Decizia nr. 1017/2012 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 12731/2009 a Tribunalului București

Prima instanță a interpretat greșit voința părților exprimată în actul adițional nr. 1 la contractul nr. C 130/11/S/RC/2004, încheiat la 06 mai 2005.

Prima instanță a făcut o aplicare greșită a art. 977 C. civ. cu ocazia interpretării contractului dintre părți reținând că în temeiul actului adițional nr. 3 apelanta trebuia să plătească 5,1 Euro//zi/vagon pentru vagoanele nereparate. Această teză este argumentată invocându-se faptul că actul adițional nr. 3 din 25 septembrie 2004 ar fi aplicabil doar din data de 25 septembrie 2005 și deci acesta nu poate fi aplicabil prevederilor art. 4 alin. (2) din contractul nr. C 130/11/S/RC/2004.

Greșit prima instanță a reproșat pârâtei că nu ar fi explicat de ce reclamanta readuce în discuție vagoanele blocate la R. Simeria și R.M.R. Pașcani preluate cu proces-verbal de G.F.R. de la S.A.A.F. în septembrie 2004 întrucât acest act are în vedere 44 vagoane pentru care există procesul-verbal nr. 582/21501 din 04 octombrie 2004 încheiat între S.A.A.F. și SC R. Simeria prin care intimata reclamantă se obliga să introducă la reparație aceste vagoane în temeiul contractului de reparații nr. 42/01305/2004 pe care reclamanta îl încheiase cu societatea de reparații.

Greșit prima instanță a reținut că refuzul pârâtei de a folosi cele 46 vagoane pe motiv că acestea nu ar fi fost reparate, nu ar putea fi reținut întrucât reclamanta nu a reparat 20 vagoane din cele programate pentru reparația periodică, menționate în procesul-verbal nr. 582 din 04 octombrie 2004 deși avea încheiat contractul nr. 42/01305/2004 și prețul negociat; că prețul inițial de 44.599.000 lei/vagon stabilit prin contractul nr. 42/01305/2004, încheiat la 10 septembrie 2004 între reclamantă și „societatea de reparații” nu a mai fost acceptat de cea din urmă deoarece starea tehnică a vagoanelor stabilită prin procesul-verbal din 04 octombrie 2004 necesita cheltuieli mai mari; că mult mai târziu, după aprobarea de către S.N.T.F.M. C.F.R. SA a scutirii unor lucrări din caietul de sarcini, reclamanta a acceptat un preț de 62.500.000 lei/vagon pentru reparația periodică la 16 vagoane din cele lăsate de reclamantă în custodia R. Simeria.

Greșit prima instanță a reținut că cele 22 vagoane ce trebuiau reparate periodic de R.M.R. Pașcani au fost direcționate eronat la cea din urmă societate, atâta timp cât nu avea acceptul acesteia deoarece potrivit procesului-verbal din 10 septembrie 2004 și din 14 septembrie 2004 pârâtele au convenit ca starea tehnică a vagoanelor să se constate la unitatea de reparații, adică R. Simeria și R.M.R. Pașcani iar reclamanta a solicitat tardiv modificarea caietului de sarcini de la C.F.R.M. prin eliminarea unor lucrări din caietul de sarcini. Reclamanta S.A.A.F. SA a formulat cerere de aderare la apel criticând soluția primei instanțe ca nelegală și netemeinică, reproșând acesteia că în mod greșit a stabilit că factura trebuia să fie emisă de proprietară în primele 10 zile ale fiecărei luni de închiriere și că dreptul reclamantei se stinge în trei ani calculați de la data scadenței fiecărei chirii, fără a se avea în vedere că intimata-pârâtă a acceptat la plată aceste facturi astfel că dreptul la acțiuni se naște la data emiterii facturilor, acceptarea la plată a acestor facturi reprezentând o recunoașterea plății, întrerupând cursul prescripției. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 371 din 9 septembrie 2011, a respins ambele apeluri ca nefondate reținând legalitatea și temeinicia sentinței din perspectiva criticilor formulate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta S.A.A.F. cât și pârâta S.C. G.F.R. S.A. Recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului său iar, pe fond, obligarea pârâtei la plata sumei de 286.615,8 lei reprezentând contravaloare chirie pentru perioada septembrie 2004 – mai 2005 și a sumei de 170249,78 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Recurenta – reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproșând ambelor instanțe ignorarea faptului că pârâta a acceptat la plată facturile emise în perioada pentru care dreptul la acțiune a fost considerat prescris, împrejurare față care recurenta – reclamantă apreciază că dreptul la acțiune se naște de la data emiterii acelor facturi și nu cea de la care trebuia calculată chiria, acceptarea la plată a facturilor, reprezentând o recunoaștere a plății, având drept finalitate întreruperea cursului prescripției. Recurenta – pârâtă S.C. G.F.R. C.F.R. solicită admiterea recursului său, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său și respingerea cererii intimatei – reclamante, ca nefondată. Recurenta – pârâtă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu referire la următoarele aspecte: 1. Interpretarea și calificarea dată de instanțe contractului ce constituie temeiul juridic al acțiunii sunt nelegale față de art. 1470 pct. 1 și 3 C. civ. Sub acest aspect precizează recurenta – pârâtă că părțile au înțeles să semneze și să execute un contract de locațiune de lucrări, în sensul art. 4 alin. (2) care stabilește înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui contract în conformitate cu care SC G.F.R. SA în calitate de operator de transport feroviar și întreprinzător de lucrări s-a obligat față de proprietarul-locator la o obligație de a face și anume aceea de a repara sau de a face să fie reparate anumite vagoane care trebuiau să efectueze reparații periodice, urmând ca în contul reparațiilor efectuate să utilizeze aceste vagoane contra plății unei chirii care se regulariza cu valoarea reparațiilor efectuate la aceste vagoane, prețul stabilit fiind cel practicat cu S.N.T.F.M. C.F.R. Mai arată recurenta – pârâtă că în perioada 10-16 septembrie 2004 se încheie procesele - verbale de predare primire pentru un număr de 73 vag. cu mențiunea „se predă la teren în starea în care se află Constatările ulterioare se vor face la atelierele reparatoare” sau menționându-se lipsurile și defectele constatate la fiecare vagon și cu mențiunea „vagoanele urmează a fi îndrumate la SC R. SIMERIA pentru R.P. (reparații periodice) și vagoanele sunt îndrumate către uzinele reparatoare R. Simeria și R.M.R. Pașcani, că în temeiul art. 1470 alin. (1) și (3) C. civ. au fost executate reparații curente (RC) pentru 27 vagoane în temeiul Convenției nr. 46/01305/2004 încheiată între SC G.F.R. SA și SC R. Simeria, conform proceselor verbale de recepție nr. 153 din 09 noiembrie 2004 și nr. 664 din 10 noiembrie 2004 (precum și reparații periodice (RP) pentru 5 vagoane, conform contractului. Executarea contractului de locațiune de lucrări nr. C130 din 11 S/RC/2004, în ceea ce privește obligația de a face sa fie reparate vagoanele a trecut în sarcina intimatei, care a încheiat cu uzinele reparatoare R. Simeria si R.M.R. Pașcani o serie de alte contracte. 2. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1425, art. 1470, art. 969, art. 970, art. 973, art. 977 C. proc. civ. reținând în mod legal următoarele aspecte: a) - nu exista nicio dovadă că aceste reparații ar fi capitale; b) - apelanta forțează o împrejurare, pentru a crea o teză ce este contrară contractului; c) - întinderea perioadei cade potrivit contractului în sarcina locatorului. Această regulă este practica evitându-se subiectivismul aprecierii întinderii acestei perioade; d) - actul adițional nr. 3/2005 nu retroactivează evident, el atribuie un drept locatarului, pentru viitor, scutindu-l de plata chiriei pe termenul de 10 zile cat vagonul se afla în reparații, modificând contractul de locație, art. 4 alin. (2) care nu scutea de plată pentru nicio zi de imobilizare pe perioadă reparațiilor; - instanța de apel forțează, în mod nelegal o legătură între conținutul art. 1425 C. civ. care se referă la reparații urgente, ce nu se pot amâna pana la finele contractului cu reparațiile capitale, ca temei al restrângerii evicțiunii pe care ar fi obligat să o asigure locatorul, locatarului, în condițiile în care situația de fapt relevă în prezența unor reparații capitale. Aplicarea greșita a legii rezidă, precizează această recurentă, în culpa intimatei care nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractele încheiate cu reparatorii de vagoane și, astfel, nu poate beneficia de avantajele conferite de art. 1425 C. civ. În continuare recurenta – pârâtă prezintă obligațiile pe care reclamanta le-a avut în baza unor alte contracte cu reparatorii de vagoane și face trimitere și la argumentarea instanței de apel relativ la cele două expertize efectuate, apreciind că aceasta contravine art. 970 C. civ. Recurenta – pârâtă precizează că instanța a dat o greșită interpretare și aplicare actului adițional nr. 3/2005, în sensul că locatorul nu plătește chirie pentru 10 zile, arătând că, în realitate, acest act adițional favorizează intimata întrucât majorează termenul de imobilizare în reparație de la 9 la 10 zile și mai adaugă faptul că la acest termen se adaugă și termenul necesar cu aprovizionarea pieselor defecte care trebuie puse la dispoziție de proprietar. Înalta Curte examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta. Este de subliniat – cu privire la ambele recursuri – faptul că acestea preiau, uneori până la identitate, criticile formulate în fața instanței de apel. I. Criticile aduse de recurenta – reclamantă deciziei atacate sunt nefondate față de soluționarea corectă de către instanțe a excepției prescripției dreptului la acțiune cu referire la facturile emise în perioada septembrie 2004 – mai 2005, în interpretarea și aplicarea legală a art. 3 alin. (1) din contract prin care părțile au convenit de comun acord să factureze lunar chiria,coroborat cu art. 7 alin. (1) și art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. II. În ceea ce privește recursul – pârâtei Înalta Curte urmează a analiza numai criticile de nelegalitate formulate. Natura contractului și a actului adițional au fost corect analizate de instanța de apel din perspectiva conținutului clauzelor conținute de acestea și a dinamicii raporturilor juridice dintre părți în aplicarea judicioasă a regulilor de interpretare a contractului, cu respectarea principiului libertății contractuale astfel cum aceasta a reieșit urmare a manifestării voinței reale a părților. Așadar, Înalta Curte reține că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticii subsumată art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel făcând o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății din perspectiva temeiurilor de drept invocate, a voinței reale a părților și a raporturilor juridice dintre părți. Referitor la criticile subsumate motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că argumentația adusă în susținere vizează situații de fapt și probatorii administrate, împrejurare ce situează analiza acestor critici în sfera examenului de temeinicie neputând da astfel efectivitate controlului de legalitate specific acestei faze procesuale în reglementarea configurată de art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate. PENTRU