ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.O. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București,

modificarea hotărârii nr. 12639/12122 din 25 mai 2004, emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, pentru perioada 27 iunie 1940 - 15 iunie 1945.

În motivarea acțiunii a

arătat că pârâta i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945, dar nu a avut în vedere

înscrisurile prezentate pentru dovedirea persecuțiilor din motive etnice la

care a fost supusă familia sa, cu începere de la data de 28 iunie 1940.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2791 din 17

noiembrie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că cererea reclamantului, vizând perioadele 28

iunie - 6 septembrie 1940 și 6 martie - 15 iunie 1945, excede reglementării

cuprinse în Legea nr. 189/2000, iar cât privește acordarea drepturilor pentru

întreaga perioadă, de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, această

solicitare nu a fost dovedită.

A mai reținut că în mod

corect a stabilit pârâta, că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr.

189/2000, numai pentru perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945, în care

reclamantul s-a refugiat, din motive etnice, din localitatea de domiciliu,

comuna Nemirovca, județul Soroca - Basarabia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul A.O., considerând-o netemeinică și nelegală și a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în fond, admiterea

acțiunii și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru

perioada 28 iunie 1940 - 24 august 1945.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază

de drepturile conferite de acest act normativ, persoana, cetățean român, care,

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la data de 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind

strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002 au

fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din

H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în

lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile

autentificate ale martorilor A.A. și N.M., rezultă că reclamantul s-a refugiat

din localitatea de domiciliu, comuna Nemirovca, județul Soroca (Basarabia), în

România, împreună cu fratele său, A.I., la începutul lunii martie 1944.

Așa fiind, în mod corect

instanța de fond a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile legale

pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie

1944 - 6 martie 1945 și că înscrisurile prezentate de acesta, cu privire la

persecuțiile suferite de membrii familiei sale, cu începere din anul 1940, nu

prezintă relevanță în aplicarea Legii nr. 189/2000, de drepturile prevăzute de

acest act normativ beneficiind numai categoriile de persoane prevăzute expres

în art. 1 al legii.

În consecință, pentru

considerentele arătate, recursul urmează a fi respins ca nefondat, motivele de

recurs depuse în ședință, la data de 10 mai 2005, nemaiputând fi analizate,

fiind formulate peste termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul A.O. împotriva sentinței civile nr. 2791 din 17 noiembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2005.