Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3197/2005

HOTĂRÂRE
27.05.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3197/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 august 2003, reclamanții B.A. și V.N. au chemat în judecată pe pârâții O.R.C. Dolj, SC N. SRL Filiași, V.D.C. și V.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța primul pârât să fie obligat să opereze înregistrarea actului adițional autentificat la 19 septembrie 2003, iar în subsidiar să se ia act de retragerea reclamanților din societatea pârâtă. În susținerea acțiunii se arată că la data de 19 august 2003 a fost încheiat actul adițional, care a consfințit Hotărârea A.G.A. SC N. SRL Filiași din 18 august 2003, în sensul retragerii reclamanților din societate și a cesionării părților sociale către pârâții V.D.C.

și V.I., care refuză să se prezinte la O.R.C. Dolj. Reclamanții au precizat acțiunea solicitând, obligarea pârâților să se prezinte la O.R.C. în vederea înregistrării actului adițional și a efectuării mențiunilor corespunzătoare referitoare la modificarea actului constitutiv. Prin sentința civilă 6270 din 5 noiembrie 2003, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâții V.D.C. și V.I. să se prezinte la O.R.C. Dolj, în vederea înregistrării actului adițional autentificat la 19 august 2003 la B.N.P. F.G.C. Au fost respinse celelalte capete de cerere. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 26/1990, comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în R.C.

a mențiunilor privind modificarea actului constitutiv în cel mult 15 zile de la data respectivelor acte sau fapte supuse obligației de înregistrare, iar O.R.C. Dolj a refuzat înregistrarea în raport de neîndeplinirea unor condiții legale necesare pentru efectuarea acestora. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții B.A. și V.N. susținând că retragerea din societate este recunoscut oricărui asociat al unei societăți comerciale, fiind un mod de modificare al unui act constitutiv prin voința asociaților. Prin decizia nr. 243 din 28 mai 2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții B.A. și V.N., în contradictoriu cu pârâții V.D.C., V.I., SC N. SRL Filiași și O.N.R.C.

de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva sentinței civile 6270/2003 a Tribunalului Dolj. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut că retragerea apelanților din cadrul societății intimate s-a făcut cu acordul tuturor celorlalți asociați, potrivit art. 221 alin. (1) lit. b) din Legea 31/1990 și, ca urmare, corect instanța de fond i-a obligat pe pârâții V.D.C. și V.I. să se prezinte la O.R.C. Dolj în vederea înregistrării actului adițional autentificat la 19 august 2003 la B.N.P. F.G.C. Ca urmare a faptului că există creanțe neachitate de către societatea intimată nu se poate elibera certificatul de atestare fiscală și înregistrarea actului adițional la O.R.C. nu se poate încuviința la O.R.C.

Dolj. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs, timbrat, reclamanții B.A. și V.N. pentru nelegalitate sub aspectul greșitei aplicări a art. 221 din Legea 31/1990. Se susține că în conformitate cu dispozițiile legale, retragerea unuia sau mai multor asociați din societatea constituită de aceștia, operează în cazurile în care în actul constitutiv al societății sunt prevăzute anume situațiile în care se poate realiza retragerea, legea stabilind că retragerea din societate se realizează atunci când toți membrii asociați sunt de acord cu aceasta. Se arată că în speță, retragerea celor doi recurenți din societate a fost acceptată și hotărâtă de toți asociații prin Hotărârea A.G.A.

din 18 august 2003, iar ca o consecință a acestui fapt a fost întocmit un act adițional de modificare a actului constitutiv al societății la data de 19 august 2003, prin care cei doi recurenți au cesionat părțile sociale celor doi intimați, persoane fizice. În raport de aceste împrejurări, refuzul înregistrării retragerii din societate a O.R.C. Dolj este nelegală, existența datoriilor neachitate neputând constitui un motiv pentru refuzul înregistrării mai ale că aceste datorii nu le sunt imputabile. Se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pârâții V.D.C. și V.I. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Examinând decizia pronunțată în cauză sub aspectele de fapt și de drept invocate de reclamanți, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică. Se constată că prin motivele de recurs se critică decizia Curții de Apel sub aspectul refuzului directorului O.R.C. de a înregistra retragerea din societate a celor doi recurenți. Se constată că temeinic a reținut în cauză că O.N.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj, nu a refuzat înregistrarea actului adițional încheiat între părți, ci s-a comunicat că nu sunt îndeplinite cerințele legale necesare pentru efectuarea înregistrării, respectiv existența creanțelor neachitate de către societatea intimată împiedică eliberarea certificatului fiscal și ca urmare nu se poate încuviința înregistrarea solicitată.

Ori, în ceea ce privește retragerea recurenților din societatea intimată în condițiile, prevăzute de art. 221 alin. (1), lit. b) din Legea 31/1990, se reține că s-a făcut cu respectarea cerințelor legii, respectiv există acordul tuturor asociaților societății, acordul de voință fiind înscris și în actul adițional de modificare a actului constitutiv al societății. Însă, cum corect s-a reținut și de către instanța de apel, instanța de fond, i-a obligat pe pârâții, persoane fizice, să se prezinte la O.R.C. Dolj, în vederea înregistrării actului adițional, obligație îndeplinită de administratorul SC N. SRL Filiași, care a făcut demersurile necesare înregistrării acestui act.

În raport de faptul că societatea a fost amendată contravențional la data de 20 august 2003 (la data respectivă într-adevăr era întocmit actul adițional al asociaților firmei, însă aceasta nu producea efecte decât în raport cu părțile, nu și cu terții pentru ca respectiva contravenție constatată să nu fie imputabilă și recurenților), amendă neachitată, nu se poate elibera certificatul de atestare fiscală, certificat în lipsa căruia nu se poate înregistra actul modificator al actului constitutiv al societății. În consecință, se constată că în cauză au fost aplicate corect dispozițiile legale în materie, iar criticile formulate nu sunt fondate, mai ales că, practic, acestea vizează temeinicia deciziei.

Astfel, potrivit art. 312 C. proc. civ., constatând că recursul este nefondat, îl va respinge ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B.A. și V.N., împotriva deciziei nr. 243 din 28 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3643/2013
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 162 din 28 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 15521/63/2011, de Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, a fost admisă
ÎCCJ 2004-04-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3877/2005
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Examinând recursul declarat în cauză de către pârâta SC B.L.C. SRL, cu sediul în Craiova, str. Mihail Kogălniceanu, județul Dolj, constată următoarele: La 6 februarie 2004, reclaman
ÎCCJ 2004-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 893/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6736 pronunțată în ședința din Camera de Consiliu de la 19 decembrie 2003 de Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios adminis
ÎCCJ 2007-01-10
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 39/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Dolj la data de 3 iunie 2005 și înregistrată sub nr. 1091/CA/2005, reclamantul B.I. a chemat în judecată pârâții SC A.
ÎCCJ 2008-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 569/2008
Legea nr. 31/1990 republicată, întrucât deși în convocator nu s-a stipulat majorarea capitalului social, asociata C.D., care deținea o poziție minoritară, în societate a inclus la pct. 1, modificarea actului constitutiv cât și structura cap
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă