ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4701/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 24 februarie 2003 reclamanta D.L. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Galați, A.T. și A.Z. solicitând întoarcerea executării sentinței penale nr. 50 din 14 martie 1959 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 56405 din 22 ianuarie 2001 intervenit între vânzătorul Consiliul Local al municipiului Galați și cumpărătorii soți A.T. și A.Z. Reclamanta D.L. a decedat la data de 15 iulie 2003, iar locul său în proces a fost luat de moștenitorii I.P. și I.M. La data de 3 octombrie 2003 reclamanții I.P.

și I.M. au renunțat la judecarea primului capăt de cerere al acțiunii inițiale.

Instanțele au confirmat în primă instanță și în apel susținerile din motivarea acțiunii și apelului în sensul că, prin sentința penală nr. 50 din 14 martie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară, numitul D.P.A., al cărei moștenitor a fost reclamanta inițială D.L., a fost condamnat politic și s-a dispus confiscarea averii acestuia, măsura confiscării averii fiind executată la 20 iulie 1959 prin trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Galați, că măsura confiscării averii a fost înlăturată prin decizia nr. 48 din 6 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție și că imobilul mai sus arătat a fost vândut pârâților A. de către pârâtul Consiliul local al municipiului Galați prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 56405 din 22 ianuarie 2001. În drept însă instanțele au statuat că reclamanții nu au făcut dovada încălcării de către pârâți, cu prilejul vânzării-cumpărării imobilului, a dispozițiilor art. 948 C. civ.

și ale art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel reținând, în plus, că reclamanții nu au dovedit reaua-credință a pârâților, a căror bună-credință este prezumată. Reclamanții I.P. și I.M. au declarat recurs în termen susținând în esență că instanțele au încălcat dispozițiile constituționale, ale art. 948 C. civ., ale Legilor nr. 112/1995 și nr. 10/2001 și ale normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Încadrând susținerile în cazul de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, admiterea acțiunii. Recursul este întemeiat. Așa cum rezultă din conținutul contractului a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată, vânzarea-cumpărarea intervenită între părți a avut ca temei de drept prevederile Legii nr. 112/1995.

Aceasta înseamnă că imobilul a fost privit ca având situația juridică reglementată prin art. 1 din Legea nr. 112/1995 de imobil cu destinația de locuință trecut ca atare cu titlu în proprietatea statului după 6 martie 1945, fiind considerat ca nerestituibil în natură fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia și vandabil chiriașilor titulari de contract potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din aceeași lege. De altfel, prin hotărârea nr. 304 din 20 octombrie 1997, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1945 din cadrul Consiliului județului Galați a și respins cererea de restituire în natură formulată de fostul proprietar D.P.A.

La momentul în care a fost dată hotărârea de mai sus era pe deplin legală, iar până la data de 6 noiembrie 2000 imobilul a avut într-adevăr regimul juridic descris, putând fi vândut chiriașilor titulari de contract de până la acea dată, față de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, care considerau ca fiind preluate de stat cu titlu imobilele trecute în proprietatea statului prin hotărâri judecătorești penale, dispunând că în asemenea caz nu se aplică măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Dar, la 6 noiembrie 2000, consecință a deciziei nr. 48 din această dată a Curții Supreme de Justiție, regimul juridic al imobilului în litigiu a fost schimbat esențial în sensul că, înlăturându-se pedeapsa complementară a confiscării averii fostului proprietar D.P.A., titlul statului a devenit ineficace și imobilul a reintrat de drept în proprietatea privată, fiind restituibil în natură moștenitorilor fostului condamnat, ieșind astfel din categoria imobilelor a căror situație juridică făcea obiectul de reglementare a Legii nr. 112/1995.

Legea nr. 112/1995 fiind aplicabilă în egală măsură foștilor proprietari, cât și chiriașilor titulari de contract, este evident că în privința imobilului din cauză nu mai erau aplicabile prevederile art. 9 alin. (1) din lege, adică imobilul nu mai putea fi vândut în temeiul acestei legi după data de 6 noiembrie 2000. Arătata situație juridică nouă a imobilului putea și trebuia cunoscută prin depunerea de minime diligențe de către părțile contractante la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare (22 ianuarie 2001), ceea ce înlătură prezumția bunei credințe și demonstrează tocmai reaua-credință a pârâților.

Nu se poate imputa reclamantei inițiale D.L., moștenitoarea fostului proprietar, că nu a adus la cunoștința pârâților noua situație juridică a imobilului, dat fiind că ea însăși nu avea cunoștință de intenția pârâților de a proceda la vânzarea-cumpărarea imobilului în contextul în care la data celei din urmă era de notorietate iminentă apariție a unei legi reparatorii prin care urma a fi restituite și imobilele preluate de stat ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, actul normativ, anume Legea nr. 10/2001, apărând la foarte scurt timp (14 februarie 2001). În aceste împrejurări de fapt și de drept, contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută prevăzută de art. 948 pct. 4 C. proc.

civ. și de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, statuările contrare ale instanțelor fiind esențial nelegale. Ca urmare, pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(2) și art. 314 C. proc. civ., instanța supremă va admite recursul, va casa hotărârile date în primă instanță și în apel, iar pe fond va admite recursul și va constata nul absolut contractul de vânzare-cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții I.P. și I.M. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Galați. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 5192 din 10 octombrie 2003 a Judecătoriei Galați, iar pe fond, admite acțiunea civilă introdusă de D.L., continuată de I.P. și I.M., împotriva pârâților A.T., A.Z. și Consiliul Local al Municipiului Galați, și constată nul absolut contractul de vânzare-cumpărare nr. 56405 din 22 ianuarie 2001 intervenit între părți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.