ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4342/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 28 mai

2002, reclamanta SC C.A. SA Arad, cere obligarea pârâtei SC A. SA Arad la plata

unei chirii lunare de 1.246 euro plătibili în lei la cursul zilei din data

plății, începând cu 1 aprilie 2003 și în continuare, pentru suprafața de 178 mp.

din spațiul situat la demisolul hotelului A. din Arad, folosit de către pârâtă

ca punct termic și în caz de opunere, evacuarea pârâtei cu cheltuieli de

judecată.

Prin precizarea de acțiune din 2

iulie 2003, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2.492 euro,

plătibili în lei la cursul zilei din data plății, cu titlu de despăgubiri

pentru suprafața de 178 mp. din spațiul pe care aceasta îl ocupă pentru lunile

aprilie și mai 2003, iar în continuare câte 1.246 euro lunar pentru același

spațiu, iar în subsidiar evacuarea pârâtei din imobil.

Prin sentința civilă nr. 3079 din 22

octombrie 2003, Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ,

respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantă, reținând că deși

reclamanta este proprietara imobilului, punctul termic nu este sa deoarece,

potrivit prevederilor art. 3 din O.G. nr. 73/2002, privind organizarea și

funcționarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă

autorizat, punctul termic face parte din sistemul energetic de interes local

care aparține proprietății publice a unităților administrativ teritoriale, iar

în contractul încheiat între părți la 6 iunie 1996 pe durata existenței

instalației punctului termic pentru utilizarea spațiului aferent acestuia de la

subsolul hotelului A. Arad, nu a fost stabilit prețul locațiunii, valoarea

chiriei urmând a se acoperi din contravaloarea lucrărilor la care s-a obligat

utilizatorul prin respectivul contract.

Prin decizia civilă nr. 142 din 11

mai 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios

administrativ, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

instanței de fond, schimbă în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea

precizată formulată de reclamantă și obligă pe pârâtă să plătească despăgubiri

pentru folosința spațiului în litigiu în sumă de 16.196 euro plătibili în lei,

la cursul zilei din data plății, pentru perioada aprilie 2003 – aprilie 2004

și, în continuare câte 1.246 euro lunar, iar în caz de opunere, dispune

evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 178 mp. situat la demisolul

hotelului A. Arad, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe în sarcina

pârâtei în sumă totală de 82.693.755 lei.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că din extrasul de carte funciară existent la dosar reiese că

reclamanta apelantă este proprietara hotelului A. Arad, inclusiv a spațiului în

suprafață de 178 mp. utilizat de pârâtă ca punct termic și situat la demisolul

menționatei clădiri și că prevederile art. 3 din O.G. nr. 73/2002 invocate de

instanța de fond nu sunt incidente, deoarece acestea se referă la instalațiile

ca atare ale punctului termic și nu la spațiul unde se găsește acesta amplasat,

precum și că, din probele administrate în cauză, a rezultat fără echivoc, că în

fapt pârâta intimată folosește spațiul în litigiu fără a plăti vreo chirie,

reținere pentru care instanța de apel a dispus efectuarea în cauză a unei

expertize contabile în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor solicitate

de apelantă pentru folosința spațiului în cauză de către pârâta intimată.

Împotriva deciziei instanței de

apel, pârâta a declarat recurs prin care cu invocarea motivelor prevăzute de art.

304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia și modificarea

deciziei atacate în sensul menținerii ca valabilă și temeinică a hotărârii

instanței de fond.

În susținerea recursului său, pârâta

recurentă arată, că motivarea deciziei atacate este contradictorie, întrucât

instanța de apel reține că, faptul că spațiul în suprafață de 178 mp. în care

se găsește punctul termic al pârâtei intimate este proprietatea reclamantei

apelante rezultă și din contractul de servicii din 6 iunie 1996, pentru ca

ulterior să arate că respectivul contract ar fi fost încheiat de antecesoarea

SC A. SA, contradicție care, arată recurenta, conduce la realitate că între

reclamanta apelantă și recurentă există contract valabil, decizia Curții de

Apel, reprezentând o intervenție nelegală asupra unor relații contractuale.

Recurenta critică soluția instanței

de apel și pentru că a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 31/1990 și a Legii nr.

26/1990 atunci când a apreciat că prin privatizarea SC A. SA prin cumpărarea

acțiunilor de către SC C.A. SA, ar fi încetat existența ca persoană juridică a

societății privatizate.

Mai arată recurenta că instanța de

apel a făcut o greșită aplicare și a prevederilor O.G. nr. 73/2002, care

stabilesc cu claritate statutul juridic al punctelor termice care aparțin

domeniului public local, recurenta fiind doar concesionar al acestor bunuri.

În susținerea recursului său

recurenta SC R. SA Arad, devenită prin absorbire SC C.A. SA, mai învederează că

nu au fost respectate prevederile legale imperative legate de timbrarea

apelului, reclamanta apelantă achitând taxa aferentă la Trezoreria Arad și nu

la Trezoreria Timișoara cum ar fi trebuit, instanța de apel considerând apelul

timbrat, cu încălcarea, apreciază recurenta, a prevederilor O.G. nr. 36/2002.

Recurenta cere și suspendarea

executării deciziei atacate până la soluționarea recursului, cerere la care

renunță la termenul din 18 noiembrie 2004, așa cum s-a consemnat la încheierea

de ședință.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

reclamanta intimată, devenită SC C.V. SA prin fuziunea prin contopire a trei

societăți comerciale între care și SC C.A. SA, solicită respingerea recursului

ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului Curtea reține că nici una dintre criticile formulate de recurentă nu

poate fi reținută, decizia recurată fiind temeinică, dată cu examinarea tuturor

probelor administrate, instanța de apel dând o corectă interpretare actului

juridic dedus judecății și neschimbând natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia și făcând o corectă aplicare a legii, astfel că, în

consecință, recursul nu este fondat.

Referitor la timbrarea apelului în

cont greșit se reține că această excepție nu a fost formulată cu prilejul

judecării apelului, așa cum rezultă din încheierea din ședința din 4 februarie

2004 (dosar de apel) potrivit căreia instanța constată legal timbrat apelul,

fără a se fi consemnat ridicarea de către intimata pârâtă a vreunei excepții în

acest sens. Mai mult, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, privind

taxele judiciare de timbru a persoanelor juridice plătesc taxele judiciare de

timbru în numerar sau prin virament, în contul bugetului de stat, la unitatea

trezoreriei statului în raza căreia își are sediul fiscal, astfel că motivul de

recurs invocat urmează a fi respins ca nefondat.

Referitor la critica vizând greșita

aplicare a legii respectiv a prevederilor O.G. nr. 73/2002, Curtea constată că

acestea, respectiv art. 3 pct. 3 lit. c), definesc punctele termice ca fiind

capacități energetice de interes local, respectiv instalații energetice,

accepțiune pe care o reține corect instanța de apel, astfel că nu se poate

constata o greșită aplicare a legii de către menționata instanță, critica

urmând a fi respinsă.

Faptul că în art. 3 alin. (3) din O.G.

nr. 73/2002 se precizează că „sistemele energetice de interes local fac parte

din infrastructura tehnico – edilitară a localităților și aparțin proprietății

publice a unităților administrativ teritoriale”, nu înseamnă că, așa cum corect

reține instanța de apel, spațiul în care funcționează instalația tehnologică și

echipamentele punctului termic, respectiv capacitatea energetică în cauză iese

din proprietatea privată a titularului, în speță reclamanta intimată, și nici

în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale. Așa cum întemeiat

a reținut instanța de apel spațiul în care funcționează punctul termic, spațiu

în suprafață de 178 mp. aflat la subsolul hotelului A. este proprietatea

intimatei reclamante, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară aflat la

dosar (dosar fond).

Și critica instanței de apel pentru

motive contradictorii pe care s-ar sprijini decizia pronunțată nu este

întemeiată.

Este corectă susținerea recurentei

pârâte relativă la faptul că prin schimbarea acționariatului unei societăți pe

acțiuni prin orice mijloc permis de lege nu este afectată existența respectivei

societăți ca persoană juridică, aceasta rămânând în continuare titulara patrimoniului

său, deținând bunurile cu titlul juridic cu care i-au fost aportate sau cu care

le-a dobândit.

Considerentele eronate în acest sens

din decizia instanței de apel nu sunt însă de natură a afecta temeinicia

soluției date, fiind nerelevant momentul în care proprietatea asupra hotelului A.

a trecut din proprietatea statului în proprietatea privată a reclamantei.

Contractul de servicii din 6 iunie

1996, privind utilizarea spațiului aferent punctului termic de la subsolul

hotelului A. Arad, încheiat între SC A. SA Arad, (astăzi SC C.A. SA) și SC R.

SA (astăzi SC C. SA Arad) este în final un contract de închiriere.

În temeiul acestui contract,

utilizatorul, SC R. SA, și-a asumat o serie de obligații să realizeze pe

cheltuiala sa proprie operații de întreținere, verificare și testare și să

participe cu contravaloarea lucrărilor de igienizare și de reparație a

hidroizolațiilor proporțional cu suprafața utilizată, să răspundă de siguranța

funcționării propriilor instalații și de reparare a urmării oricăror avarii

produse de acestea, să nu subînchirieze, concesioneze ori să înstrăineze în

orice altă firmă spațiul utilizat, iar în caz de nerespectare a acestora se

obligă să evacueze spațiul închiriat și să-l predea proprietarei în starea în

care l-a primit.

În redactarea dispozițiilor

contractuale (punctul 6, art. 11 lit. g), sau punctul 8 art. 3) reiese cu

evidență că respectivul contract a fost un contract de închiriere (dosar de

fond).

Mai mult, în contract a fost

determinată implicit și chiria, aceasta constând în participarea cu

contravaloarea lucrărilor de igienizare și reparații a hidroizolațiilor

proporțional cu suprafața utilizată (punctul 4 contract).

Mai mult, în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 1414 C. civ., conform cărora: „Se consideră ca o locațiune

orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestație anuală, sub orice

titlu ar fi făcută.

O asemenea concesiune nu trece către

cesionar nici o proprietate, chiar când s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va

fi fără nici un efect”.

Din adresa nr. 13633 din 15

noiembrie 2002 trimisă de recurentă intimatei (dosar de recurs) prin care

comunică acesteia că în urma analizării propunerii privind încheierea unui

contract de închiriere pentru punctul termic nu poate accepta chiria propusă ca

fiind partenere, rezultă că la data expedierii adresei contractul nu mai era în

vigoare, dar că recurenta continua să dețină și să exploateze punctul termic și

deci să utilizeze și spațiul de 178 mp. în care acesta este amplasat, având

licența de producere și furnizare de energie termică (dosarul de recurs).

Cu această suplimentare de motivare

Curtea constată că în mod întemeiat a reținut instanța de apel că recurenta

pârâtă deține spațiul în litigiu fără vreun titlu legal și fără a plăti vreo

chirie, astfel că și critica recurentei fundamentată că ar mai produce efecte

contractul din 6 iunie 1996, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Astfel fiind, pentru considerentele

arătate, reținându-se că decizia instanței de apel este legală și temeinică,

recursul formulat de pârâtă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC C. SA Arad, împotriva deciziei nr. 142 din 11 mai 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 septembrie 2005.