ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4296/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 96 din 10 februarie 2005, a condamnat pe inculpatul D.D., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c), raportate la cele ale art. 76 lit. b) din același cod. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 din același cod. În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul D.D., iar în baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive de la 3 august 2004 la zi.

Inculpatul A.A. a fost condamnat, la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), cu referire la art. 76 lit. b) din același cod. A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 3 august 2004, la zi. Inculpatul H.D.O. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), cu referire la art. 76 lit. b) din același cod.

A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 3 august 2004, la zi. A constatat recuperat în parte prejudiciul produs părții civile B.L.A. În baza dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B.L.A. și a obligat, în solidar, pe inculpații D.D., A.A. și H.D.O. să plătească părții civile suma de 1.100.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale. Inculpatul D.D. a fost obligat să plătească statului suma de 1.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care, suma de 800.000 lei, reprezintă onorariu avocat din oficiu.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în seara zilei de 2 august 2004, în jurul orelor 22,00 – 23,00, în timp ce se aflau pe strada Palat din municipiul Iași, văzând-o pe partea vătămată B.L.A., inculpații D.D., A.A. și H.D.O., de comun acord, au hotărât ca, prin violență, să sustragă geanta părții vătămate. În baza hotărârii infracționale luate, cei trei inculpați au pornit în urmărirea părții vătămate, iar în momentul în care s-au apropiat de ea, inculpatul D.D. a prins-o de spate și i-a pus mâna la gură timp în care inculpatul A.A. i-a smuls geanta de pe umăr, după care cei trei inculpați au fugit de la locul faptei. Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații D.D., A.A.

și H.D.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpații D.D. și A.A. au solicitat reducerea pedepselor raportat la faptele comise și la persoana inculpaților. Inculpatul H.D.O. a solicitat achitarea, susținând că nu a săvârșit infracțiunea, nu a contribuit la comiterea faptei, s-a aflat doar în imediata apropiere de locul unde cei doi inculpați au comis infracțiunea și că nu există dovezi ale vinovăției sale. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 161 din 21 aprilie 2005, a respins apelurile declarate de inculpați, ca nefondate, cu motivarea că instanța de fond a „reținut” corect prin sentința de condamnare, acțiunile infracționale ale inculpaților, contribuția materială individualizată a fiecăruia dintre inculpați, care se circumscrie infracțiunii pentru care au fost condamnați.

Pedepsele pronunțate la care au fost condamnați inculpații D.D. și A.A. au fost individualizate, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu scopul și funcțiile pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., concretizate în hotărârea de condamnare. Pedepsele sunt stabilite sub minimul special prevăzut de lege ca efect al circumstanțelor atenuante. Cu privire la apelul declarat de inculpatul H.D.O., instanța de control judiciar a arătat că: „În sarcina inculpatului H.D.O., situație de fapt rezultată din probele cauzei, se reține că a luat hotărârea infracțională împreună cu ceilalți doi inculpați, a pornit în urmărirea părții vătămate și a asistat la desfășurarea actelor de executare, întărindu-le autorilor convingerea infracțională, contribuția inculpatului reprezintă un sprijin moral.

Activitatea materială infracțională a inculpatului este dovedită de probele cauzei analizate în detaliu prin hotărârea de condamnare. De asemenea, pedeapsa pronunțată la care inculpatul a fost condamnat este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a activității materiale infracționale concrete comise de inculpat, a gradului de pericol social concret a infracțiunii comise în forma de participare a complicității dându-se totodată efect circumstanțelor atenuante reținute, fiind stabilită sub minimul special prevăzut de lege.” În termen legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul D.D., solicitând ca prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, să se dispună reducerea pedepsei.

Examinând hotărârea atacată, în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și din oficiu, în baza art. 385 9 alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat nefondat, urmând a fi respins, ca atare. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 74 C. pen. enumeră, exemplificativ, împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante. Dar constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică prin ea însăși, considerarea lor ca circumstanțe atenuante și pe cale de consecință, reducerea ori schimbarea modalității de executare a pedepsei.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată și deci, lăsată la aprecierea acesteia. În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptelor comise, la numărul lor, la ansamblul condițiilor în care au fost săvârșite, precum și la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului. În cauză, instanța de apel a examinat cu atenție circumstanțele comiterii faptelor, precum și pe cele ce caracterizează conduita generală a făptuitorului, concluzionând judicios că prima instanță a aplicat în mod corect în favoarea inculpatului D.D.

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră, de recunoaștere a faptelor săvârșite, conduita bună a inculpatului avută anterior comiterii faptelor, dându-le efectele prevăzute de art. 76 lit. b) și stabilind pedeapsa cu luarea în considerare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. Se constată așadar, că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, coborâtă sub limita minimă de 7 ani închisoare prevăzută de textul de lege incriminator, este just individualizată, prin considerarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și corespunde și scopului ei, astfel cum este prevăzut de art. 52 din același cod, privind prevenția generală și specială și nu se justifică reducerea.

Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul declarat de inculpatul D.D. va fi respins, ca nefondat, recurentul inculpat urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 161 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 3 august 2004, la 12 iulie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2005.