ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6034/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la nr. 259 din 4 octombrie 2004 la Biroul Executorului Judecătoresc S.N., creditoarea SC M. SA în contradictoriu cu debitorul B.G. a solicitat executarea silită a sentinței civile nr. 4336/COM din 17 mai 2004 a Tribunalului Constanța, în scopul recuperării următoarelor sume: 196,65 dolari SUA în echivalent lei din ziua efectuării plății reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, 39.981,70 lei debit și 345.000 lei cheltuieli de judecată. Conform art. 373 1 C. proc. civ., executorul judecătoresc a solicitat instanței încuviințarea executării silite a hotărârii judecătorești menționate.

Prin încheierea nr. 302 din 11 februarie 2004 Judecătoria Medgidia a admis în parte cererea formulată, încuviințând executarea silită împotriva debitorului B.G., în temeiul sentinței civile nr. 4336/COM din 17 mai 2004 a Tribunalului Constanța în limita debitului de 345.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, nu este posibilă executarea silită a sumelor de 39.981,470 lei și 196,65 dolari SUA în echivalent lei, de către creditoare, întrucât administratorul nu datorează creditoarei, ci societății debitoare, plățile fiind destinate a satisface creanțele tuturor creditorilor, în condițiile legii.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel, creditoarea SC M. SA, susținând că, aspectele examinate de instanța de executare exced procedurii necontencioase de încuviințare a executării silite, că sentința civilă nr. 4336/COM/2004 a Tribunalului Constanța, fiind pronunțată în materie comercială nu mai era necesară încuviințarea ei cu formula executorie. A mai arătat că executarea silită este guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă, iar hotărârea menționată conține o obligație susceptibilă de executare silită, iar faptul că în dispozitivul ei nu apare mențiunea că debitorul este obligat la plata sumelor nu echivalează cu inexistența obligației de plată, dispozitivul fiind formulat conform art. 124 din Legea nr. 64/1995.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 246/C din 23 februarie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de creditoarea SC M.SA București, cu motivarea că executarea silită a hotărârilor prin care s-a angajat răspunderea materială a administratorilor se efectuează, potrivit art. 140 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 138 din același act normativ, sumele astfel obținute vor intra în averea debitorului și vor fi destinate completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, în caz de reorganizare sau acoperirii pasivului, în caz de faliment.

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că titularul cererii de executare silită a hotărârii judecătorești prin care s-a angajat răspunderea patrimonială a administratorului societății debitoare este lichidatorul, în calitatea sa de reprezentant al debitorului, persoană juridică, iar nu creditorul care a promovat acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 137 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată. Că, potrivit textului de lege menționat, destinația sumelor la plata cărora administratorul a fost obligat, este stabilită în mod expres de lege, el neputând fi executat silit, în mod direct, în condițiile Codului de procedură civilă, de creditorul care a solicitat instanței ca parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportat de administrator.

Art. 140 alin. (1) din lege stabilește reglementarea aplicabilă executării silite inițiată de lichidatorul societății debitoare ajunsă în stare de insolvență creditor al obligației de plată stabilită de instanță în sarcina administratorului societății debitoare, fiind exclusiv aceasta din urmă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC M. SA București, fără a o încadra în drept și susținând în esență, că Legea nr. 64/1995 republicată/modificată nu interzice inițierea executării silite de către titularul cererii și că a interpreta astfel înseamnă a nega valoarea hotărârii judecătorești, iar cele două instanțe au încălcat dispozițiile legale care reglementează încuviințarea executării silite și au transformat procedura necontencioasă a încuviințării într-un proces pe calea dreptului comun.

Recursul nu este fondat. Prin sentința civilă nr. 8963/COM din 19 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Constanța, prin judecător sindic, s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 față de debitoarea SC M.I. SRL, iar prin încheierea nr. 4126 din 23 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus falimentul debitoarei, fiind desemnat în calitate de lichidator SC C.T. SRL. Lichidatorul a întocmit tabelul definitiv consolidat al obligațiilor debitoarei S.C. M.I. SRL în care este înscrisă și creanța creditoarei SC M. SA București. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 4336/COM din 17 mai 2004, a admis cererile formulate de reclamantele creditoare Administrația Finanțelor Publice Medgidia și SC M. SA București și în temeiul art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995 a dispus ca sumele pentru care s-a solicitat încuviințarea executării silite, reprezentând pasivul societății debitoare să fie suportate de pârâtul B.G.

în calitate de administrator. Totodată, s-a dispus că sumele obținute prin executare silită împotriva pârâtului administrator vor intra în averea debitoarei SC M.I. SRL și vor fi destinate plății datoriilor acesteia. Rezultă așadar că titlul pe care îl are creditoarea SC M. SA București, pentru care i se putea încuviința executarea silită, îl reprezintă numai cheltuielile de judecată în sumă de 345.000 lei, ceea ce s-a și realizat. Or, creditoarea SC M. SA București nu poate pe calea unei acțiuni directe să se îndestuleze din averea debitoarei, întrucât intimatul debitor nu a fost obligat la plata sumelor pretinse către recurentă, ci le datorează societății aflată în faliment.

Prin urmare, aplicând în mod judicios dispozițiile art. 138 din Legea nr. 64/1995, modificată, creditoarea-recurentă nu poate proceda la executarea silită a administratorului, întrucât sumele sunt destinate a satisface creanțele tuturor creditorilor în ordinea prevăzută în tabelul creditorilor și eventual a creditorilor cu creanțe privilegiate. În consecință, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC M. SA împotriva deciziei civile nr. 246/C din 23. februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.