ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1534/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC S. SRL Sadova Veche a chemat in judecata pe paratul M.F.P. – A.N.A.F. solicitând anularea Deciziei nr. 7 din 20 ianuarie 2005, emisă de pârât și admiterea contestației formulate împotriva proceselor - verbale din 18 iunie 2004 și din 20 aprilie 2004, încheiate de D.G.F.P. Caraș-Severin, privind obligația de a plăti suma de 6.721.466.996 lei cu titlu de impozite și taxe. În motivare, reclamanta a arătat că nu datorează debitul reținut, întrucât nu-i sunt aplicabile actele normative pe baza cărora s-a stabilit acest debit și anume O.U.G.

nr. 158/2001, H.G. nr. 163/2002, Legea nr. 324/2002, O.U.G. nr. 3/2003, Ordinul nr. 591/2003 și Ordinul nr. 759/2003, care au dus la obligarea sa la plata dublă a T.V.A. cu penalități nejustificate. Reclamanta a mai susținut că pe facturile de furnizare emise, nu apar mențiuni privitor la eventualele obligații care îi reveneau în ce privește valorificarea uleiurilor minerale către persoane fizice sau juridice și că nu a dat nici o declarație pe proprie răspundere prin care să susțină că uleiul mineral neaccizat îl achiziționează în vederea revânzării în aceeași stare și în sistem en gros. Prin sentința civilă nr. 74 din 14 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, Instanța a anulat acțiunea formulată de SC S. SRL Sadova Veche ca netimbrată, reținându-se că reclamanta nu și- a îndeplinit obligația legală în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC S. SRL Sadova Veche, solicitând casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că a timbrat acțiunea dar, din cauza unui accident de mașină avut pe drumul spre Instanță, reprezentantul societății nu a putut fi prezent în fața Curții de Apel Timișoara până la sfârșitul dezbaterilor. Prin Decizia nr. 4255 din 6 iulie 2005 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recursul declarat a fost admis, Instanța dispunând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași Instanțe, reținându-se că în speță nu se poate menține sancțiunea anulării cererii ca netimbrată atâta vreme cât dovada nu a putut fi prezentată în timp util Instanței de Fond datorită unor împrejurări mai presus de voința reclamantei.

Primind dosarul, Curtea de Apel Timișoara a pus în vedere reclamantei să depună la dosar actele administrative contestate și a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâte și a D.G.F.P. a Județului Caraș-Severin, respectiv a G.F. Caraș-Severin, organe care au efectuate controlul la reclamantă și au întocmit procesele verbal contestate. În cauză, la cererea reclamantei, Instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă. Prin sentința civilă nr. 226 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea formulată a fost admisă, Instanța dispunând anularea procesului - verbal încheiat la data de 18 iunie 2004 de organele de control ale D.C.F.C.S.

și a Deciziei nr. 7 din 20 ianuarie 2005 emisă de pârâtul I, precum și a obligațiilor fiscale stabilite prin aceste acte. Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că societatea reclamantă, având calitatea de comerciant en gros, a îndeplinit obligațiile prevăzute în declarația dată furnizorului, la fiecare livrare, conform art. 25 din contractul încheiat cu SC R.S.R., iar potrivit art. 15 din H.G. nr. 163/2000 produsele rezultate din prelucrarea țițeiului sau a altor materii prime pentru care, potrivit O.U.G. nr. 158/2001, nu se datorează accize, se pot comercializa de către cei în a căror proprietate se află numai direct utilizatorilor finali, în această categorie fiind cuprinși și comercianții în sistem en gros care vând aceste produse în starea în care au fost achiziționate rară a le supune altor procese de prelucrare sau procesare.

Instanța a constat că potrivit probatoriului administrat societatea reclamantă, în calitate de comerciant en gros, a revândut produsele în speță în starea în care acestea au fost achiziționate, astfel încât pârâtele au apreciat în mod nelegal că reclamanta datorează accize în temeiul art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 158/2001, fără a exista vreo dovadă că aceasta a utilizat sau a pus în vânzare uleiurile minerale drept combustibil sau carburant. Mai reține prima Instanță că aceasta este și concluzia Raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, precum și a Rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Caraș-Severin în nume propriu și în numele M.F.P.

– A.N.A. F., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele prevăzute de art. 304 1 și 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamanta s-a aprovizionat cu uleiuri minerale neaccizate, pe care ulterior le-a comercializat prin pompele de distribuire ale stației P.E.C.O. către persoane fizice și nu en gros în vederea folosirii produsului pentru uz industrial, astfel încât în mod corect s-a constatat de organele de control, că livrările de ulei achiziționate de societate nu se încadrează în prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 158/2001, procedându-se totodată la recalcularea accizelor datorate, potrivit art. 26 alin. (4) din același act normativ.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat, pentru considerentele următoare: Din probatoriul administrat se reține că intimata reclamantă nu este utilizator final al uleiurilor minerale, având în vedere domeniile de utilizare ale produselor achiziționate și față de împrejurarea că, aceasta a comercializat uleiurile minerale achiziționate în regim de scutire, prin pompele de distribuție ale Stației P.E.C.O., către persoane fizice, fără factură fiscală deci en detail. Legiuitorul a asimilat pe cale de excepție comercianții en gros în categoria utilizatorilor finali, pentru rațiunea că, în situația particulară reglementată, domeniile de utilizare a uleiurilor minerale nu se modifică astfel încât, interesul pentru cumpărarea en gros nu poate fi manifestat decât prin folosirea produsului pentru uz industrial.

Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, exonerarea de plata accizelor nu poate fi extinsă prin aplicarea acesteia altor situații, care nu sunt expres reglementate, cum este revânzarea în sistem en detail, caz în care nu se poate susține că domeniile de utilizare a produsului (uleiuri minerale) au fost respectate. Reclamanta se putea încadra în categoria utilizatorilor finali în situația în care ar fi comercializat uleiurile minerale în sistem en gros, conform art. 15 din H.G. nr. 163/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor. Din împrejurarea că persoanele fizice au utilizat produsele în gospodăriile proprii, rezultă că domeniile de utilizare ale uleiurilor minerale nu au fost respectate.

În consecință, față de reîntregirea bazei de impozitare a intimatei reclamante cu accizele datorate potrivit art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 158/2001, corect s-a calculat în sarcina acesteia taxa pe valoarea adăugată, cu dobânzile și penalitățile aferente. În raport cu probatoriul administrat, se constată că raportul de expertiză nu poate fi reținut ca o probă utilă, întrucât soluționarea prezentei cauze ține de corecta interpretare și aplicare a legii. Ca atare, în temeiul art. 312 și art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de D.G.F.P. Caraș-Severin în nume propriu și în numele M. F.P. – A.N.A.F., se va modifica sentința atacată și, pe fond, se va respinge acțiunea formulată de SC S. SRL Sadova Veche.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Caraș-Severin în nume propriu și în numele M.F.P. – A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 226 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Sadova Veche. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2007.