ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5592/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2003, reclamanta SC M.D. SRL Râșnov a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M-15 nr. 0048 din 4 februarie 1998, emis de Ministerul Tineretului și Sportului, în favoarea SC B.T.T. SA București, pentru suprafața de 5.490 mp, teren aferent obiectivului C.D. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actul de proprietate contestat a fost emis cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, în privința suprafeței de 5490 mp, teren aferent obiectivului C.D., întrucât acesta nu mai aparținea SC B.T.T. SA, de la data de 30 noiembrie 1992, când a aportat obiectivul respectiv, la capitalul social al societății reclamante și, deci, terenul aferent nu mai era necesar desfășurării activității.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 685 din 14 aprilie 2004, cu motivarea că actul administrativ dedus judecății a fost eliberat cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990, ale H.G. nr. 834/1991, neexistând nici un motiv de nulitate în privința suprafeței de 5490 mp. Cu privire la aportul constituit de societatea pârâtă, la capitalul social al SC M.D. SRL Râșnov, instanța de fond a respins, ca nefondate, susținerile din acțiune, reținând că acest aport a avut ca obiect numai clădiri și, deci, terenul aferent pentru care a fost eliberat certificatul de proprietate, se afla în patrimoniul titularului actului, fiind necesar realizării obiectului de activitate al societății.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamanta, solicitând modificarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. În motivul de recurs invocat în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra mențiunilor din C.F. nr. 9990 Râșnov, potrivit cărora dreptul de proprietate al intimatei-pârâte asupra terenului în suprafață de 5490 mp a fost constituit și nu numai atestat prin certificatul contestat, ceea ce dovedește că la data de 11 august 1992, când s-a realizat aportul în natură pentru obiectivul C.D., terenul aferent nu se afla în patrimoniul societății intimate.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea instanței de fond, pentru încălcarea Legii nr. 15/1990, a H.G. nr. 834/1991 și a Legii nr. 18/1991, cu motivarea că este eronată concluzia din hotărâre privind îndeplinirea condițiilor legale de atestare a dreptului de proprietate, deși intimata-pârâtă nu a avut terenul în administrare directă și nu a dovedit că acest teren era necesar activității sale, cu atât mai mult, cu cât terenul avea destinație de pășune și se impunea sesizarea A.D.S. În ultimele două motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că hotărârea atacată se sprijină pe motive contradictorii, deoarece s-a confundat dreptul de folosință, cu dreptul de administrare, s-a constatat legalitatea certificatului de proprietate, fără a se fi depus la dosar documentația întocmită și s-a considerat că actul nu este constitutiv de drepturi, deși s-a reținut că la data eliberării lui, terenul se afla în patrimoniul intimatei-pârâte, fiind necesar obiectului său de activitate. Intimații Ministerul Educației și Cercetării și A.N.T. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că, prin măsurile de reorganizare prevăzute în O.U.G.

nr. 11/2004, nu au preluat activitatea din domeniul tineretului și respectiv că, protocolul încheiat în executarea acestui act normativ nu se referă și la C.D. cu terenul aferent. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: În limitele învestirii sale, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor formulate prin cererea de chemare în judecată, care nu a fost modificată sau completată în condițiile prevăzute de art. 132 C. proc. civ., până la închiderea dezbaterilor.

În atare situație, nu se poate reține că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui motiv de nelegalitate, care a fost invocat de recurenta-reclamantă, numai prin notele scrise depuse la judecata în fond a pricinii și pentru care nu se poate verifica dacă a fost discutat în contradictoriu, cu respectarea dreptului la apărare al tuturor părților. Această primă critică din recurs este neîntemeiată, și față de împrejurarea că, în realitate, vizează efectele actelor de publicitate imobiliară în regimul cărții funciare, și nu efectele actului juridic dedus judecății. Nefiind învestită să se pronunțe dacă mențiunile efectuate la data de 31 mai 2001, în C.F.

nr. 9990 Râșnov, cu privire la terenul în suprafață de 5.490 mp, sunt sau nu, constitutive de drepturi reale, instanța de fond a constatat corect că prin actul contestat în cauză, s-a atestat dreptul de proprietate al intimatei-reclamante asupra terenului, ca o consecință a existenței în patrimoniul său a unui alt drept real, și anume, dreptul de folosință gratuită a bunului pe durată nedeterminată. Cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, pentru că instanța de fond a constatat corect legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. M-15 nr. 0048 din 4 februarie 1998, în privința terenului în suprafață de 5.490 mp, aferent obiectivului C.D. Examinând toate probele administrate în cauză, instanța de fond a respins întemeiat apărările din acțiune, reținând că actul de proprietate contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 1 din H.G.

nr. 834/1991. Dreptul de folosință gratuită și pe durată nedeterminată asupra terenului în suprafață de 5.490 mp a existat în patrimoniul societății intimate de la data înființării sale în baza H.G. nr. 91/1991, când a preluat activul și pasivul C.T.T., fostul B.T.T., care a primit dreptul respectiv prin decizia nr. 629 din 11 noiembrie 1974, a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean Brașov. În această decizie s-a prevăzut expres transmiterea dreptului și asupra terenurilor aferente, drumurilor de acces și aleilor, astfel încât recurenta a susținut neîntemeiat că nu au fost dovedite existența terenului și titlul deținerii lui în patrimoniul societății intimate, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Instanța de fond a constatat corect și că terenul în suprafață de 5.490 mp, pentru care s-a atestat proprietatea intimatei-reclamante, era necesar desfășurării activității acesteia, potrivit obiectului de activitate înscris în actele constitutive ale societății. Constituirea în 1992 a aportului în natură la capitalul societății recurente nu a avut consecințe cu privire la îndeplinirea acestei condiții prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, pentru aportul realizat de intimata-pârâtă a avut ca obiect exclusiv clădiri, reprezentând C.D., și nu terenul aferent obiectivului. Recurenta a susținut neîntemeiat că au fost încălcate și prevederile Legii nr. 18/1991 și ale O.U.G. nr. 198/1999, acte care nu sunt incidente în cauză față de obiectul acțiunii și față de împrejurarea că nu au fost contestate competența autorității publice emitentă a actului și categoria de folosință a terenului.

Din acest motiv, urmează a fi respinse apărările privind necesitatea sesizării A.D.S. și destinația agricolă a terenului. Din actele dosarului, rezultă că terenul în suprafață de 5490 mp nu este inclus în categoria terenurilor agricole, fiind aferent obiectivului C.D. Ultimele critici formulate în recurs, în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vor fi respinse ca neîntemeiate, constatându-se că instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată s-a întemeiat pe analiza documentației întocmite pentru eliberarea actului, fără a cuprinde considerente contradictorii. Soluția instanței de fond nu este rezultatul confundării dreptului de folosință pe durată nedeterminată, cu dreptul de administrare, cum a susținut recurenta.

Între cele două drepturi reale corespunzătoare fostului drept de proprietate socialistă nu existau diferențe din punct de vedere al regimului juridic și al atributelor conferite titularului, astfel încât instanța de fond a reținut corect că dreptul de folosință gratuită pe durată nedeterminată transmis în patrimoniul intimatei-reclamante, a reprezentat un titlu de deținere a terenului, în sensul dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 1 din H.G. nr. 834/1991, ca o primă condiție pentru atestarea proprietății asupra bunului. Constatând că la dosarul cauzei au fost depuse actele în baza cărora a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul aferent C.D.

și că hotărârea instanței de fond nu cuprinde considerente de fapt și de drept străine de natura pricinii sau contradictorii, Curtea va respinge și aceste ultime motive de recurs. În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, recursul declarat de SC M.D. SRL Râșnov va fi respins ca nefondat. Față de soluția dată recursului, Curtea constată că excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a intimaților Ministerul Educației și Cercetării și A.N.T. au rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.D. SRL Râșnov împotriva sentinței civile nr. 685 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2005.