ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5855/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ, reclamanta N.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, solicitând anularea hotărârii nr. 5807 din 3 martie 2005. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții săi au fost strămutați din localitatea Rahova de Jos, județul Durostor, în comuna Beidaud, județul Tulcea, făcând obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria, realizat în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, iar reclamanta s-a născut în localitatea Traian, județul Tulcea, la data de 11 octombrie 1943. Prin sentința civilă nr. 906 din 13 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.E.

și a anulat hotărârea nr. 5807 din 3 martie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Ilfov, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre reclamantei, prin care să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 11 octombrie 1943 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că părinții reclamantei nu au părăsit comuna Rahova de Jos, de bună-voie, ci au fost angrenați în procedurile de strămutare, în vederea aplicării tratatului, iar reclamanta s-a născut la data de 11 octombrie 1943, consecințele strămutării răsfrângându-se și asupra sa. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Ilfov care a motivat că reclamanta nu face dovada strămutării părinților săi pe toată perioada prevăzută de lege și că reclamanta nu dovedește că a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 906 din 13 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2005.