ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1534/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Timișoara,

reclamanta SC S. SRL Sadova

Veche a chemat in judecata

pe paratul M.F.P. – A.N.A.F. solicitând

anularea Deciziei nr. 7 din 20 ianuarie 2005, emisă de pârât și admiterea

contestației formulate împotriva proceselor - verbale din 18 iunie 2004 și din

20 aprilie 2004, încheiate de D.G.F.P. Caraș-Severin, privind obligația de a

plăti suma de 6.721.466.996 lei cu titlu de impozite și taxe.

În motivare, reclamanta a arătat că nu

datorează debitul reținut,

întrucât nu-i

sunt aplicabile actele normative pe baza cărora s-a stabilit

acest debit

și anume O.U.G. nr. 158/2001, H.G. nr. 163/2002, Legea nr. 324/2002, O.U.G. nr.

3/2003, Ordinul nr. 591/2003 și Ordinul nr. 759/2003, care au dus la obligarea

sa la plata dublă a T.V.A. cu penalități nejustificate.

Reclamanta a mai susținut că pe facturile de

furnizare emise, nu apar mențiuni privitor la eventualele obligații care îi

reveneau în ce privește valorificarea uleiurilor minerale către persoane fizice

sau juridice și că nu a dat nici o declarație pe proprie răspundere prin care

să susțină că uleiul mineral neaccizat îl achiziționează în vederea revânzării

în aceeași stare și în sistem en gros.

Prin sentința civilă nr. 74 din 14

martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, Instanța a anulat acțiunea formulată de

SC S.

SRL Sadova Veche ca netimbrată, reținându-se

că reclamanta nu și-

a îndeplinit obligația legală în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs SC S.

SRL Sadova Veche, solicitând

casarea sentinței cu trimiterea cauzei

spre rejudecare, motivat de

faptul că a timbrat acțiunea dar, din cauza unui accident de mașină avut pe

drumul spre Instanță, reprezentantul

societății

nu a putut fi prezent în fața Curții de Apel Timișoara până la

sfârșitul

dezbaterilor.

Prin Decizia nr. 4255 din 6 iulie 2005 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recursul

declarat a fost admis, Instanța dispunând casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași Instanțe,

reținându-se că în

speță nu se poate menține sancțiunea anulării cererii

ca netimbrată

atâta vreme cât dovada nu a

putut fi prezentată în timp util Instanței de

Fond datorită unor

împrejurări mai presus de voința reclamantei.

Primind dosarul, Curtea de Apel Timișoara a pus

în vedere reclamantei să depună la dosar actele administrative contestate și a

dispus introducerea în cauză în calitate de pârâte și a D.G.F.P. a Județului

Caraș-Severin, respectiv a

G.F. Caraș-Severin,

organe care au efectuate controlul la

reclamantă și au întocmit

procesele verbal contestate.

În cauză, la cererea reclamantei, Instanța a

dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă.

Prin sentința civilă nr. 226 din 28

iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

acțiunea formulată a fost admisă, Instanța dispunând anularea procesului - verbal

încheiat la data de 18 iunie 2004 de organele de control ale D.C.F.C.S. și a

Deciziei nr. 7 din 20 ianuarie 2005 emisă de pârâtul I, precum și a

obligațiilor fiscale stabilite prin aceste acte.

Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a

reținut, în esență, că societatea reclamantă, având calitatea de comerciant en

gros, a îndeplinit obligațiile prevăzute în declarația dată furnizorului, la

fiecare livrare, conform art. 25 din contractul încheiat cu

SC R.S.R., iar potrivit art. 15 din H.G. nr.

163/2000

produsele rezultate din prelucrarea țițeiului sau a altor

materii prime pentru care, potrivit O.U.G. nr. 158/2001, nu se datorează

accize, se pot comercializa de către cei în a căror proprietate se află numai

direct utilizatorilor finali, în această categorie fiind cuprinși și

comercianții în sistem en gros care vând aceste produse în starea în care au

fost achiziționate rară a le supune altor procese de prelucrare sau procesare.

Instanța a constat că potrivit probatoriului

administrat societatea reclamantă, în calitate de comerciant en gros, a

revândut produsele în

speță în starea în

care acestea au fost achiziționate, astfel încât pârâtele

au apreciat în

mod nelegal că reclamanta datorează accize în temeiul art. 26 alin. (4) din O.U.G.

nr. 158/2001, fără a exista vreo dovadă că aceasta a utilizat sau a pus în

vânzare uleiurile minerale drept combustibil sau carburant.

Mai reține prima Instanță că aceasta este și

concluzia Raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, precum și a

Rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P.

Caraș-Severin în nume propriu și în numele M.F.P. – A.N.A.

F., criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate

pentru motivele prevăzute de art. 304

1

și 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamanta s-a

aprovizionat cu uleiuri minerale neaccizate, pe care ulterior le-a

comercializat prin pompele de distribuire ale stației P.E.C.O. către persoane

fizice și nu en

gros în vederea folosirii

produsului pentru uz industrial, astfel încât în

mod corect s-a

constatat de organele de control, că livrările de ulei achiziționate de

societate nu se încadrează în prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 158/2001,

procedându-se totodată la recalcularea accizelor datorate, potrivit art. 26

alin. (4) din același act normativ.

Examinând sentința atacată, în raport cu

criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile

legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat, pentru

considerentele următoare:

Din probatoriul administrat se reține că

intimata reclamantă nu este utilizator final al uleiurilor minerale, având în

vedere domeniile de utilizare ale produselor achiziționate și față de

împrejurarea că, aceasta a comercializat uleiurile minerale achiziționate în

regim de scutire, prin pompele de distribuție ale Stației P.E.C.O., către

persoane fizice, fără factură fiscală deci en detail.

Legiuitorul a asimilat pe cale de excepție

comercianții en gros în categoria utilizatorilor finali, pentru rațiunea că, în

situația particulară reglementată, domeniile de utilizare a uleiurilor minerale

nu se modifică astfel încât, interesul

pentru cumpărarea en gros nu

poate fi

manifestat decât prin folosirea produsului pentru uz industrial.

Întrucât excepțiile sunt de strictă

interpretare și aplicare, exonerarea de plata accizelor nu poate fi extinsă

prin aplicarea acesteia altor situații, care nu sunt expres reglementate, cum

este revânzarea în sistem en detail, caz în care nu se poate susține că

domeniile de utilizare a produsului (uleiuri minerale) au fost respectate.

Reclamanta se putea încadra în categoria

utilizatorilor finali în situația în care ar fi comercializat uleiurile

minerale în sistem en gros, conform art. 15 din H.G. nr. 163/2002 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2001

privind regimul accizelor.

Din împrejurarea că persoanele fizice au

utilizat produsele în gospodăriile proprii, rezultă că domeniile de utilizare

ale uleiurilor minerale nu au fost respectate.

În consecință, față de reîntregirea bazei de

impozitare a intimatei reclamante cu accizele datorate potrivit art. 26 alin.

(4) din

O.U.G. nr. 158/2001, corect s-a

calculat în

sarcina acesteia taxa pe

valoarea adăugată, cu dobânzile și penalitățile

aferente.

În raport cu probatoriul administrat, se

constată că raportul de expertiză nu poate fi reținut ca o probă utilă,

întrucât soluționarea prezentei cauze ține de corecta interpretare și aplicare

a legii.

Ca atare, în

temeiul art. 312 și art. 314 C. proc. civ.,

se va admite

recursul declarat de D.G.F.P. Caraș-Severin în nume propriu și în numele M.

F.P. – A.N.A.F., se va modifica sentința atacată

și, pe fond, se va respinge acțiunea formulată

de SC S. SRL Sadova

Veche.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

Caraș-Severin în nume propriu și în numele M.F.P. – A.N.A.F. împotriva sentinței

civile nr. 226 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ.

Modifică sentința

atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată

de

reclamanta SC S. SRL Sadova Veche.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2007.