ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2889/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 707 din 16

aprilie 2004, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de P.C.C. jud. Sălaj, împotriva SC V.Z. SRL Zalău și în consecință:

- a obligat pârâta către reclamantă

la plata sumei de 34.667.000 lei cu titlu de chirie, plus majorări de 0,50 % pe

zi de întârziere.

- a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtei la plata chiriei pe 6 luni, conform art. 14 din

contractul de închiriere și

- a respins ca nefondată cererea

reconvențională formulată de aceeași pârâtă împotriva aceleiași reclamante.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 518

din 2 noiembrie 2004 a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot

sentința atacată și a respins ca inadmisibilă acțiunea, menținând restul

dispozițiilor sentinței.

Pronunțându-se astfel, instanța de apel

a reținut că în cauză reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă a

concilierii directe, prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

Nemulțumită de decizia pronunțată

reclamanta a declarat recurs arătând că este nelegală, deoarece natura

litigiului este de contencios fiscal și nicidecum comercială și ca atare nu

trebuia îndeplinită procedura, prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv

recurenta susține că obiectul cauzei privește recuperarea unor creanțe

bugetare; conform art. 8 C. com. << Statul, județul și comuna nu pot avea

calitatea de comercianți >>, iar în materia recuperării creanțelor

bugetare are prioritate legislația specială, O.G. nr. 39/2003, privind

procedura de administrare a creanțelor bugetare locale, aprobată prin Legea nr.

358/2003.

Recursul este fondat.

Litigiul în discuție este de natură

comercială întrucât obiectul cauzei deduse judecății nu îl constituie impozite

și taxe datorate bugetului local și stabilite prin actul de autoritate al

autorității administrative locale, ci sume datorate cu titlu de chirie, conform

contractului de închiriere, încheiat între părți și sume reprezentând

despăgubiri pretinse de pârâtă prin cerere reconvențională ca urmare a

investițiilor efectuate la un spațiu comercial.

În aceste condiții, critica

recurentei cu privire la natura litigiului este neîntemeiată.

Înainte de introducerea cererii de

chemare în judecată și a cererii reconvenționale reclamanta și respectiv pârâta

au încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă, așa cum rezultă

din notificările și răspunsurile la aceste notificări aflate la dosarul

instanței de fond.

Față de această situație se

apreciază că în cauză au fost îndeplinite cerințele art. 720

1

C.

proc. civ., iar scopul urmărit de legiuitor acela de încercare a prevenirii

încărcării rolului instanțelor cu încă un litigiu și de aliniere la practicile

Europene de găsire a metodelor alternative de soluționare a litigiilor a fost

realizat.

Întrucât instanța de apel a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, conform art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și casând decizia atacată va

trimite cauza acestei instanțe pentru soluționarea pe fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta P.C.C., împotriva deciziei nr. 518 din 2 noiembrie 2004 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia

atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

17 mai 2005.