ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9804/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9804/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 999 din 15 septembrie 2004 la Judecătoria Avrig, executorul judecătoresc N.C.C. a solicitat punerea în executare a sentinței civile nr. 265 din 10 octombrie 2002 a Judecătoriei Avrig, la cererea creditoarei SC I. SRL, împotriva debitoarei Ț.D.M. Prin încheierea civilă nr. 645 pronunțată de Judecătoria Avrig la 20 septembrie 2004, s-a admis cererea și s-a încuviințat punerea în executare a dispozițiilor sentinței civile nr. 265 din 10 octombrie 2002 a Judecătoriei Avrig la cererea creditoarei și împotriva debitoarei. Împotriva încheierii debitoarea Ț.D.M.
a formulat apel. Prin decizia nr. 415/A din 25 martie 2005 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei civile privind pe creditoarea SC I. SRL Sibiu în contradictoriu cu debitoarea Ț.D.M. în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând că potrivit art. 3 pct. 2 partea finală C. proc. civ. așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 65/2004 aprobată, cu modificările din Legea nr. 493/2004 și dispozițiile speciale prevăzute de art. 373 1 alin. (2) și art. 339 alin. (3) C. proc. civ. tribunalele sunt competente să soluționeze apelurile împotriva încheierilor pronunțate în procedură necontencioasă.
La rândul său, Tribunalul Sibiu a declinat competența materială a soluționării apelului declarat împotriva încheierii civile nr. 645 din 20 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Avrig, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, a constatat conflict negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului, prin decizia nr. 247 din 28 iunie 2005. Tribunalul a considerat că este competentă să judece apelul curtea de apel, față de precizarea legală expresă, potrivit căreia competența materială de judecare a apelului aparține acestuia, numai atunci când este exercitat împotriva hotărârii pronunțate de președintele judecătoriei, ceea ce nu este cazul în speță.
Investită cu rezolvarea prezentului conflict negativ de competență, ivit în condițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului Sibiu, competența soluționării apelului declarat de debitoarea Ț.D.M. împotriva încheierii civile nr. 645 din 20 septembrie 2004 a Judecătoriei Avrig, pentru următoarele motive: Determinantă în soluționarea conflictului negativ de competență dedus judecății este intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă prin care au fost modificate dispozițiile art. 2 pct. 1-4 C. proc. civ. tribunalele fiind competente să judece căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorii, fie că acestea sunt supuse apelului, fie că sunt supuse doar recursului.
Potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, lege de imediată aplicare, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță. Cum în speță, hotărârea asupra căreia s-a exercitat calea de atac a fost pronunțată de Judecătoria Avrig, evident că Tribunalul Sibiu este competentă să soluționeze apelul declarat împotriva acestei hotărâri (încheierea nr. 645 din 20 septembrie 2004).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a apelului declarat de debitoarea Ț.D.M. împotriva încheierii civile nr. 645 din 20 septembrie 2004 a Judecătoriei Avrig. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.