ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2889/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 707 din 16 aprilie 2004, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de P.C.C. jud. Sălaj, împotriva SC V.Z. SRL Zalău și în consecință: - a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 34.667.000 lei cu titlu de chirie, plus majorări de 0,50 % pe zi de întârziere. - a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei pe 6 luni, conform art. 14 din contractul de închiriere și - a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de aceeași pârâtă împotriva aceleiași reclamante. Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 518 din 2 noiembrie 2004 a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința atacată și a respins ca inadmisibilă acțiunea, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Pronunțându-se astfel, instanța de apel a reținut că în cauză reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii directe, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Nemulțumită de decizia pronunțată reclamanta a declarat recurs arătând că este nelegală, deoarece natura litigiului este de contencios fiscal și nicidecum comercială și ca atare nu trebuia îndeplinită procedura, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv recurenta susține că obiectul cauzei privește recuperarea unor creanțe bugetare; conform art. 8 C. com. << Statul, județul și comuna nu pot avea calitatea de comercianți >>, iar în materia recuperării creanțelor bugetare are prioritate legislația specială, O.G.

nr. 39/2003, privind procedura de administrare a creanțelor bugetare locale, aprobată prin Legea nr. 358/2003. Recursul este fondat. Litigiul în discuție este de natură comercială întrucât obiectul cauzei deduse judecății nu îl constituie impozite și taxe datorate bugetului local și stabilite prin actul de autoritate al autorității administrative locale, ci sume datorate cu titlu de chirie, conform contractului de închiriere, încheiat între părți și sume reprezentând despăgubiri pretinse de pârâtă prin cerere reconvențională ca urmare a investițiilor efectuate la un spațiu comercial. În aceste condiții, critica recurentei cu privire la natura litigiului este neîntemeiată. Înainte de introducerea cererii de chemare în judecată și a cererii reconvenționale reclamanta și respectiv pârâta au încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă, așa cum rezultă din notificările și răspunsurile la aceste notificări aflate la dosarul instanței de fond.

Față de această situație se apreciază că în cauză au fost îndeplinite cerințele art. 720 1 C. proc. civ., iar scopul urmărit de legiuitor acela de încercare a prevenirii încărcării rolului instanțelor cu încă un litigiu și de aliniere la practicile Europene de găsire a metodelor alternative de soluționare a litigiilor a fost realizat. Întrucât instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și casând decizia atacată va trimite cauza acestei instanțe pentru soluționarea pe fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta P.C.C., împotriva deciziei nr. 518 din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 mai 2005.