ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 942/2006

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 februarie 1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 1, reclamanții D.I. și D.M. au revendicat, în contradictoriu cu Municipiul București terenul în suprafață de 250 mp situat în București. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul revendicat a fost proprietatea părinților lor D.E. și P., a fost expropriat în anul 1943 pentru extinderea cimitirului Sf. Vineri, dar întrucât expropriatorul nu a achitat despăgubirile prin hotărâre judecătorească, decizia civilă nr. 254 din 29 februarie 1949 a Curții București, secția a II-a civilă, exproprierea a fost anulată, efectul fiind revenirea bunului în patrimoniul foștilor proprietari.

Demersurile proprietarilor de redobândire a posesiei au rămas fără efect până la abolirea regimului comunist. Au arătat reclamanții că după 1989 într-o primă fază Primăria a recunoscut abuzul săvârșit și prin dispoziția nr. 189/1992 a autorizat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dar ulterior, acesta a fost anulat prin decizia civilă nr. 648 din 27 februarie 1998 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Judecătoria sectorului 1, prin sentința civilă nr. 4776 din 2 aprilie 1998 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, la cererea (oral) formulată de pârâtă. Sentința nu a fost motivată. După un prim ciclu procesual, în care Tribunalul București respinsese acțiunea ca inadmisibilă, același tribunal, secția a III-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 774 din 22 iunie 2000 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

S-a reținut în motivare că reclamanților li s-a recunoscut dreptul de proprietate prin dispoziția nr. 189/1992 emisă de Consiliul local al municipiului București, fiind puși în posesie prin proces-verbal din anul 1993, fără ca aceste acte să fi fost desființate prin hotărâre judecătorească. Apelul declarat de reclamanți a fost respins prin decizia civilă nr. 690 din 9 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nemotivat. Împotriva acestei decizii în termen legal reclamanții au declarat recursul de față. Se susține că nici instanța de fond, nici cea devolutivă de control nu au interpretat corect actul juridic dedus judecății, pronunțând hotărâri contradictorii; pe de o parte se susține că au titlu de proprietate, dar totuși acțiunea în revendicare se respinge.

Au fost depuse înscrisuri. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, au solicitat conform art. 47 suspendarea judecării recursului, sperând că vor obține pe calea acestei legi recunoașterea de către pârât a dreptului lor. După repunerea pe rol, au învederat că solicită continuarea judecătoriei pe calea dreptului comun a acțiunii în revendicare, întrucât nu au primit nici un răspuns de la Primărie. Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare și nici nu a propus probe în combaterea recursului. Recursul se privește fondat, urmând a fi admis pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ., cu consecința casării tuturor hotărârilor și a trimiterii cauzei pentru competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1, conform art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., pentru următoarele considerente. Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în anul 1998 reclamanții au învestit Judecătoria sectorului 1 cu o acțiune în revendicare. Titlul lor de proprietate este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare din 21 februarie 1927 (fila 2 fond) prin care autorii lor au devenit proprietari. În mod greșit Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența de soluționare a cauzei, fără a exista probe la dosar privind valoarea bunului revendicat care să fi atras, eventual, competența altei instanțe. Considerându-se competent, Tribunalul București a respins acțiunea, cu motivarea că reclamanții au titlu de proprietate, constând din dispoziția nr. 189/1992.

Nu s-a observat însă că această dispoziție a fost anulată prin decizia civilă 648/1998 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, (fila 27 dosar Curtea Supremă de Justiție). Oricum însă, sentința apare ca fiind contradictorie, dacă se constată că reclamantul are titlu de proprietate, iar pârâtul nu, acțiunea în revendicare trebuie admisă, iar nu respinsă. Sentința de fond a fost menținută de instanța de apel, care s-a rezumat la a constata că apelul este nemotivat, încălcând astfel dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care impun judecătorilor de la instanța devolutivă de control, să prevină orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. De aceea, hotărârile pronunțate vor fi casate iar cauza va fi trimisă la instanța de fond Judecătoria sectorului 1, inițial investită și competentă material, care va soluționa pricina în raport cu lămuririle mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții D.I. și D.M. împotriva deciziei nr. 690/A din 9 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 774 din 22 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2006.