ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

3036 din 25 noiembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta N.H., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, privind anularea hotărârii nr. 13460/179 din 2 septembrie 2004, prin

care pârâta a refuzat să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, pentru perioada septembrie 1940 - 23 august 1944, perioadă în care

reclamanta a suferit persecuții din motive etnice, fiind evacuată din locuința,

proprietate a unei unități bancare, pe care familia acesteia a deținut-o în

folosință, în municipiul București și apoi mutată într-o locuință de cartier

mai modestă.

La pronunțarea sentinței,

instanța de fond a reținut că situația invocată de reclamantă nu se încadrează

în nici una din situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât

familia acesteia a fost doar mutată din locuința pe care o deținea în

folosință, această măsură nefiind consecința unei persecuții din motive etnice,

ci doar a faptului că tatăl său a fost dat afară din serviciu la 1 decembrie

1940 și reîncadrat la data de 15 octombrie 1944, disponibilizarea acestuia

nefiind determinată de originea sa etnică de evreu, cum susține reclamanta.

Împotriva sentinței

instanței de fond a declarat recurs, reclamanta N.H., prin prisma prevederilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o ca fiind dată cu încălcarea legii.

Prin motivele de recurs,

reclamanta a susținut că la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a ținut

seama de faptul că prin Legea nr. 323/2004, art. 1 din Legea nr. 189/2000 a

fost completat, în sensul că după lit. f) a acestui articol a fost introdusă o

literă nouă, lit. g), cu următorul cuprins: „g) a fost evacuată din locuința pe

care o deținea”; în mod greșit, instanța de fond a reținut că darea afară din

serviciu a tatălui său și evacuarea acestuia și a familiei sale din locuința pe

care o deținea, nu au fost determinate din motive etnice; aprecierea instanței

de fond este greșită în raport cu probele administrate în cauză, respectiv

certificatul nr. C 175039, eliberat la data de 8 iunie 1970, de Direcția

Generală a Arhivelor Statului, filiala municipiului București, prin care se

atestă faptul că tatăl său, N.H.N., a fost salariat al B.R.C., iar de la data

de 1 decembrie 1940 i-a fost denunțat contractul de muncă, pentru promovarea

elementului românesc în întreprinderi, fiind reangajat la data de 15 octombrie

1944, la același serviciu; instanța a apreciat greșit cu privire la înscrisul

intitulat „Fișa de imobil nr. 2”, din care reiese că a fost evacuată împreună

cu familia sa, din str. Lt. P., în Calea D., evacuarea fiind făcută din motive

etnice.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și

cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., această instanță constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 1 lit. g) din Legea

nr. 189/2000, astfel cum acesta a fost completat prin art. I pct. 2 din Legea

nr. 323/2004, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român,

care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940,

la 6 martie 1945, a fost evacuată din locuința pe care o deținea, din motive

etnice.

În conformitate cu

prevederile art. 6

1

din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, dovedirea situației de persecuție etnică se face de către

persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar

în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut

de lege.

Din probele administrate în cauză,

respectiv certificatul nr. C 175039, eliberat la data de 8 iunie 1970, de

filiala municipiului București a Direcției Generale a Arhivelor Statului din

cadrul Ministerului Afacerilor Interne, adeverința nr. A 300 din 29 iulie 2004,

eliberată de Federația Comunităților Evreiești din România și înscrisul cu

caracter imobiliar intitulat „Fișa nr. 2”, reiese faptul că numitul N.H.N.,

tatăl intimatei-reclamante, a fost funcționar al B.R.C. (serviciul arhivă și

expediere), iar la data de 1 decembrie 1940, contractul său de muncă a fost

denunțat, pentru promovarea în întreprinderi a elementului românesc, fiind

reangajat la data de 15 octombrie 1944, la același serviciu. La data de 4

aprilie 1941, tatăl intimatei-reclamante, împreună cu familia sa, apare ca și

chiriaș principal al imobilului din Calea D., fiind mutat din casa situată în

str. Lt. P., proprietatea B.R.C.

Este de necontestat faptul că

mutarea recurentei-reclamante și a familiei acesteia din casa situată în str.

Lt. P., proprietate a B.R.C. și aflată în folosința familiei, ca locuință de

serviciu, a fost consecința încetării, la data de 15 decembrie 1940, a

raporturilor de muncă pe care tatăl recurentei-reclamante le-a avut cu unitatea

bancară menționată, însă, așa cum s-a arătat mai sus, motivul concedierii

tatălui recurentei-reclamante a fost promovarea în întreprinderi, a elementului

românesc, acest motiv putând fi considerat ca unul de natură etnică, care a

produs recurentei-reclamante, unele consecințe materiale, în sensul că locuința

în care aceasta a fost mutată împreună cu familia sa, era o locuință de cartier

mai modestă.

Această instanță apreciind că

situația invocată de recurenta-reclamantă se încadrează în prevederile art. 1

lit. g) din Legea nr. 189/2000, astfel cum această lege a fost modificată și

completată prin Legea nr. 323/2004, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2)

și (3) C. proc. civ., recursul declarat în cauză să fie admis, sentința atacată

să fie casată și pe fond, acțiunea reclamantei să fie admisă, cu consecința

anulării hotărârii nr. 13460/179 din 2 septembrie 2004, emisă de pârâtă și a

recunoașterii calității reclamantei, de beneficiară a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada în care aceasta a suportat consecințele

evacuării din locuința pe care a deținut-o în folosință împreună cu familia sa,

acordarea drepturilor urmând a se face începând cu data de 1 august 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

N.H. împotriva sentinței nr. 3036 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond, admite acțiunea.

Anulează hotărârea nr.

13460/179 din 2 septembrie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București

și obligă pârâta să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. g)

din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 septembrie 1940 - 23 august 1944, cu

începere la 1 august 2004.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2005.