ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1841/2005

Asupra recursului în anulare de față, constată: Prin sentința civilă nr. 5272 din 13 decembrie 2000 Judecătoria Giurgiu a admis, în parte, cererile reclamantei D.(fostă P.)D., cererea pârâtului P.Ș. și cererea de intervenție formulată de intervenienta A.I. și a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de ½ părți indivize pentru fiecare, bunurile imobile și mobile enunțate în dispozitiv, sens în care au fost atribuite reclamantei imobilul situat în comuna Comana, sat Budeni, compus din teren loc de casă, casă și anexe, puț, gard, precum și cei 1,75 ha teren din titlul de proprietate nr. 21059/1993 emis pe numele defunctului D.N., în valoare de 44.523.914 lei” și mai multe bunuri mobile, bunuri în valoare totală de 58.314.914 lei iar pârâtului P.Ș.

imobilul situat în comuna Comana compus din 1000 mp, casă și anexe gospodărești (48.223.756 lei) și mai multe bunuri imobile indicate, bunuri în valoare totală de 54.490.000 lei. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de revocare, în parte, a testamentului autentificat sub nr. 2674 din 25 octombrie 2005 de Notariatul de Giurgiu, formulată de reclamantă D.D., s-a constatat ca fiind proprietatea intervenientei o plapumă și 3 seturi persane iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 1.862.079 lei cu titlu de sultă. Sentința arătată a fost menținută prin decizia civilă nr. 372 din 15 mai 2001 a Tribunalului Giurgiu prin care au fost respinse apelurile declarate de reclamantă și intervenientă.

Totodată, prin decizia civilă nr. 3005 din 5 noiembrie 2001 Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, a respins recursul declarat de reclamanta D.D. împotriva deciziei date în apel. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție invocând incidența art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, fapt care ar fi determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și, totodată, că acestea ar fi vădit netemeinice. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanțele au încălcat prevederile art. 741 C. civ., cu consecința atribuirii bunului imobil în exclusivitate unui copărtaș, deși acesta era comod partajabil în natură.

Se susține că părțile au dobândit în timpul căsătoriei 2 construcții, anume cea din comuna Comana edificată în anul 1974, aflată într-o stare tehnică bună și cea din satul Budeni, edificată în anul 1929, care este deteriorată și care necesită reparații urgente. Așa fiind, în mod greșit instanțele au atribuit imobilul din localitatea Comana pârâtului, fără a observa că acesta este comod partajabil în natură, că acesta a fost împărțit și folosit în fapt de ambii soți după despărțirea în fapt și că pârâtul l-a folosit doar o scurtă perioadă de timp după care s-a mutat în casa concubinei. Totodată se mai arată că, în mod greșit, instanțele au reținut în masa bunurilor comune și a partajat întreaga suprafața de 1,75 ha teren, deși părțile și-au dovedit dreptul de proprietate doar pentru o suprafață de 1.00 ha teren, restul de 0,75 ha teren fiind proprietatea unei terțe persoane, M.M.

La termenul de judecată din 21 aprilie 2003, reclamanta D.D. arată că nu mai insistă în soluționarea căii de atac promovată la sesizarea sa întrucât imobilul din localitatea Comana, a fost înstrăinat de pârât intervenientei, situație cu care este de acord. Analizând recursul în anulare dedus judecății, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente. În drept, potrivit art. 741 C. civ., la formarea și compunerea părților (loturilor) trebuie să se dea, în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare, evitându-se pe cât este cu putință îmbucătățirea imobilelor. Dispoziția legală menționată instituie criterii preferențiale pentru formarea și atribuirea loturilor.

În aplicarea corectă a textului se analizează și se urmărește asigurarea unei egalități între copărtași, în sensul ca aceștia să primească, în natură, partea de bunuri la care sunt îndreptățiți. Totodată, în aprecierea acestor criterii precum și a posibilității de partajare în natură a imobilelor instanțele trebuie să țină seama însă și de alte criterii cum ar fi posibilitatea ca bunul să poată fi exploatat de ambele părți, ocupația și relațiile existente între copărtași și alte împrejurări similare. Or, în speță, a fost dedus judecății un partaj de bunuri comune, ca urmare a divorțului părților intervenit în anul 1996, părți care, în fapt sunt despărțite din anul 1994, dat fiind că raporturile dintre ele sunt grav și iremediabil vătămate.

În mod necontestat, în masa bunurilor comune s-a reținut că se includ două construcții, situate la o distanță de aproximativ 3 km una de cealaltă, una în satul Budeni, cu o vechime de 71 ani, aflată într-o stare tehnică „satisfăcătoare” (casă bătrânească), dobândită prin moștenire, și construcția din comuna Comana, care potrivit concluziilor expertului I.N. nu este comod partajabil în natură. Concluzia arătată este expusă și de expertul S.I. care arată că nici una din cele două construcții nu este comod partajabilă în natură. Așa fiind, în mod just instanțele au procedat la atribuirea fiecăreia dintre părți a unuia dintre cele două imobilele în litigiu.

De altminteri, partajarea în natură, aspect invocat prin recursul în anulare, pe lângă faptul că nu este realizabilă în speța dedusă judecății, ar presupune și obligarea foștilor soți să locuiască, în continuare, împreună, în același imobil fapt ce ar constitui o sursă de conflicte, motiv pentru care o asemenea solicitare nu poate fi primită. Cât privește includerea suprafețelor de teren în masa de împărțit, este de observat că aceasta s-a realizat în conformitate cu mențiunile din titlul de proprietate emis părților în procedura Legii nr. 18/1991. Este de menționat și faptul că hotărârile judecătorești prin care se sistează stările de indiviziune, în raport de dispozițiile art. 786 C. civ., sunt declarative de drepturi și nu translative, adică nu reprezintă o înstrăinare ci doar o individualizare și o materializare a drepturilor indivize ori codevălmașe.

Așa fiind, în măsura în care, prin hotărârea de partaj s-ar fi încălcat dreptul de proprietate al unor terțe persoane, astfel cum se pretinde prin recursul în anulare, acestea au deschisă calea acțiunii în revendicare pentru valorificarea pretinselor încălcări ale drepturilor lor. Ca atare, cum hotărârile criticate au fost date cu aplicarea corectă a legii iar în raport de probatoriul administrat de părți situația de fapt a fost corect reținută, recursul în anulare dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziilor nr. 3005 din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, nr. 372 din 15 mai 2001 a Tribunalului Giurgiu și sentința civilă nr. 5272 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.