ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 942/2006

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9

februarie 1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 1, reclamanții D.I. și D.M. au

revendicat, în contradictoriu cu Municipiul București terenul în suprafață de

250 mp situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că terenul revendicat a fost proprietatea părinților lor D.E. și P.,

a fost expropriat în anul 1943 pentru extinderea cimitirului Sf. Vineri, dar

întrucât expropriatorul nu a achitat despăgubirile prin hotărâre judecătorească,

decizia civilă nr. 254 din 29 februarie 1949 a Curții București, secția a II-a

civilă, exproprierea a fost anulată, efectul fiind revenirea bunului în

patrimoniul foștilor proprietari.

Demersurile proprietarilor de

redobândire a posesiei au rămas fără efect până la abolirea regimului comunist.

Au arătat reclamanții că după 1989

într-o primă fază Primăria a recunoscut abuzul săvârșit și prin dispoziția nr. 189/1992

a autorizat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate,

dar ulterior, acesta a fost anulat prin decizia civilă nr. 648 din 27 februarie

1998 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Judecătoria sectorului 1, prin

sentința civilă nr. 4776 din 2 aprilie 1998 și-a declinat competența de

soluționare în favoarea Tribunalului București, la cererea (oral) formulată de

pârâtă.

Sentința nu a fost motivată.

După un prim ciclu procesual, în

care Tribunalul București respinsese acțiunea ca inadmisibilă, același

tribunal, secția a III-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 774 din 22

iunie 2000 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

S-a reținut în motivare că

reclamanților li s-a recunoscut dreptul de proprietate prin dispoziția nr. 189/1992

emisă de Consiliul local al municipiului București, fiind puși în posesie prin

proces-verbal din anul 1993, fără ca aceste acte să fi fost desființate prin

hotărâre judecătorească.

Apelul declarat de reclamanți a fost

respins prin decizia civilă nr. 690 din 9 noiembrie 2000 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, ca nemotivat.

Împotriva acestei decizii în termen

legal reclamanții au declarat recursul de față.

Se susține că nici instanța de fond,

nici cea devolutivă de control nu au interpretat corect actul juridic dedus

judecății, pronunțând hotărâri contradictorii; pe de o parte se susține că au

titlu de proprietate, dar totuși acțiunea în revendicare se respinge.

Au fost depuse înscrisuri.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, au solicitat conform art. 47 suspendarea judecării recursului, sperând

că vor obține pe calea acestei legi recunoașterea de către pârât a dreptului

lor.

După repunerea pe rol, au învederat

că solicită continuarea judecătoriei pe calea dreptului comun a acțiunii în

revendicare, întrucât nu au primit nici un răspuns de la Primărie.

Intimatul-pârât nu a formulat

întâmpinare și nici nu a propus probe în combaterea recursului.

Recursul se privește fondat, urmând

a fi admis pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., cu consecința casării tuturor hotărârilor și a trimiterii cauzei pentru

competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1, conform

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

Astfel cum a rezultat din expunerea

rezumată a lucrărilor dosarului, în anul 1998 reclamanții au învestit

Judecătoria sectorului 1 cu o acțiune în revendicare.

Titlul lor de proprietate este

reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare din 21 februarie 1927 (fila 2

fond) prin care autorii lor au devenit proprietari.

În mod greșit Judecătoria sectorului

1 și-a declinat competența de soluționare a cauzei, fără a exista probe la

dosar privind valoarea bunului revendicat care să fi atras, eventual,

competența altei instanțe.

Considerându-se competent,

Tribunalul București a respins acțiunea, cu motivarea că reclamanții au titlu

de proprietate, constând din dispoziția nr. 189/1992.

Nu s-a observat însă că această

dispoziție a fost anulată prin decizia civilă 648/1998 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, (fila 27 dosar Curtea Supremă de Justiție).

Oricum însă, sentința apare ca fiind

contradictorie, dacă se constată că reclamantul are titlu de proprietate, iar

pârâtul nu, acțiunea în revendicare trebuie admisă, iar nu respinsă.

Sentința de fond a fost menținută de

instanța de apel, care s-a rezumat la a constata că apelul este nemotivat,

încălcând astfel dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și ale art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., care impun judecătorilor de la instanța devolutivă de control, să

prevină orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

De aceea, hotărârile pronunțate vor

fi casate iar cauza va fi trimisă la instanța de fond Judecătoria sectorului 1,

inițial investită și competentă material, care va soluționa pricina în raport

cu lămuririle mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții D.I. și D.M. împotriva deciziei nr. 690/A din 9 noiembrie 2000 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința civilă nr. 774 din 22 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la

Judecătoria sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2006.