

pentru care, potrivit ordonanței de urgență, nu se datorează accize, se pot

comercializa de către cei în a căror proprietate se află aceste produse, numai

direct către utilizatorii finali.

(2) În categoria utilizatorilor

finali sunt cuprinși și comercianții în sistem en gros, care vând aceste

produse în starea în care au fost achiziționate, fără a le supune altor procese

de prelucrare sau procesare”.

Instanța de fond a stabilit că

potrivit Rafinăriei V. Ploiești, de la care a achiziționat reclamanta, uleiuri

minerale, aceste uleiuri sunt destinate utilizării industriale (solvenți în

industria lacurilor și vopselelor, în prelucrarea cauciucului, dizolvanți,

degresați pentru uz industrial etc.).

În condițiile art. 26 alin. (2) din

O.U.G. nr. 158/2001, Curtea de Apel Timișoara a concluzionat că uleiurile

minerale în discuție sunt neaccizabile, dacă sunt folosite în scopuri

industriale, iar dacă se comercializează drept combustibil sau carburant, sunt

supuse unei accize, potrivit acestei prevederi legale.

Instanța a precizat că

recurenta-reclamantă, potrivit propriei declarații, nu a vândut uleiurile în

scopuri industriale, în regim en gros (cum rezultă din art. 5 din H.G. nr.

163/2002), ci vânzarea s-a făcut en detail, către persoane fizice, astfel că nu

are calitatea de utilizator final, în sensul art. 15 din H.G. nr. 163/2002,

motiv pentru care reclamanta datorează atât accize, cât și T.V.A., precum și

penalități și dobânzi aferente acestor taxe.

Din actele cauzei, avându-se în

vedere hotărârea atacată în cauză, motivele de recurs formulate de recurentă,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința instanței de fond,

respectiv nr. 461 din 30 noiembrie 2004, a Curții de Apel Timișoara, este legală și temeinică, astfel că recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

Decizia nr. 306 din 30 septembrie 2004, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor din Ministerul Finanțelor, prin care s-au respins contestațiile

formulate de SC I.S. SRL împotriva notei de constatare nr. 1963 din 21

noiembrie 2003, încheiată de Garda Financiară, secția Caraș-Severin și a

procesului-verbal nr. 79 din 20 aprilie 2004, încheiat de organele de control

ale Direcției Controlului Fiscal Caraș-Severin, este un act administrativ legal

și întemeiat.

Din actele cauzei se constată că,

avându-se în vedere domeniile de utilizare ale produselor achiziționate și

ținând cont de faptul că SC I.S. SRL a comercializat uleiurile minerale în

regim de scutire, prin pompele de distribuție ale stației P. către persoane

fizice, fără factură fiscală, deci en detail, fapt recunoscut și de societate

prin contestațiile formulate, determină concluzia că societatea comercială nu

este utilizator final.

Contestatoarea se putea încadra în

categoria utilizatorilor finali, în situația în care ar fi comercializat

uleiurile minerale în sistem en gros, conform art. 15 din H.G. nr. 163/2002,

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

158/2001 privind regimul accizelor.

În aceste condiții, în mod legal,

organele de control au calculat accize în baza art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr.

158/2001, privind regimul accizelor, așa cum corect a reținut instanța de fond,

prin sentința atacată în cauză, iar conform art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

I.S. SRL Crușovăț împotriva sentinței civile nr. 461/P din 30 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2005.