ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5855/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune în contencios

administrativ, reclamanta N.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de

Pensii Ilfov, solicitând anularea hotărârii nr. 5807 din 3 martie 2005.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că părinții săi au fost strămutați din localitatea Rahova de Jos,

județul Durostor, în comuna Beidaud, județul Tulcea, făcând obiectul schimbului

de populație dintre România și Bulgaria, realizat în baza Tratatului de la

Craiova din 7 septembrie 1940, iar reclamanta s-a născut în localitatea Traian,

județul Tulcea, la data de 11 octombrie 1943.

Prin sentința civilă nr. 906 din 13

mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.E. și a anulat hotărârea

nr. 5807 din 3 martie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Ilfov, a obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre reclamantei, prin care să-i recunoască

acesteia, calitatea de beneficiară al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 11

octombrie 1943 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că părinții reclamantei nu au părăsit comuna Rahova

de Jos, de bună-voie, ci au fost angrenați în procedurile de strămutare, în

vederea aplicării tratatului, iar reclamanta s-a născut la data de 11 octombrie

1943, consecințele strămutării răsfrângându-se și asupra sa.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Ilfov care a motivat că reclamanta nu

face dovada strămutării părinților săi pe toată perioada prevăzută de lege și

că reclamanta nu dovedește că a fost strămutată în altă localitate, decât cea

de domiciliu, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge prin

asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales

de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă

părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din

situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit

ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni

români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care

au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit

persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt

nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați și

au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această

situație.

În cauză, este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit și familia sa, urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 906 din 13 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 decembrie 2005.