- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 18 noiembrie 2005
Decizia nr. 5566/2005 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 19 decembrie 2003 la Tribunalul Galați, reclamantul P.I.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B.M. și SC F.C. SRL Galați, să se constate nulitatea absolută a contractelor de închiriere încheiate de pârâți la data de 13 mai 2003 și respectiv 10 iunie 2003, privind închirierea a două autoturisme proprietatea reclamantului în vederea desfășurării activității de transport călători în regim de taxi. Reclamantul a invocat ca motiv de nulitate absolută lipsa consimțământului său la închiriere, cele două contracte fiind încheiate în calitate de locator de pârâtul B.M.
cu depășirea mandatului acordat de către reclamant conform procurii autentificate sub nr. 3343/ A1 din 9 august 2002. Pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând rezilierea convenției intitulată „contract” încheiată între părți la data de 1 august 2002, referitoare la colaborarea pe care părțile au stabilit-o pentru desfășurarea de activități comerciale în domeniul pescuitului și taximetriei și, pe cale de consecință desființarea tuturor actelor subsecvente încheiate de părți în vederea realizării convenției, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor efectuate în baza înțelegerii stabilite, în sumă de 128.028.459 lei. Tribunalul Galați, secția comercială, prin sentința civilă nr. 868 din data de 11 iunie 2004 a admis acțiunea introductivă și a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere din 13 mai 2003 și din 10 iunie 2003. Totodată tribunalul a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul B.M.
și a reziliat convenția „contract” din data de 1 august 2002, cu desființarea actelor subsecvente întocmite în vederea realizării convenției. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului B.M., suma de 128.028.459 lei. Cererea reconvențională formulată de pârâta SC F.C. SRL a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a acesteia. Tribunalul a reținut în considerentele hotărârii că pârâtul B.M. nu a avut mandat din partea reclamantului să închirieze cele două autoturisme proprietatea acestuia, contractele fiind lovite de nulitate absolută urmare lipsei consimțământului reclamantei la închirierea lor. Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtul B.M., instanța a reținut că urmare rezilierii convenției și a actelor subsecvente reclamantul va suporta cheltuielile făcute în baza convenției în sumă de 128.028.459 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâții. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 198 din data de 29 noiembrie 2004 anulează ca netimbrate apelurile declarate de pârâți și admite apelul declarat de reclamant schimbă în parte sentința fondului în sensul că obligă pârâtul B.M. să restituie reclamantului cărțile de identitate ale autoturismelor proprietatea acestuia, polițele de asigurare și facturile de cumpărare. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Instanța de control judiciar a reținut în considerentele deciziei că prima instanță a omis să se pronunțe pe capetele de cerere din acțiunea introductivă completată având ca obiect obligarea pârâtului B.M.
la restituirea către reclamant a cărților de identitate, polițe de asigurare și contracte de vânzare-cumpărare pentru cele două autoturisme, cereri întemeiate în raport de situația de fapt și de drept reținută. Criticile referitoare la admiterea cererii reconvenționale au fost înlăturate, instanța constatând că pârâtul a făcut dovada contribuției sale la dobândirea celor două autoturisme cu suma solicitată și acordată, iar rezilierea convenției din 1 august 2002 impunea ca o consecință legală repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumelor plătite de pârât în contul autoturismelor. În contra acestei decizii reclamantul a declarat, în termen legal, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., criticile formulate vizând soluția adoptată pe cererea reconvențională formulată de pârâtul B.M., în sensul obligării reclamantului recurent la plata sumei de 128.028.459 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în baza convenției din data de 1 august 2002 și a actelor anterioare acesteia. Solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii cererii reconvenționale formulată de pârâtul B.M., recurentul a susținut următoarele: - convenția încheiată la 1 august 2002 cu intimatul pârât B.M. și-a încetat valabilitatea în septembrie 2003, când pârâtul nu a mai plătit ratele la B.R.D.
în contul autoturismului, conform celor convenite; - desființarea actelor subsecvente convenției, respectiv a celor două contracte de închiriere este lipsă de temei legal, în condițiile în care referitor la contractele de închiriere s-a constatat nulitatea absolută; - suma de 128.028.459 lei la care a fost obligat nu este dovedită cu probele administrate, iar instanța nu a explicitat rațiunile pentru care a dispus obligarea sa la restituirea acestor cheltuieli pretins efectuate de intimatul pârât. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Trebuie precizat în prealabil că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul deși își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea este dată cu încălcarea legii, în dezvoltarea criticilor invocă în principal o serie de aspecte de netemeinicie, pe situații de fapt reținute de instanță, care scapă controlului de legalitate în contextul legislativ actual.
Sub aspectul aplicării corecte a legii în speță, referitor la rezilierea convenției intitulată „Contract” încheiată de părți la 1 august 2002 și obligarea recurentului la plata de cheltuieli în cuantumul stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de apel, Curtea constată că soluția adoptată s-a luat cu respectarea dispozițiilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile dintre părți au putere de lege și trebuie aplicate întocmai și a dispozițiilor art. 1021 C. civ., care dă dreptul părții dintr-un contract sinalagmatic să ceară rezilierea contractului cu daune interese dacă cealaltă parte nu-și execută obligațiile. În cauză, părțile au încheiat la 1 august 2002 un contract, recurentul în calitate de proprietar al autoturismului, iar intimatul B.M. beneficiar al autoturismului în scopul efectuării serviciului de taximetrie, stabilind drepturi și obligații precise, în sarcina amândurora, contract în care recurentul recunoaște contribuția intimatului cu suma de 28.500.000 lei la constituirea avansului pentru achiziționarea autoturismului și îi predă vehiculul pentru derularea activității convenite. În măsura în care recurentul în septembrie 2003 și-a reluat în posesie autoturismul, conduita sa contravine obligației asumate prin contract, de a pune la dispoziție autoturismul pentru realizarea activității de taximetrie, pârâtul fiind îndreptățit să ceară rezilierea convenției cu restituirea sumelor plătite în contul autoturismului și pentru derularea activității de taximetrie, cheltuieli dovedite cu înscrisurile depuse în fața primei instanțe și următoarele dosar fond. Prin urmare, judecătorii fondului și ai apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, au stabilit în mod corect voința reală a părților la încheierea convenției și au dispus rezilierea constatând îndeplinite cerințele art. 1021 C. civ.
Cât privește cuantumul cheltuielilor la care recurentul a fost obligat, aceasta constituie o chestiune de netemeinicie și nu de nelegalitate pentru a face obiectul controlului casației, distinct de faptul că sumele solicitate au fost dovedite de intimat cu înscrisurile depuse la dosar.
Desființarea actelor subsecvente convenției din 1 februarie 2002, încheiate de intimatul B.M. în numele recurentului, în vederea derulării activității de taximetrie, constituie consecința legală a rezilierii convenției, pe de o parte, iar pe de altă parte, deși este criticată de recurent, măsura este în deplină concordanță cu poziția și susținerile sale din prezenta cauză, în condițiile în care retrăgându-și autoturismele din activitatea de taximetrie nu mai are nici un interes ca bunurile sale să fie grevate de contractele încheiate în vederea derulării activității de taximetrie convenită cu intimatul. Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantul P.I.E., împotriva deciziei nr. 198 din 29 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.