ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4296/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin

sentința penală nr. 96 din 10 februarie 2005, a condamnat pe inculpatul D.D., la

pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c), raportate la cele ale art.

76 lit. b) din același cod.

Pe durata și în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 din același cod.

În temeiul dispozițiilor art.

350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul D.D.,

iar în baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate

inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive de la 3 august 2004

la zi.

Inculpatul A.A. a fost

condamnat, la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), cu referire la art. 76 lit. b) din

același cod.

A aplicat dispozițiile art. 71

și art. 64 C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 3 august 2004,

la zi.

Inculpatul H.D.O. a fost

condamnat, la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu

aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), cu referire la art. 76 lit. b) din

același cod.

A aplicat dispozițiile art. 71

și art. 64 C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la

3 august 2004, la zi.

A constatat recuperat în

parte prejudiciul produs părții civile B.L.A.

În baza dispozițiilor art. 14

și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă B.L.A. și a obligat, în solidar, pe inculpații

D.D., A.A. și H.D.O. să plătească părții civile suma de 1.100.000 lei, cu titlu

de despăgubiri materiale.

Inculpatul D.D. a fost

obligat să plătească statului suma de 1.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare din care, suma de 800.000 lei, reprezintă onorariu avocat din oficiu.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că în seara zilei de 2 august 2004, în jurul

orelor 22,00 – 23,00, în timp ce se aflau pe strada Palat din municipiul Iași,

văzând-o pe partea vătămată B.L.A., inculpații D.D., A.A. și H.D.O., de comun

acord, au hotărât ca, prin violență, să sustragă geanta părții vătămate. În baza

hotărârii infracționale luate, cei trei inculpați au pornit în urmărirea părții

vătămate, iar în momentul în care s-au apropiat de ea, inculpatul D.D. a

prins-o de spate și i-a pus mâna la gură timp în care inculpatul A.A. i-a smuls

geanta de pe umăr, după care cei trei inculpați au fugit de la locul faptei.

Împotriva sentinței penale

au declarat apel inculpații D.D., A.A. și H.D.O., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpații D.D. și A.A. au

solicitat reducerea pedepselor raportat la faptele comise și la persoana

inculpaților.

Inculpatul H.D.O. a

solicitat achitarea, susținând că nu a săvârșit infracțiunea, nu a contribuit

la comiterea faptei, s-a aflat doar în imediata apropiere de locul unde cei doi

inculpați au comis infracțiunea și că nu există dovezi ale vinovăției sale.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia penală nr. 161 din 21 aprilie 2005, a respins apelurile declarate de

inculpați, ca nefondate, cu motivarea că instanța de fond a „reținut” corect

prin sentința de condamnare, acțiunile infracționale ale inculpaților,

contribuția materială individualizată a fiecăruia dintre inculpați, care se

circumscrie infracțiunii pentru care au fost condamnați.

Pedepsele pronunțate la care

au fost condamnați inculpații D.D. și A.A. au fost individualizate, în raport

cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu scopul și funcțiile pedepsei

prevăzută de art. 52 C. pen., concretizate în hotărârea de condamnare.

Pedepsele sunt stabilite sub minimul special prevăzut de lege ca efect al

circumstanțelor atenuante.

Cu privire la apelul

declarat de inculpatul H.D.O., instanța de control judiciar a arătat că: „În

sarcina inculpatului H.D.O., situație de fapt rezultată din probele cauzei, se

reține că a luat hotărârea infracțională împreună cu ceilalți doi inculpați, a

pornit în urmărirea părții vătămate și a asistat la desfășurarea actelor de

executare, întărindu-le autorilor convingerea infracțională, contribuția

inculpatului reprezintă un sprijin moral.

Activitatea materială

infracțională a inculpatului este dovedită de probele cauzei analizate în

detaliu prin hotărârea de condamnare.

De asemenea, pedeapsa

pronunțată la care inculpatul a fost condamnat este rezultatul procesului de

individualizare cu luarea în considerare a activității materiale infracționale

concrete comise de inculpat, a gradului de pericol social concret a

infracțiunii comise în forma de participare a complicității dându-se totodată

efect circumstanțelor atenuante reținute, fiind stabilită sub minimul special

prevăzut de lege.”

În termen legal, împotriva

deciziei penale a declarat recurs inculpatul D.D., solicitând ca prin acordarea

unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, să

se dispună reducerea pedepsei.

Examinând hotărârea atacată,

în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen. și din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3)

din același cod, Curtea constată,

în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat nefondat, urmând

a fi respins, ca atare.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, între altele, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 74 C.

pen. enumeră, exemplificativ, împrejurările care pot constitui circumstanțe

atenuante.

Dar constatarea uneia sau a

mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora

asemănătoare, nu  justifică prin ea însăși, considerarea lor ca circumstanțe

atenuante și pe cale de consecință, reducerea ori schimbarea modalității de

executare a pedepsei.

Recunoașterea

circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată și deci,

lăsată la aprecierea acesteia.

În aprecierea unor

împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de

pericol social concret al faptelor comise, la numărul lor, la ansamblul

condițiilor în care au fost săvârșite, precum și la orice alte elemente

privitoare la persoana făptuitorului.

În cauză, instanța de apel a

examinat cu atenție circumstanțele comiterii faptelor, precum și pe cele ce

caracterizează conduita generală a făptuitorului, concluzionând judicios că

prima instanță a aplicat în mod corect în favoarea inculpatului D.D.

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., constând

în lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră, de recunoaștere a faptelor

săvârșite, conduita bună a inculpatului avută anterior comiterii faptelor,

dându-le efectele prevăzute de art. 76 lit. b) și stabilind pedeapsa cu luarea

în considerare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 din

același cod.

Se constată așadar, că

pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, coborâtă sub limita minimă

de 7 ani închisoare prevăzută de textul de lege incriminator, este just

individualizată, prin considerarea criteriilor generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. și corespunde și scopului ei, astfel cum este

prevăzut de art. 52 din același cod, privind prevenția generală și specială și

nu se justifică reducerea.

Cum alte motive de casare

susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul declarat de

inculpatul D.D. va fi respins, ca nefondat, recurentul inculpat urmând a fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și

onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 161 din 21

aprilie 2005 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 3 august 2004,

la 12 iulie 2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care, suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iulie 2005.