Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 717/2006

HOTĂRÂRE
03.02.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 717/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 394 din 12 octombrie 2005 a Tribunalului Hunedoara a condamnat pe inculpatul C.P., la 2 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74, art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen. A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul să urmeze un tratament medical până la însănătoșire. În baza art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuțit corp delict, înregistrat la poziția nr. 62/2004 în Registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului Hunedoara.

În baza art. 14 lit. b), art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., obligă inculpatul să plătească părții vătămate B.G. 2.000 lei RON cu titlu de daune morale și 2.000 lei RON cu titlu de daune materiale. În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, modificată prin O.U.G. nr. 107/2005, a fost obligat inculpatul să plătească 1149,8 RON către partea civilă C.A.S. a Județului Hunedoara, cu titlu de cheltuieli de spitalizare. În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile B.G. cheltuielile judiciare în sumă de 551,1 lei RON. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 659,50 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Partea vătămată B.G.

a fost căsătorită cu fiica inculpatului C.P. La data de 4 ianuarie 2004 între inculpat și partea vătămată a izbucnit un conflict verbal, fiica inculpatului cât și martorii asistenți încercând să-l aplaneze. Partea vătămată în momentul când a încercat să-l lovească pe inculpat s-a dezechilibrat căzând la pământ, dar în momentul când încerca să se ridice inculpatul a lovit-o cu un cuțit de 2 ori în zona spatelui, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol ce au necesitat 22-25 zile îngrijiri medicale. Împotriva acestei hotărâri inculpatul și partea civilă au declarat apel. Prin apelul său inculpatul a solicitat achitarea, considerând că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, iar în subsidiar reducerea pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante.

Partea civilă a solicitat redozarea atât a pedepsei aplicată inculpatului cât și a cuantumului despăgubirilor civile acordate. Prin decizia penală nr. 354/ A din 8 decembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de inculpat, reducând pedeapsa de la 2 ani la un an și 7 luni închisoare. S-a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă B.G. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Apelul părții civile a fost respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri partea civilă B.G. a declarat recurs reiterând motivele formulate în apel. Recursul declarat este nefondat.

Prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 73, art. 74 și art. 76 C. pen., motivată de atitudinea sinceră a inculpatului, recunoscând și regretând fapta comisă, starea de tulburare generată de agresiunea verbală și fizică exercitată de către partea vătămată, labilitatea psihică și nu în ultimul rând starea de sănătate, reducând pedeapsa prevăzută de textul de lege aplicat, sub minimul special. Instanța de apel la rândul ei a redus pedeapsa la limita prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., făcând o interpretare corectă a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Despăgubirile civile au fost corect stabilite neimpunându-se modificarea lor și acordarea de daune morale.

În consecință, recursul părții civile urmează a fi respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.G. împotriva deciziei penale nr. 354/ A din 8 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe intimatul inculpat C.P. Obligă recurentă la plata sumei de 140 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5400/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 575/ D din 15 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 3137/2005, în temeiul art. 20 raportat la art. 174 alin. (1
ÎCCJ 2006-09-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5005/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 176 din 7 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul R.C. a fost condamnat pentru săvârșirea tentativ
ÎCCJ 2006-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3622/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 57 din 15 februarie 2006 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul N.R.C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat p
ÎCCJ 2003-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3786/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 161 din 23 august 2002, Tribunalul Buzău a respins cererea, privind schimbarea încadrării juridice a faptei comise din tentativa la infr
ÎCCJ 2003-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2532/2003
Asupra recursului de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2 din 7 ianuarie 2002, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infra
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă