ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 1 aprilie 2004, reclamantul S.W. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, să se dispună anularea hotărârii nr. 9272 din 15 martie 2004, ca fiind nelegală și netemeinică, în raport cu prevederile Legii nr. 309/2002. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin cererea adresată Casei Județene de Pensii Dolj, a solicitat recunoașterea faptului că în perioada 3 septembrie 1955 - 6 iunie 1957 a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și a solicitat acordarea drepturilor stabilite prin acest act normativ.
Cererea a fost respinsă prin hotărârea nr. 9272/2004. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 706 din 19 noiembrie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 9272/2004, obligând pârâta să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 3 septembrie 1955 - 6 iunie 1957, începând cu data de 1 aprilie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul a îndeplinit serviciul militar în detașamente de muncă, în calitate de „constructor”, având înscrisă în documentele de evidență, ca specialitate militară, formularea „combatant neinstruit”. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta susține că din materialul probator administrat nu rezultă că reclamantul și-a îndeplinit serviciul militar în cadrul detașamentelor de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci în U.M. 04533. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar, în detașamente de muncă, în perioada menționată.
Stabilirea drepturilor prevăzute prin actul normativ menționat se face potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din lege, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare și din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești. Din mențiunile efectuate în fișa de evidență a reclamantului, rezultă că pe întreaga durată a serviciului militar, acesta a îndeplinit funcția de „constructor”, iar ca specialitate militară este înscrisă mențiunea „personal auxiliar”. Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă pe timpul stagiului militar, într-o unitate organizată în acest scop, nu există temei pentru a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.
Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența la Direcția Generală a Serviciului Muncii, a unității militare în care reclamantul și-a îndeplinit serviciul militar, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze serviciul militar. În consecință, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat în cauză se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 706 din 19 noiembrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.